Închide

Închidem terasele?

OpinieUncategorized by Kristina Reştea - iul. 23, 2014 10 606

Hai să închidem terasele din centru la ora 22.00! Sau nu, mai bine le închidem la 20.00, să știm o treabă. Sau poate e mai bine să nici nu vrem terase în centrul orașului a 100.000 de studenți, care preia în 2015 și un titlu de Capitală Europeană a Tineretului. Am început cu niște ironii, dar mai bine dezbatem, nu?

Ședință de Consiliu Local, punctul Diverse”. Între „Diverse”-le orașului intră la CL și terasele. Mai exact, la reuniunea forumului local de săptămâna trecută intervin să își exprime problemele câțiva locuitori de pe strada Iuliu Maniu din centrul istoric (celebra stadă în/cu “oglindă), care au venit la primărie să se mai plângă o dată că terasa Boema creează deranj vecinilor. Grădina Boema și restaurantul s-au redeschis de anul trecut, după ce ani de zile proprietatea a stat în paragină, și s-a deschis într-un loc care, anterior paraginii, avea aceeași destinație – grădină de vară. După redeschidere, câțiva dintre vecini s-au plâns în repetate rânduri că noua grădină-terasă îi deranjează, că activitatea se prelungește, că se duce gunoiul și se taie lemne la ore imposibile, că trebuie să își ducă de acasă copiii dacă vor ca aceștia să se odihnească sau să învețe pentru BAC. De ce terasa nu se închide la 22.00, cum se prevede în regulamentul local care vizează funcționarea localurilor? Solicită câțiva dintre vecini. Acesta este punctul de pornire pentru o discuție mai amplă, fiindcă subiectul atinge desigur și celelalte localuri și terase. De aici, primarul și viceprimarul încearcă să explice că există unele excepții de la regula orei 22.00, pentru ca terasele din centru să poată funcționa pe un orar ceva mai generos. Însă chiar viceprimarul Anna Horvath recunoaște că regulamentul e interpretabil, că e un regulament care lasă loc de dubii și de plângeri – poți să le accepți unora orar prelungit și să riști să se plângă vecinii, poți să nu le dai altor administratori de localuri astfel de “beneficii” și să riști să acționeze aceștia cu plângeri în instanțe. Și apoi, nu e prea clar nici ce înseamnă „centru” sau dacă nu cumva “centrul” e tot “cartier” și ar trebui să se supună regulilor de „cartier”.

Păi… NU! CENTRUL nu e doar un „cartier”. Centrul e bucata de oraș cu palate și străduțe și piețe publice (puține, câte or fi) și zone pietonale (tot puține) și imobile monumente istorice (multe lăsate de izbeliște și în paragină, e drept, dar tot valoroase), e locul cu spații deschise sau locuri ascunse în CENTRU de oraș. E locul care poate să vibreze, care poate să aducă oameni de afară și turiști, de care se pot bucura vizitatorii sau cel unde se pot aduna oamenii din oraș, pentru o altă ofertă de cafea/limondă/vin decât varianta de entertainment de mall. Subiectul poate desigur să pară la prima vedere unul (doar) de vară sau subiect de vacanță sau o preocupare frivolă. Dar nu e. E un subiect care are efecte în zona de turism și în cea de afaceri. Fiindcă, bănuiesc că ați remarcat cu toții, că viața economică de centru a orașului la Cluj nu prea există. Nu văd înghesuindu-se brandurile din grupul LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy) să dea jos pozele cu centrul istoric vechi al orașului, care acoperă vitrinele spațiilor goale. Dar ce zic eu de branduri high-end? Piața locală nu a ajuns la un asemenea nivel. Hai să îi căutăm pe retailerii cu lanțuri de magazine care s-au instalat la Cluj (un grup Inditex, cu Zara&Co, de pildă, un H&M). Îi găsim în mall, desigur. Nu prea a considerat niciunul că la Cluj merită să fie prezenți (și) cu un magazin stradal, alături de unitățile din marile centre comerciale cu trafic de shopping. Chiriile încă foarte ridicate, în ciuda loviturii crizei economice, i-a ținut departe de „zona 0” până și pe cei care intenționau să se instaleze aici (vezi cazul librăriilor Cărturești, care încă nu și-au găsit locul potrivit în centru, deși anunțau că îl caută). Și atunci? Ce rămâne totuși activ în centrul pe care retailerii nu îl consideră, să recunoaștem, de mare interes? Alături de câteva magazine din segmentulsecond” și shaormării, alături de câteva librării simpatice, rămân… da, exact: terasele și cafenelele. Sunt oazele de activitate și viață (economică) pentru spații comerciale stradale de centru. Sunt locurile care adună oameni și chiar îi adună. Poți să fii surprins ce facem atâția pe pietonală la ora prânzului sau să constați după 22.00 în Piața Muzeului că orașul nu doarme. Și, sincer, mi s-ar părea destul de trist ca un oraș cu 100.000 de studenți, considerat al doilea centru economic al țării, să fie adormit. Cum să închizi terasele din centru la ora 22.00?  Nu cred că cineva care și-a prelungit după miezul nopții o ieșire în Piața Muzeului sau a trecut prin atmosfera de acolo ar vrea ca terasele din centru să se închidă la 22.00. Terasele cu atmosferă colorată și vioaie, dar liniștitoare (constați cu ocazia asta că stările acestea pot coabita), terasele pline de oameni /clienți!

Mi-e greu să fac o comparație cu vreun oraș european, dar Clujul e totuși anul viitor Capitală Europeană a Tineretului și mai vreau să amintesc o dată cu drag de Barcelona, unde se stă la un bol de sangria înspre (și după) seară, pe strada plină plină plină de lume și terase și turiști (și apartamente de locuit). Și mai aveam un fel de comparație. Zic „un fel de” fiindcă mi se pare ușor inadecvat să faci paralele între un centru de capitală și unul de ne-capitală. Și totuși: în centrul vechi din București e o ofertă de terase muuult mai generoasă decât cea de la Cluj. Și e firesc. Dar stând la o pseudoanaliză de street style de weekend, pe o terasă din București (da, pe seară, terasele sunt deschis seara) am avut după jumate de oră o concluzie la care nu mă așteptam (fiindcă ajunsesem acolo cu mari așteptări alimentate de revistele glossy de modă): păi în Piața Muzeului din Cluj, în tot intervalul ăsta de jumătate de oră aș fi remarcat trecând pe lângă masă, mult mai multe ținute de pus într-o pagină de revistă de fashion, la Street Style. Zău că e păcat de atâtea rochii lungi și cămăși lejere, de atâtea ținute bune, să nu le oferi, cu orar prelungit, Piața Muzeului!

Putem desigur să înțelegem, măcar în parte, și plângerile locuitorilor care au ales să locuiască în centrul orașului – dar utilizarea teraselor se poate face în mod civilizat, fără urlete și scandaluri și cu respectarea regulamentelor. Sigur că administratorii de localuri care încalcă regulile stabilite și nu respectă normele impuse trebuie sancționați, dar de aici și până la a dori să închizi terasele din centru la ora 10 e totuși cale lungă. Și apoi, o terasă care nu își lasă vecinii să doarmă poți să găsești și într-un bloc dintr-un cartier îndepărtat de centru. Orideunde am privi lucrurile, ceva e totuși foarte clar: regulamentele sunt esențiale într-un oraș civilizat, așa că e evident că avem nevoie de unele clar stabilite și valabile pentru toată lumea și în ceea ce privește funcționarea localurilor. Dar Clujul teraselor operează, aflăm, după un regulament lansat prin 2008 pe care nu sunt siguri cum trebuie să îl aplice nici măcar cei puși acolo să facă asta. Dacă nu e clar cum se stabilește un orar de funcționare, dacă se recunoaște public că regulile sunt interpretabile – de ce e nevoie să ajungem în 2014 ca să realizăm că e nevoie de un set nou și precis de reglementări? Am ajuns totuși în 2014 cu revelația și cei din sala de sticlă a primăriei au anunțat că lansează dezbatere publică pe tema teraselor. Deci… chiar vrem să închidem terasele din centru la 22.00?

10 comentarii

  1. Nimic bun nu se intampla pe terase dupa ora 22:00. Daca vrei sa stai dupa ora 22, du-te in the jack. Acolo cretinii aia stau pana la 5 dimineata si urla in continuu.

    • Nimic bun nu se intampla dupa ora 22.00 ??? Netics draga, inseamna ca nu stii ce inseamna o iesire cu prietenii la o poveste. Nu sta lumea si urla la terase. Sta lumea si se relaxeaza ceea ce mi se pare perfect normal. Chiar ar fi pacat sa ajunga si Clujul un oras mort noaptea.

  2. Eu sunt sibian mutat la Cluj Napoca de 3 ani si de cand m-a mutat ii supar ce clujeni cu parera mea. Dar vad ca nu sunt singurul care gandeste asa . FELICITARI pt articol sa speram ca se va schimba si la acest centru foarte frumos dar ponosit .

  3. „…măcar în parte, și plângerile locuitorilor care au ales să locuiască în centrul orașului” – o mica corectura – mai mult ca sigur ca locuitorii acestia sunt trecuti de 60-70 de ani, iar in momentul in care au „ales” sa locuiasca in centrul orasului, acolo nu exista nici bar, crasma, terasa sau whatever. eu m-as pune putin si in locul lor macar pentru o saptamana sa vad cum este, dupa aceea m-as gandi bine in ce conditii imi doresc sa fie reglementat orarul si modul de functionare 😉

  4. Daca esti in centru dormi mai putin sau cum?? Daca unul sta de 50 de ani in centru acum trebuie sa se mute la periferie sa poata urla unii in centru? Conform legii nr. 61/1991 (republicata 2011) constituie contraventie tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00 de catre orice persoana prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuintele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinatia de locuinte ori situat in imediata vecinatate a acestora;

  5. Problema are un raspuns simplu daca utilizam termenii interesului urban. Deoarece nevoile si cerintele Orasului sunt intotdeauna cele care primeaza. Deoarece acesta fixeaza ca primordiala o strategie de dezvoltare , o directie care vizeaza binele intregii comunitati urbane. Este conditia pe care fiecare nou cetatean se angaja sa o respecte atunci cand primea privilegiul de a locui in oras. Dintotdeauna si peste tot in lume. In acest caz, al centrului Clujului: orasul tinde sa isi exprime vitalitatea. Pe care o are disponibila. Cea a Clujului este enorma si este in permanenta crestere. Evident ca interesul Urbei este ca sa lase deschisa aceasta poarta catre viata publica, care sa cuprinda centrul si sa se perpetueze pe perioade cat mai lungi. Locuitorii care populeaza acum centrul vor avea sansa sa aleaga daca accepta tumultul pastrandu- si privilegiile de locuitori ai centrului sau aleg sa il paraseasca alegandu- si zone mai linistite. Concluzie: Orasul Nu poate umbla pe varfuri, aparand somnul catorva zeci de insi infipti in buricul targului!

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare