În scenă, 13 ani după: „A fost un joc. Doar mi s-a părut că sunt eu procurorul”.

„Când te-ai pus de-a curmezișul, ți s-o fi părut că muți munții, nu? Ce munți ai mutat, mă?” – procurorul Codrea, șeful procurorului Cristian Panduru (Panait), în “De ce eu?”

În 26 februarie, adică exact în urmă cu 13 ani, un tânăr procuror primea cazul unui coleg procuror. Așa a început povestea personajului din “De ce eu?”, a precizat ieri seară, la premiera de la Cluj a filmului regizorul Tudor Giurgiu. Personajul-simbol al procurorului Cristian Panait/Panduru care s-a sinucis în contextul anchetei asupra procurorului Alexandru Lele și a presiunilor exercitate asupra sa a revenit “pe scenă” la 13 ani de la moartea sa. După o vizibilă campanie de promovare, filmul l-a readus în scenă pe fostul procuror într-un moment în care Direcția Națională Anticorupție a devenit una dintre cele mai populare instituții din țară, iar clasa politică, administrația, Justiția și mediul economic sunt zguduite de cazuri de corupție și arestări la cel mai înalt nivel. Filmul lui Tudor Giurgiu “De ce eu?” se lansează pe marile ecrane în această săptămână și a avut ieri la Cluj două proiecții de gală, unde, după film, regizorul și actorii au urcat pe scenă ca să răspundă publicului, cu detalii de culise.

Actorul Emilian Oprea este cel care l-a “preluat” pe Cristian și l-a readus în public: de la momentul în care primește cazul Leca/Lele cu soluție trasată de superiori, pe care el o confruntă și o contestă, prin lupta cu sistemul corupt, intersectată cu scene din cealaltă viață, cea “umană”, pe holuri cu umbre, praf și scârțâit de parchet vechi sau în petreceri cu soundtrack latino, pe drumuri cu Dacia cu număr NUP, printre anchete, cercetări, dosare, întrebări și momente de confruntare cu superiorii. Mai întâi e personajul pe care nu îl etichetezi ca erou – cavaler al dreptății; pare mai degrabă un alt tânăr procuror ambițios pregătit să facă treaba eficient și pe placul șefilor. E apoi cel care după anchete și dubii dă o soluție care infirmă planul trasat de șefi. Și e, spre final, fantoma chinuită din afiș. „A fost un joc. Doar mi s-a părut că sunt eu procurorul”, e replica lui Cristian, undeva pe traseul care merge spre scena finală, chiar pe terasa de unde Panait s-a aruncat în gol, în urmă cu 13 ani.
Regizorul: “Nimeni nu știe cu exactitate ce i s-a întâmplat de fapt în ultimele 10 zile, cât de mari au fost presiunile asupra lui”

“Sper ca filmul să fie văzut de oameni tineri, care să înțeleagă unde am greșit noi, părinții, să înțeleagă că trebuie să fie mai răi, să creadă în principiile lor, că dacă li se spune “fă așa” dar ei vor altfel, pot să lupte, să găsească aliați și prieteni”, a spus Giurgiu, ieri, după proiecția de la Cinema Victoria a filmului. Documentarea a început în 2007, urmărind povestea cazului din 2002. “Am păstrat articolele din ziar. Ceea ce s-a întâmplat m-a năucit, mă gândeam că povestea asta merită un film, mi s-a părut o temă importantă asta, relația om-sistem și o chestiune fundamentale: ce faci când valorile tale, principiile la care ții intră în conflict cu sistemul în care lucrezi? În timpul documentării s-au întâmplat multe lucruri intereseante. Făceam un film despre un om pe care nu îl cunoșteam. Mulți prieteni l-au descris pe Cristian ca fiind un tip ciudat, care nu comunica, avea maniile lui, era un om excesiv de ordonat, de disciplinat, iar în anumite sisteme, cum e cel al justiției, sunt virtuți care ajung să fie luate în râs. Au fost multe întîlniri cu oameni care ne-au ajutat să rafinăm personajul, ne-am întâlnit foste iubite. Povestea respectă în bună măsură desfășurarea cazului. E foarte mult adevăr, dar ne-am permins și libertăți, am ficționalizat. Nimeni nu știe cu exactitate ce i s-a întâmplat de fapt în ultimele 10 zile, cât de mari au fost presiunile asupra lui, cât de apăsătoare au fost ultimele zile. Nu am niciun răspuns. Sunt convins că a fost filat, că i s-au arătat lucruri mai mult sau mai puțin vesele din trecut, că a fost amenințat că nu va mai lucra. I-a și spus la un moment dat mătușii lui că nu mai calcă în acea instituție”, a povestit Tudor Giurgiu. Regizorul a mai menționat că exista chiar și un personaj pregătit să declare că Panait luase și el mită. Un film ar putea fi făcut și despre procurorul Lele, crede regizorul. “I s-au înscenat dosare. Pe mine m-a marcat enorm când ne-am întâlnit, citisem lucuri despre el, am încercat să le păstrăm și în film, sentimentul că nu știi că e bun, e rău, că nu știi exact ce ascunde. Ar putea fi făcut un film despre el, s-a războit, i s-au înscenat 7-8 dosare”, a amintit Giugiu despre fostul procuror care a contribuit la conturarea filmului și a participat și la premierele de la Oradea și București.

La întrebarea din public privind momentul realizării filmului în contextul “eliberării” Justiției, regizorul lui De ce eu? a susținut că lansarea în 2015 a subiectului din 2002 nu are de-a face cu sistemul juridic. “Cred că filmul se putea face și înainte de 2010. Eu nu am făcut filmul mai repede pentru că nu eram pregătit, aveam anxietăți, aveam neliniști. Nu are de-a face cu justiția. Eu am văzut foarte târziu dosarul morții lui Panait, care s-a terminat ridicol, cu o expertiză psihiatrică post-mortem. Omul a fost declarat nebun după ce s-a sinucis. Mi-a zis și mie cineva: acum vrei să îl vezi? De ce nu ai venit pe vremea Monică Macovei? Eu nu mai cred în teoriile conspirației, că se putea mai bine cândva. Cred că fiecare film are un moment al lui”, a spus Giurgiu.

“Oamenii din justiție mi-au spus că e un film extrem de real despre atmosfera din parchetul general din acei an și că reflectă foarte bine o notă dominantă. Mie mi-a fost frică să nu sune strident, m-am consultat cu oameni din domeniu pe care îi știam”, a mai spus Giurgiu. În pregătirea filmului, au fost și momente-surpiză care au modificat scene sau au re-creionat personaje, a povestit echipa filmului. Unul dintre acestea a fost apariția unei foste iubite, ale cărei amintiri despre iubitul Cristian au schimbat perspectiva asupra personajului „înger”. “A fost cu două zile înainte de filmări. Ai intrat în panică și ai zis trebuie să facem ceva”, a amintit Emilian Oprea.

Sursa foto: echipa De ce eu?

La cererea publicului: actorii despre cum și-au “întâlnit” personajele

Andreea Vasile (Dora, iubita lui Cristian Panduru)

“Nu m-am întâlnit deloc cu prietena adevărată, m-am întâlnit la premiera din București cu una dintre fostele lui iubite. Am lucrat doar cu Tudor, cu direcțiile lui. Ai o mai mare responsabilitate și o povară mai mare când știi că e o poveste cu oameni care există în viața reală”.

Mihai Constantin (procurorului Codrea, șeful lui Cristian Panduru)

“Nu am cunoscut personajul. El a murit, întâmplător sau nu, după doi ani de la sinuciderea procurorului Panait. La Oradea, chiar am discutat cu procurorul Lele, care mi-a spus că acesta murit în mașină cu un medic legist, care se ocupase și de cazul Panait. S-a răsturnat o basculantă cu pietriș peste mașina. Avea un obicei care mie îmi este străin: fuma îngrozitor de mult. Asta a fost una dintre dificultățile mari pentru mine în ceea ce privește rolul, trebuia să fiu tot timpul cu țigara. În rest, tot ce am aflat despre el, am aflat datorită lui Tudor, care a făcut o cercetare mai mult decât amănunțită”.

Alin Florea (procurorul Bogdan Leca în film, Alexandru Lele)

“Eu mi-am cunoscut personajul, pe Alexandru Lele, înainte de filmări. Am văzut și filmările de pe net. A fost dificil, e un personaj colorat, o personalitate puternică”

Ionuț Caras (Rareș, ziarist în De ce eu?)

“Personajul meu e unul fictiv. Sursa de inspirație pentru el a venit de la diverși oameni care fac jurnalism. M-am gândit la neliniștea și goana lor chiar și după senzațional, pentru o știre caldă care să iasă pe tarabă. A fost imaginație”.

Emilian Oprea – Cristian Panduru / Cristian Panait

“Am avut informațiile lui Tudor. Cel mai mult m-a ajutat că m-am întâlnit cu prietenii lui, cu un fost coleg, cu o fostă iubită, o fostă studentă. Am văzut fimarea percheziției, de pe internet, niște fotografii. Cam asta a fost. Și am avut tot timpul în minte și în suflet proiecția asta”, a încheiat actorul arătând înspre imaginea lui Cristian de pe ecran.

Cazul Panait, via echipa De ce eu?

Cristian Panait s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul patru al locuinței sale din București. Cu un an în urmă, fusese numit procuror la Secția de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție. Printre dosarele pe care le avea în lucru se afla și cel al procurorului Alexandru Lele, de la Oradea, care a dispus arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzația de complicitate la contrabandă cu produse petroliere.  Panait avea misiunea de a-l ancheta pe procurorul Lele pentru presupuse fapte de corupție şi sustragere de documente. Potrivit relatărilor presei, acesta a refuzat să-l pună sub învinuire pe Lele, în lipsa unor probe concludente, iar la nici o lună de la primirea cazului s-a sinucis. În august 2002, cazul a fost clasat, după ce o „expertiză psihiatrică post-mortem” ar fi dovedit că magistratul s-a sinucis pe fondul unei labilități psihice. Nu s-a cercetat varianta înlesnirii sau determinării sinuciderii.

“La Oradea n-a fost doar corupţie. E o chestie alambicata, cu oameni din SRI, Poliţie, Vamă, Garda financiară, Finanţe, tot. Până-n gât sunt băgaţi cu toţii. Am nişte rapoarte de la SRI, cu mărturii, interceptări. […] Păi, SRI-ul nu e monolit. E un viespar. Când unii au cerut autorităţilor autorizaţie la Parchet, alţii n-au putut să se opună. Dar le-au zis: Faceţi voi interceptările, că vă rezolvăm noi mai încolo” – Cristian Panduru, în De ce eu?

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.