Închide

„Making of” Peter Pan: Zi a Porților deschise mâine pentru copii la Opera din Cluj, repetiție cu public pentru spectacol premiat

Cultură by Actual de Cluj - ian. 22, 2016 0 267

Copiii pot vedea în weekend misterele din spatele cortinei Operei Naționale, într-o Zi a Porților Deschise.

Copiii sunt așteptați mâine să surprindă toate etapele de producție ale unui spectacol. Rolurile principale  le revin chiar celor mici, care vor cerceta cotloanele ale vechii clădiri a Operei Române din Cluj. Vizita se va desfășura în compania personajelor din spectacolul ”Peter Pan”, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun spectacol pentru copii din Stagiunea 2015-2016, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la Iași, ediția de anul trecut.

Opera e deschisă celor mici sâmbătă, dar numai între orele 11 și 12, interval în care copiii pot vedea soliștii în cabinele lor de pregătire muzicală, înainte de începerea unei repetiții generale, cabina de machiaj, garderobele pentru costimele de scenă, și cena mare unde mașiniștii nevăzuți vor efectua câteva manevre de schimbare a decorului, explicate copiilor.

La ora 12 cei mici pot vedea repetiția generală a spectacolului ”Peter Pan” în avanpremieră, unde toate personajele prind viață în prezența echipei tehnice, a dirijorului și a  regizorului, care vor construi spectacolul pas cu pas, într-un zbor imaginar în Țara de Nicăieri.  „Această  „zi a porților deschise” face parte dintr-un proiect mai amplu de ieșire în întâmpinarea spectatorilor, prin care Opera Națională Română din Cluj-Napoca își dorește să le ofere tinerilor spectatori un crâmpei din etapele de realizare a unui spectacol, într-un veritabil making-of pe care nu îl vor uita niciodată”, explică reprezentanții Operei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu