Închide

Veste bună pentru finalul de august: se pedalează pe bicicletele din bani europeni în Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 10, 2015 0 755

Orașul intră în era transportului eco. De la finalul lunii se va circula cu bicicletele din rețeaua de stații de închiriere pe care primăria a amenajat-o cu bani europeni. Într-o primă etapă sistemul va fi testat timp de o lună cu voluntari.

 

„Am fost după Revoluție la Malmo în Suedia. La un schimb de experiență. Am ajuns acolo și n-am văzut niciun câine vagabond. În schimb am vîzut multe biciclete. Erau lăsate așa pe stradă în suporturi. Nu înțelegeam cum oamenii își pot recunoaște bicicleta. Am întrebat ce-s cu ele? Mi s-a răspuns că oricine poate circula cu ele. Merge cât vrea, apoi o lasă într-un suport. M-am minunat de asta. Așteptăm și la noi. Probabil mai trebuie niște ani”, ne-a mărturisit un pensionar clujean venit în parcul central cu nepotul, în timp ce analiza o stație de închiriere de biciclete din proximitatea parcului.

Vestea bună că vom avea biciclete publice și în Cluj-Napoca. Chiar din această lună, spun reprezentanții primăriei.

În prezent, proiectul administraţiei clujene de încurajare a transportului cu bicicleta în oraş şi în comunele Floreşti şi Apahida este în faza de recepție a stațiilor de închiriere. După această etapă, sistemul va intra în probe timp de o lună. „Va începe un proiect pilot cu voluntari. La finalul lunii august ca să testăm rețeaua și să îmbunătățim eventualele sincope tehnice”, a explicat primarul Emil Boc.
Managerul de proiect, Ovidiu Cîmpean spune că sistemul va porni la drum cu 20-25 de stații, cu cel puțin 100 de biciclete și cu 100 de voluntari. „Noi am dicutat cu mai multe ONG-uri pentru a g[si voluntari care să testeze rețeaua. Volunarii vor primi un card și timp de o lună vor circula cu bicicletele din rețea. 20-25 de stații vor fi funcționale și vor avea cel puțin 100 de biciclete la dispoziție. Cele 500 de biciclete pe care le-am cumpărat în cadrul acestui proiect sunt în stare bună de funcționare și sperăm să se comporte bine în trafic. Vom face și un apel public în cazul în care nu vom intruni numărul de 100 de voluntari în care vom specifica exact condițiile în care aceștia pot aplica în cadrul proiectului pilot. Dacă va fi nevoie, proiectul pilot se mai poate prelungi cu încă o lună înainte de a pune în funcțiune întreaga rețea de bike-sharing”, a mai prezicat Cîmpean.
Proiectul primăriei a a încuraja transportul eco în Cluj-Napoca prin stimularea utilizării bicicletelor a pornit la drum în 2012 și a avut deja trei termene de finalizare anunțate. 2015 este anul limită de dare în exploatare a rețelei de bike-sharing.
Termenul din ultimul act adițional este luna august 2015 până când trebuie finalizate: trasarea pistelor de biciclete pe traseul Florești – Cluj-Napoca-Apahida, interconectatarea stațiilor de închiriere și deservirea acetora cu cele 500 de biciclete achiziționate în cadrul proiectului.Inițial, proiectul de încurajare a transportului cu bicicleta în Cluj trebuia finalizat în august 2013. Apoi în aprilie 2014. Și mai apoi în august 2014.

Stațiile de închiriere au fost montate în oraș dar nu au putut fi interconenctate și date în folosință din cauza unor erori din caietul de sarcini. Așa că primăria a mai făcut o licitație în 2014 pentru lucrări suplimentare în cadrul proiectului. Plus o altă achiție pentru întreținerea sistemului de bike-sharing, contract pe patru ani, susținut cu bani de la bugetul local.

PROIECTUL PRIMARIEI A FOST CRITICAT DE SOCIETATEA CIVILA. VEZI REPROSURILE
Reţeaua pe care primăria trebuie să o realizeze implică crearea a 50 de puncte pentru închirierea bicicletelor (din care 43 în Cluj-Napoca şi restul în comunele Apahida şi Floreşti) şi dotarea acestora cu 500 de biciclete, dar şi trasarea unei rute speciale pentru biciclişti între Apahida, Cluj-Napoca şi Floreşti (14 kilometri de piste). Proiectul este unul cu finanţare europeană, în valoare totală de 14 milioane de lei. Contractul cu Viacor Engineering a fost încheiat la 11,9 milioane de lei şi implică realizarea efectivă a reţelei. După finalizarea rețelei clujenii urmează să primească carduri de la primărie pe baza buletinului, card cu care pot circula cu bicicleta prin oraș iar apoi o pot lăsa în oricare dintre rastelurile din rețea.

CITEȘTE ȘI

Huuoo, jos cu bicicliștii! Ăștia blochează traficul din oraș

Contractul pentru realizarea rețelei de biciclete a fost suplimentat de două ori. Inițial cu aproape 200.000 lei (lucrare adjudecată Viacor Engineering) și apoi cu 1.5 milioane de lei (lucrare adjudecată către Ceziana Star din Alba). Ambele contracte au curprins lucrări suplimentare necesare implementării proiectului iar finanțare e asigurată de primărie.
De întreținerea rețelei de biciclete se va ocupa firma Wind Technologies din Brașov care lucrează și acum alături de Viacor la implementarea contratului din cadrul proiectului european. Contractul a fost încheiat de primărie la finalalul anului trecut la valoarea de 7.205.647 lei, fără TVA, după o licitație controversată. Respectivul contract a fost adjudecat mai întâi Regiei Domeniului Public din subordinea Consiliului Local, însă CNSC a stabilit că aceștia nu au avut o ofertă conformă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

< Articolul precedent

Articolul urmator >

Articole similare