Închide

Profit brut de 373 milioane, în scădere ușoară pentru BT în primele 9 luni din 2015, creditele neperformante ajung la 10%

Economie by Actual de Cluj - nov. 11, 2015 0 142

Rezultate „foarte bune” pentru Banca Transilvania în primele 9 luni ale anului, conform unui raport publicat de bancă pe Bursa de Valori București, unde îi sunt tranzacționate acțiunile.
Activele băncii au crescut cu peste 10% față de finalul anului trecut, la 39,4 miliarde de lei, iar veniturile operaționale au ajuns la 1,45 miliarde, în creștere cu 1,6%, în vreme ce profitul brut al băncii a ajuns la 373,5 milioane, ușor sub nivelul celui de anul trecut, în scădere cu 0,6%.
„Lichiditatea şi solvabilitatea BT sunt la un nivel confortabil, peste limitele impuse de BNR şi peste performanţa sistemului bancar”, arată raportul.

TLV101115_ro

Banca a acordat în primele 9 luni ale anului 113.200 de credite noi, inclusiv carduri de credit, iar numărul clienților a crescut cu patru procente, la 1,96 milioane.
La sfârșitul trimestrului III 2015,  soldul  creditelor Băncii Transilvania este  cu  19,1%  mai mare decât era la finalul anului 2014, procent din  care  jumătate reprezintă creştere organică, în ciuda continuării scoaterii de credite în afara bilanțului în această perioadă, în sumă totală de 520 milioane lei. Totodată, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu 8,3% peste nivelul de la sfârșitul anului 2014.
Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile,  reprezintă 9,5% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu