Închide

Spectacol cu vrăji și ursitoare duminică la „Puck”

Cultură by Actual de Cluj - ian. 20, 2016 0 182

Reprezentație nouă la Teatrul de Păpuși „Puck” – „Frumoasa din pădurea adormită” e pus în scenă duminică de două ori, la ora 11 și 12.30.

Povestea prințesei Aurora  și a regatului vrăjit le vorbește spectatorilor de toate vârstele despre o ursitoare rea, care doreşte să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea micuței prinţese. Aurorei  îi este ursit ca, în ziua în care va împlini şaisprezece ani, să se înţepe într-un fus şi să moară. Blestemul aruncat asupra prinţesei este însă „îndulcit” de o ursitoare bună. Astfel, Aurora nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc împreună cu întregul regat. Prinţul sortit va dezlega vraja, iar sărutul lui o va trezi la viaţă pe frumoasa Aurora și pe toți ai ei.
Spectacolul de pe scena Teatrului „Puck”, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol – actor al Teatrului Țăndărică din București și cadru didactic al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – aduce  în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, operă a lui Charles Perrault, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire. Scenografia este semnată de Andra Ștefan și ilustrația muzicală de Dan Bălan. Din distribuție fac parte Petre Băcioiu, Andra Ştefan, Călin Mureşan, Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan și Adina Ungur.
Premiera spectacolului „Frumoasa din pădurea adormită” a avut loc în 6 decembrie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare