Închide

Lot de polițiști clujeni judecați de 7 ani pentru luare de mită, condamnat ieri la închisoare după zeci de amânări

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 25, 2020 0 814

Final de proces pentru lotul de polițiști clujeni trimiși în judecată pentru luare de mită, după șapte ani de înfățișări la Tribunalul Cluj.
Instanța a decis ieri să-i condamne pe polițiști la închisoare, după o amânare a pronunțării în 17 februarie și după nu mai puțin de 31 de amânări ale cauzei.

Lista inculpaților îi numără pe Ioan Mureșan, Victor Soran, Rareș Ciprian Todoruț, Radu Mihai Mureșan, Dan Dorin Alb, Adrian Vasile Sucală, Cătălin Lupaș, Tudor Alin MÂnzat, Robert Eduard Gălățan și Cosmin Dacian Roșca. Aceștia au fost trimiși în judecată în 13 decembrie pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi primire de foloase necuvenite, activitatea infracţională dedusă judecăţii însumând 73 de acte materiale. ”În esenţă, în sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, pretind ori acceptă diferite sume sau alte foloase pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu respectiv pentru a nu le aplica conducătorilor auto depistaţi în trafic o sancţiune contravenţională pentru încălcări ale conduitei la regimul de trafic rutier, în special depăşirea limitei de viteză instituite pe acel sector de drum, inclusiv ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu respectiv pe fondul îndeplinirii acestora întocmesc sau nu întocmesc, participă sau asistă la întocmirea unor procese verbale de contravenţie în care se consemnează stări de fapt nereale, se omite consemnarea unor contravenţii sau se inserează date nereale împrejurări de natură a-l favoriza pe contravenient în ceea ce priveşte aplicarea punctelor de penalizare, aplicarea sau cuantumul amenzii contravenţionale şi aplicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme şi de a cauza bugetului de stat o pagubă”, au explicat atunci anchetatorii.

Soluția instanței, pe scurt:

Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului Mureșan Ioan, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora.

Condamnă pe inculpatul Mureșan Ioan În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an şi 11 (unsprezece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (23 de acte materiale).

În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale).

În baza art. 256 al. 1 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 6 şi 7 al. 3 din L. 78/2000, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele patru infracţiuni au fost comise de către inculpatul M.I. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b Din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 11 luni închisoare pe care o sporeşte spre maxim cu 5 luni, rezultând în final pedeapsa de executat de: – 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal.

În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul Mureșan Ioan a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 966 lei si a sumei de 55 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR.

În temeiul art. 19 din L. 78/2000, rap. la art. 118 al. 1 lit. e din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea specială de la inculpatul M.I. a sumei de 548, 33 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Constată că inculpatul M.I. a achitat integral pretenţiile civile formulate de partea civilă Municipiul Cluj Napoca, conform facturii nr. MAN00000387 din 21.02.2019. În baza art. 256 al. 2 din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 15 de lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul M.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.000 de lei. II.

 

Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului Soran Victor, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora. Condamnă pe inculpatul : S.V. În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale).

În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (4 acte materiale).

În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 256 al. 1 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 6 şi 7 al. 3 din L. 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele patru infracţiuni au fost comise de către inculpatul Soran Victor înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b Din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte spre maxim cu 4 luni, rezultând în final pedeapsa de executat de: – 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal.

În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul S.V. a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 641 lei si a sumei de 71,66 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR. În temeiul art. 19 din L. 78/2000, rap. la art. 118 al. 1 lit. e din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea specială de la inculpatul Soran Victor a sumei de 233,33 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Constată că prejudiciul suferit de partea civilă Municipiul Cluj Napoca în sumă de 140 lei a fost recuperat. În baza art. 256 al. 2 din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpatul S.V. a sumei de 25 de lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul S.V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.500 de lei. III. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului Todoruț Rareș Ciprian, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora.

Condamnă pe inculpatul : Todoruț Rareș CIprian În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (3 acte materiale). În temeiul art. 26 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 289 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (o) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. În baza art. 256 alin. 1 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 3 din Legea 78/2000 (fiind înlăturată aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, deoarece pentru actul material de la punctul 12 din rechizitoriu nu a fost găsit vinovat), cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele patru infracţiuni au fost comise de către inculpatul T.R.C. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b Din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 5 luni închisoare pe care o sporeşte spre maxim cu 1 lună, rezultând în final pedeapsa de executat de: – 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul T.R.C. a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 211 lei si a sumei de 16,66 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR. În temeiul art. 19 din L. 78/2000, rap. la art. 118 al. 1 lit. e din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea specială de la inculpatul T.R.C. a sumei de 233,33 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. În baza art. 256 al. 2 din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpatul T.R.C. a sumei de 15 de lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul T.R.C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.400 de lei. IV. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului Mureșan Radu Mihai, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora.

Condamnă pe inculpatul : Mureșan Radu Mihai În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art.6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 7m. r6 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale). În baza art. 256 alin. 1 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 3 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele patru infracţiuni au fost comise de către inculpatul Mureșan Radu Mihai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: – 10 (zece) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul Mureșan Radu Mihai a sumei de bani ce a făcut obiectul mitei, respectiv a sumei de 16,66 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR. În baza art. 256 al. 2 din Codul Penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpatul Mureșan Radu Mihai a sumei de 25 de lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul Mureșan Radu Mihai la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 de lei. V. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţia.d.onale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului Alb Dan Dorin, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora.

Condamnă pe inculpatul : Alb Dan Dorin În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969 rap. la art.17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (o) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatulAlb Dan Dorin înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: – 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul Alb Dan Dorin a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 266,66 lei. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul Alb Dan Dorin la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.300 de lei. VI. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului S-A.V., legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora.

Condamnă pe inculpatul : Sucală Adrian Vasile În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art.6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 26 din Codul Penal din 1969, rap. la art. 289 din Codul Penal din 1969, rap. la art.17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (o) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatul Sucală Adrian Vasile înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: – 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatulSucală Adrian Vasile a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 366.66 lei si a sumei de 50 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR. În temeiul art. 404 al. 4 lit. c Cod de Procedură Penală menţine măsura sechestrului asigurator luată asupra unor sume de bani ridicate de la inculpatul Sucală Adrian Vasile, cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa acestuia, respectiv asupra sumelor de 500 lei şi 20 euro, ridicate cu inculpatului Sucală Adrian Vasile, măsură dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emisă la data de 16 martie 2012. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul Sucală Adrian Vasile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.400 de lei. VII. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului L.C., legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora. Condamnă pe inculpatul : L.C. În temeiul art. 254 alin. l şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969 rap. la art. l7 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (o) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatul L.C. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: – 1 (un) an închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 88 din Codul Penal din 1969 scade din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii de 24 de ore din 14.03.2012. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul L.C. a sumelor de bani ce au făcut obiectul mitei, respectiv a sumei totale de 16,66 lei si a sumei de 50 euro sau echivalentul în lei, din ziua plăţii, la cursul BNR. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul L.C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 de lei. VIII. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului M.T.A., legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora. Condamnă pe inculpatul : M.T.A. În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (4 acte materiale). În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969, rap. la art.17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (4 acte materiale). În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatul M.T.A. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an închisoare sporită cu o lună, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de: – 1 (un) an şi 1 (o) lună închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul M.T.A. a sumei de bani ce a făcut obiectul mitei, respectiv a sumei de 66,66 lei. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul M.T.A.la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.100 de lei. IX. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului G.R.E., legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora. Condamnă pe inculpatul : G.R.E. În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 289 din Codul Penal din 1969 rap. la art.17 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatul G.R.E. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 8 luni închisoare sporită cu o lună, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de: – 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 861 din Codul Penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului G.R.E., pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 din Codul Penal din 1969, compus din pedeapsă plus un interval fix stabilit de instanţă de 2 ani, adică în total de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 863 al. 1 din Codul Penal din 1969 pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere, inculpatul G.R.E. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Cluj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.864 din Codul Penal din 1969. În baza art. 71 al. 5 din Codul Penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul G.R.E. a sumei de bani ce a făcut obiectul mitei, respectiv a sumei de 66,66 lei. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul G.R.E. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.000 de lei. X. Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul inculpatului R.C.D., legea penală mai favorabilă este legea penală veche, faţă de tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi faţă de regimul juridic al circumstanţelor atenuante şi de efectele acestora. Condamnă pe inculpatul : R.C.D. În temeiul art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 din Codul Penal din 1969, cu înlăturarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969, deeoarece inculpatul nu a fost găsit vinovat pentru celelalte acte materiale pentru care a fost trimis în judecată, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. c din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. În temeiul art. 26 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 289 din Codul Penal din 1969, rap. la art.17 lit. c din Legea 78/2000, cu înlăturarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969, deoarece inculpatul nu a fost găsit vinovat pentru celelalte acte materiale pentru care a fost trimis în judecată, cu aplicarea art. 74 al. 2 din Codul Penal din 1969 şi art. 76 al. 1 lit. e teza I din Codul Penal din 1969, precum şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 1 (o) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. În baza art. 33 lit. a din Codul Penal din 1969 constată că cele trei infracţiuni au fost comise de către inculpatul R.C.D. înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, iar în temeiul art. 34 lit. b din Codul Penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: – 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 81 din Codul Penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului R.C.D., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod Penal, şi anume acela de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 15 din Legii 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art.83 din Codul Penal din 1969. În baza art. 71 al. 5 din Codul Penal din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii. În baza art. 254 al. 3 din Codul Penal din 1969 rap. la art. 19 din L. 78/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul R.C.D. a sumei de bani ce a făcut obiectul mitei, respectiv a sumei de 66,66 lei. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul R.C.D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 900 de lei. În temeiul art. 397 al. 1 rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 şi 5 Cod Procedură Penală şi la art. 1357 şi 1382 Cod Civil admite acţiunile civile promovate în cauză şi în consecinţă: – obligă inculpaţii M.R.M. şi M.T.A, în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Municipiul Cluj Napoca suma de 1.190 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii A.D.D şi S-A.V., în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Municipiul Cluj Napoca suma de 140 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii A.D.D. şi S-A.V, în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Comuna Gilău suma de 140 lei despăgubiri civile; – obligă inculpatul L.C. să plătească în favoarea părţii civile Comuna Floreşti suma de 335 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii L.C., A.D.D şi Sucală Adrian Vasile, în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Comuna Gilău suma de 140 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii M.T.A. şi G.R.E., în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Municipiul Târgu Mureş suma de 630 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii M.T.A. şi G.R.E, în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Sectorul 3 Bucureşti suma de 245 lei despăgubiri civile; – obligă inculpaţii G.R.E. R.C.D., în solidar, să plătească în favoarea părţii civile Municipiul Cluj Napoca suma de 175 lei despăgubiri civile. În baza art. 25 alin. 3 Cod de Procedură Penală dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate: – procesul verbal seria CC nr. 9984969 din 24 ianuarie 2012 privind pe Ş.M. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, fila 153); – procesul verbal seria CP nr. 1401153 din 1 februarie 2012 privind pe A.C. (afla în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 155, 185); – procesul verbal procesul verbal seria CC nr. 9985701 din 1 februarie 2012, privind pe contravenientul R.T. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 156, 186); – procesul verbal seria CC nr. 9985578 din 2 februarie 2012 privind pe contravenientul O.C.I. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 157, 194); – procesul verbal seria CP nr. 1401377 din 8 februarie 2012 privind pe contravenientul O.M.G. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 160, 222); – procesul verbal CP nr. 1401031 din 29 februarie 2012, privind pe K.M.K. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 163, 237); – procesul verbal seria CP nr. 1401191 din 29 februarie 2012 privind pe contravenientul O.N. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 164, 243); – procesul verbal seria CP nr. 1401837 din 5 martie 2012, pentru contravenientul V.I (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, fila 169); – procesul verbal seria CP nr. 1401933 din 6 martie 2012 privind pe contravenienta K.I. (aflat în volumul XI din dosarul de urmărire penală, filele 171, 184). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu procurorul, inculpaţii şi cu părţile civile şi persoanele vătămate. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 24 februarie 2020, în lipsa participanţilor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu