Închide

La Cluj ar putea fi înființată o casă memorială-muzeu, în memoria Doinei Cornea

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 12, 2020 0 349

La Cluj ar putea fi înființată o casă memorială-muzeu, în memoria cunoscutei dizidente anticomuniste Doina Cornea.

La București va fi organizată o licitație de strângere de fonduri pentru organizarea acestei case memoriale.  Între obiectele expuse în vederea licitării se află o păpuşă pentru copii, folosită de Doina Cornea drept container pentru trimiterea clandestină de texte disidente către personalităţi din străinătate, biroul de lucru al Doinei Cornea, celebra bască verde tricotată de Doina Cornea cu care apare în multe dintre ipostazele sale publice, ori o copie pe care Doina Cornea, talentat pictor amator, o realizează celebrului „Portret de femeie” al lui Nicolae Grigorescu, actualmente expus la Muzeul Zambaccian.

Doina Cornea a fost o cunoscută disidentă anticomunistă, fostă asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), ”Încercarea labirintului”, urmat de alte patru traduceri-samizdat din limba franceză, notează wikipedia.org. A intrat în atenția Securității după ce între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru cinci săptămâni între noiembrie și decembrie 1987. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. A fost urmărită de Securitate până la Revoluție, când a participat la manifestările de stradă în Cluj-Napoca.

Citește și:

Fiul Doinei Cornea vrea fundație în memoria cunoscutei disidente anticomuniste. „Din păcate uitarea a început să-şi spună cuvântul încă înainte de plecarea ei”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu