Închide

Început de toamnă universitară: se cer preţuri peste Bucureşti pentru apartamentele din Cluj

EconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 11, 2015 1 323

Că pretenţiile proprietarilor de locuinţe sunt tot mai mari în ceea ce priveşte preţurile cerute aţi putut constata şi în ultimele luni, dacă aţi căutat printre ofertele din piaţă ori aţi citit vreo analiză imobiliară. Cifrele lansate de jucătorii din piaţa imobiliară arată că sumele cerute pentru apartamente la Cluj au depăşit (ca valoare medie) chiar şi pretenţiile dezvoltatorilor din capitala ţării. De ce cresc aceste sume? Pentru că oraşul are caracter universitar, e una dintre explicaţii. Preţurile cresc speculativ, spun unii specialişti. În acest context, cei din imobiliare observă că că a început să reapară un fenomen din perioada ante-criză (care implică numeroase riscuri pentru cumpărători): achiziţia de apartamente în fază de proiect.

„Indicele Blitz” (lansat de o agenție clujeană) pentru apartamentele de vânzare din Cluj-Napoca a înregistrat în luna octombrie valoarea de 1.116 euro/mp, cea mai ridicată valoare de la începutul anului, confirmând trendul de creștere. Față de luna precedentă, apartamentele din Cluj s-au scumpit în medie cu 1%, iar față de aceeași lună a anului trecut cu 11,94%, „o evoluție semnificativă venită pe fondul creșterii cererii”, spun reprezentanții agenției. Potrivit sursei citate, cea mai mare creștere s-a înregistrat în rândul apartamentelor cu două camere, care au cîștigat față de octombrie 2014 în medie 15,82%, în special datorită interesului crescut pentru acest tip de locuință din partea clienților solicitanți de credite Prima Casă și alte credite ipotecare.

Topul cartierelor nu a suferit modificări față de luna anterioară, fiind dominat tot de cartierele vechi: Centru, Zorilor, Gheorgheni, Grigorescu, Mărăști.

„Este interesantă evoluția prețurilor apartamentelor din principalele cartiere ale Clujului plus Florești în ultimul an. Astfel, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în rândul apartamentelor din Gheorgheni 15,21%, Centru 14,56% și…Florești 14,53%. Cartierul Mărăști depășește și el media de 11,94%, apartamentele de aici apreciindu-se cu 12,24%. Sub medie se află cartierele: Zorilor 10,03%, Buna Ziua 10,02%, Grigorescu 9,56%, Mănăștur 7,86% și Europa 5,87%”, arată reprezentanții Blitz.

Prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj a crescut cu 12% în interval de un an, cu un procent similar cu cel înregistrat la Timișoara, arată datele centralizate de Imobiliare.ro pentru Actualdecluj.ro. Doar procentul de creștere e același ca în orașul din Banat, fiindcă pretențiile proprietarilor clujeni sunt mult peste. Astfel, cu un preț mediu de 1.131 euro/mp, Clujul este cu 15% mai scump decât Timișoara și chiar și peste București, unde prețul mediu este de 1.107 euro/mp. „Diferența este dată de segmentul apartamentelor vechi. La apartamente noi, Clujul are un preț mediu sub cel înregistrat în București. La Cluj e perioadă de boom acum, dar ceea ce se întâmplă are și un caracter speculativ. Proprietarii și dezvoltatorii cresc prețurile cerute și încearcă să promoveze această idee de Cluj-Silicon Valley de România”, explica Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro. Mai multe cifre centralizate pentru Actualdecluj.ro de Imobiliare.ro găsiţi AICI

Conform „indicelui Blitz”, apartamentele din Cluj au „câştigat” în luna septembrie în medie 35 euro/mp, ceea ce înseamna o creştere de 3,27% fată de luna august. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în rândul locuinţelor cu un grad redus de confort, de 1-2 camere, „perfecte pentru studenţi şi pentru familii tinere, accesibile creditării prin Prima Casă şi nu numai”, spun reprezentanţii agenţiei. „Floreştiul este primul în topul creşterilor procentuale, deşi ca valoare brută, creşterea este la nivelul unor cartiere din Cluj, de exemplu Mărăşti sau Zorilor, unde indicele Blitz a înregistrat măriri de preţuri de peste 50 euro/mp. În acelaşi timp, apartamentele din Mănăştur au depăşit pragul psihologic de 1.000 de euro/mp, lucru previzibil ca urmare a trendului crescător din ultimele luni”, arată reprezentanţii agenţiei clujene. Menţionăm că „Indicele Blitz” nu se referă la tranzacţii încheiate, ci prezintă valoarea medie a preţurilor publice exprimată în euro/mp, pentru apartamentele de vânzare din Cluj.

Topul cartierelor Clujului (septembrie) era dominat tot de cartierele tradiţionale ale oraşului, care în continuare sunt preferate de mare parte dintre clienţi, în defavoarea noilor extinderi imobiliare ale urbei:

1. Centru 1.265 euro/mp
2. Zorilor 1.173 euro/mp
3. Gheorgheni 1.161 euro/mp
4. Grigorescu 1.125 euro/mp
5. Mărăști 1.123 euro/mp

„Acest val de creşteri de pe piaţa imobiliară clujeană poate fi justificat de perioada propice tranzacţiilor imobiliare, Clujul fiind în primul rând un centru universitar important, dar şi de accesul tot mai facil la creditare. De asemenea, un alt aspect important în acest sens este cel legat de ansamblurile imobiliare noi, construite în zone foarte bune ale oraşului, precum şi de revenirea în prim-plan a unui obicei din perioada de dinaintea crizei imobiliare: vânzarea apartamentelor încă din faza de proiect”, spun reprezentanţii Bliz Imobilare. Fenomenul este unul îngrijorător pentru piaţa locală, având în vedere că în anii recenţi au apărut o serie de cazuri în care cumpărătorii au fost înşelaţi de diverşi „dezvoltatori imobiliari”. Achiziţia unui apartament în imobil aflat la faza de proiect presupune aşadar o mulţime de riscuri, iar piaţa locală nu e străină de cazuri în care care au fost scoase la vânzare locuinţe în imobile construite fără a avea avizele necesare, în imobile care nu au respectat autorizaţia şi care nu au mai ajuns la „etapa CF”, care, deși începute, nu au mai fost finalizate sau care pur și simplu au rămas la stadiu de planşe.

Vezi un exemplu:

Post #Colectiv. Facebook și „penalii” din urbanismul clujean. Ce fac autoritățile după o postare cu 1800 de Share-uri

 

Un comentariu

  1. ESTE ABERANT! Corect o garsoniera ar fi 15,000 EUR, 185 lei rata 30y

    „Construirea de blocuri de garsoniere pe model Danemarca și vânzarea lor la preț de constructor (500-600 eur/mp) prin CREDIT tinerilor care nu au niciun imobil (apt/casă), fără dobândă pe 30 de ani, ipotecar. Prioritate au cei ai căror părinți dețin un singur imobil.”

    Daca statul ar construi din banii nostri CA IN DANEMARCA! si s-ar construi garsoniere si vinde la 500 eur/mp pret constructor – doar garsoniere (strictul necesar sa supravietuiesti), pe credite de la stat FARA DOBANDA! pe 30 de ani, atunci:

    O garsoniera de 30 mp ar costa 15,000 eur, iar cum rata la banci acum pentru 15,000 eur prin prima casa vine ~300 lei, inseamna ca si cineva cu salariu 714 lei net ar putea lua credit.

    DAR aici intra si dobanda! Deci n-ar fi nici macar 300 lei lunar, AR FI DOAR 185 LEI LUNAR RATA pentru o garsoniera construita din banii publici fara profit, fara dobanzi.

    Tu platesti 750-900 lei lunar rata pentru o garsoniera nu doar pentru lacomia mafiei imobiliare, dar si lacomiei bancilor cu dobanzi.

    Se poate chiar interzice vanzarea acestor apartamente in primii 10 ani intocmai pentru a nu incuraja speculatorii, lucru care ar risca sa faca intregul program irelevant. Riscurile sunt mici intrucat acel apartament nu pleaca nicaieri, iar daca de exemplu cumparatorul nu plateste ratele, sa fie ceva rezonabil de genul: 6-8 luni de neplata inainte sa fie evacuat, sau poate chiar si gasirea unei slujbe in sectorul statului chiar si ca maturator/muncitor (in colaborare cu firme private), platit pe salariul minim, pentru a-l ajuta in cazul in care n-a mai platit ratele din incapacitate de plata.

    Partea buna este ca acest program ar determina si preturile generale ale apartamentelor si in special a chiriilor acestora, sa coboare la realitatile pietii, a posibilitatilor reale ale romanilor, nu sa ramana la niveluri ireale in raport cu salariul mediu net, nivel tinut sus prin intelegeri si carteluri.

    Ar merita investigat cum firmele de imobiliare nu doar spameaza intreaga piata nemaigasind vanzatorii persoane fizice, insa comit infractiuni, fraude, postand anunturi pretinzand ca sunt persoane fizice in anunt, iar la telefon aflii ca sunt agentie imobiliara (reclame mincinoase), lucru ce poate fi usor depistat si fara sa suni la fiecare anunt in parte: cautarea pe Google a telefonului afisat. Daca apare in foarte multe rezultate sau mai mult: apare un rezultat ca agentie imobiliara, ANPC-ul ar stii la usile carei firme sa bata si sa dea amenzi (mai multi bani la buget).

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.