Închide

Huuoo, jos cu bicicliștii! Ăștia blochează traficul din oraș

Opinie by Actual de Cluj - mai 29, 2015 2 3579

Primarul crede că, deși se lucrează peste tot în oraș, traficul s-ar fluidiza dacă polițiștii de la rutieră ar ieși în intersecții. Peste două zile, ies polițiștii în intersecții. Şi e la fel. Cu mașina se circulă îngrozitor. Cine să se mai gândească și la bicicliști?

Un consilier local cerea primarul să nu mai aprobe manifestări civice vinerea după-amiaza motivând că ele încurcă și mai mult traficul și așa gâtuit de șantierele de la străzi. Adică să stea o coadă de mașini după 35 de biciliști care ies să îi vadă lumea că pedalează prin oraș?! E revoltător! Ce transport ecologic? Ce bicicliști?

Ăla cu clubul lui de cicloturism e un nebun care vine și ne tot spune că bicicleta are două roți, zic alți angajați ai primăriei.

Toți sunt însă eco-friendly. Că asta-i tendința europeană. Ce, nu suntem noi Capitala Transilvaniei?! Vom fi mai tari ca olandezii cu parcarea lor amărâtă pentru biciclete! Da, intrăm în era transportului ecologic. Da, vom circula cu bicicletele, chiar cu cele 500 din proiectul de bike-sharing, pe 9,3 kilometri de piste noi. Și pe cei 36,5 kilometri de piste deja existente. De mâine, de luna viitoare, din august, de anul următor. Clar, două roți în loc de patru roți!

La fostul birou aveam un coleg care venea din Florești, cu bicicleta, până în Gheorgheni pe Heltai Gaspar. Ne tot povestea aventuri cu borduri și mașini care din fericire l-au cruțat. Eu tot îmi bat prietenii la cap să mergem cu bicicletele, dar n-am avut până acum curaj să pedalez prin Cluj.

Știința mea de a struni bicicleta e undeva spre mini -nivel mediu. N-am mai practicat pentru că n-aș risca să ies cu bicicleta decât dacă mi-aș duce-o cu mașina până în parcul central. În Făget nu aș face față carosabilului. Chiar și așa, m-am gândit de multe ori pe unde aș circula de acasă spre birou, adică din Grigorescu-capăt, pe Eroilor. Calculul l-am făxut întotdeauna, fără retur. Trotuar Mirăslău pe bicletă. Jos de pe biciletă la traversare pe lângă benzinăria Mol, mențin până după trecerea de pietoni de pe B-dul 1 Decembrie. Urc pe bicicletă și merg pe malul Someșului, pe trotuar până la podul Garibaldi. Mă rog să nu mă alerge câinii și să pot ocoli dâmburile de pe trotuar. De acolo trec strada pe lângă bicicletă pe trecerea de pietoni. De aici, sus pe bicicletă și pedalez pe trotuar pe Uzinei Electice până la intersecția cu Aleea Stadion, apoi să trec cumva strada pe celălalt sens de mers și din nou pedalez pe trotuarul din dreptul stadionului. Sau, mai extrem, am pista roșie prin stația de autobuz. Venind din același sens cu autobuzul, sigur mă observă și e totul în regulă. De la stadion, trec strada, poate pe bicicletă, am văzut mulți bicicliști făcând asta. Sau mai bine pe lângă bicicletă, în caz că e weekend și sunt mașini parcate peste tot și multă lume. De aici, spre Eroilor, nu mai văd nicio variantă de traseu. Chem o prietenă să mă ia cu mașina. Cu tot cu bicicletă. Pe Barițiu n-aș supraviețui. Pe Emil Isac nici atât. Poate un pic pe jos pe lângă bicicletă până în Piața Muzeului. Dar și aici mă opresc la o cafea. Tot nu ajung cu bicicleta pe Eroilor.

O imagine sugestiva preluata de la Mircea Savu (Facebook)

O imagine sugestiva preluata de la Mircea Savu (Facebook)

Cei care sunt responsabili de traseele de piste din oraș n-au circulat niciodată cu bicicleta în oraș. Sunt convinsă. Nici măcar imaginar, de la ei de acasă, până la birou. Altfel nu se explică bătaia de joc și lipsa de respect a primăriei față de bicicliștii din oraș, Că-s primarul, că-s Goia de la rutieră membru în comisia de circulație a primăriei, că-s Poruțiu directorul tehnic, că-s Mărincean de la Siguranța Circulației, indiferent. Dacă mă ocup de trasee, scot măcar o zi bicicleta și merg să testez ceea ce stabilesc ca lege pentru bicicliști în oraș. Dacă nu merg cu bicicleta, trimit pe unul din cei 200 de polițiști locali să facă o analiză SWOT cu bicicleta pe teren. Așa se poate ști exact care e rata de supraviețuire a unui biciclist pe diferite trasee din oraș, unde trebuie vopsit, unde nu sunt indicatoare și tot așa. Nu ne-am mai mira noi de stâlpul din mijlocul pistei de biciclete, de pietonii care coboară pe pista de biciclete din autobuz, de marcajele de pe anumite străzi, de mașinile parcate pe piste, de, de…

Un director de la un liceu din oraș îmi mărturisea resemnat că în primărie „nu știe stânga ce face dreapta”. Înclin să îi dau dreptate. S-a clădit un turn babel între ei, între ei și orașul real, dar și între ei și Noi. Când circulăm prin Cluj-Napoca nu mai înțelegem care-i planul. Astăzi cel cu pistele de biciclete. De ce se mai fac PUG-uri și strategii de dezvoltare pe mulți ani, dacă niciun rând din acestea nu se poate citi în oraș? De ce avem șefi de proiect și directori care nu pot să controleze aberațiile din oraș? De ce e așa deranjantă o solidarizare pe două roți în timp ce parcul central e tolerat așa înconjurat de mașini parcate în toate locurile interzise posibile? Ia mai scoteți voi bicicletele prin oraș și o să pricepeți mai mult din textul de față. De ce să le scoteți? Ca măcar Voi să ne înțelegeți pe Noi!

 

2 comentarii

  1. Marturisesc ca m-a intristat articolul tau. Face mai mult rau decat bine. Poate face la fel de mult rau ca si biciclistii care circula pe trotuare sau care traverseaza trecerile de pietoni cu bicicleta. Uite eu fac zilnic pana la job cam 15 km cu bicicleta, din Gruia pana pe Plevnei ( adica nu e light nici traseul nici traficul) si pot sa-ti spun ca nu m-am simtit niciodata ”amenintat”. Tot ce trebuie e sa depasesti bariera psihologica si sa-ti spui ca e mai usor decat pare. Te sfatuiesc sa vii pe Cosbuc-Motilor-Petru Maior-Napoca-Eroilor. Incearca traseul prima data duminica pe la ora 14-15 si incet dupa ce prinzi curaj o sa-ti dai seama ca nu e dracul asa de negru. Biciclistii nu trebuie tratati altfel decat ceilalti participanti la trafic pentru ca risca sa strice mai mult. Trebuie sa fie civilizati si sa arate ca se poate circula si altfel. Desi sunt biciclist marturisesc ca manifestarile de vineri de la critiocal mass sunt un soi de refulare a celor care nu au curaj sa mearga cu bicicleta pe strada si efectul e chiar pervers contrar ! Curaj !

Scrie un comentariu

< Articolul precedent

Articolul urmator >