Închide

Guvernul aprobă cumpărarea hotelului Opera Plaza de către UBB, pentru aproape 10 milioane de euro

Educaţie by Mihai Prodan - iun. 30, 2021 0 2043

Cumpărarea de către Universitatea ”Babeș-Bolyai” a hotelului Opera Plaza din Cluj-Napoca, unde ar urma să amenajeze spații pentru facultatea sa de Drept, a fost aprobată azi de Guvern printr-o Hotărâre de Guvern.

”La UBB avem un deficit major de spații academice, atât pentru educație, cât și pentru cercetare”, spune rectorul Daniel David.

Acesta arată că doar anul trecut numărul de studenți a crescut față de 2019 cu 6% la nivel de licență și 11% la nivel de master. ”Studenții au nevoie de medii moderne de învățare, nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiți în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol. Iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spații moderne și adecvate standardelor de astăzi”.

UBB are 22 de facultăți și 50.000 de cadre didactice și studenți în opt județe.

Amintim, UBB a cumpărat hotelul Opera Plaza în martie, cu aproape zece milioane de euro. Clădirea ar urma să fie reamenajată pentru cursurile Facultății de Drept a universității, care acum funcționează pe strada Avram Iancu într-o clădire care a fost cămin studențesc și unde s-a cazat chiar Avram Iancu atunci când acesta era student la Drept la Cluj. Între timp clădirea a devenit neîncăpătoare pentru nevoile facultății.

Opera Plaza e primul hotel de cinci stele din Cluj, amenajat în clădirile fostei fabrici de dulciuri Feleacul.  Purtătorul de cuvânt al universității, Laura Irimieș, a spus în martie pentru actualdecluj.ro că facultatea de Drept a UBB are nevoie de spații pentru cursuri. ”Facultatea de Drept nu are spații suficiente, va fi reorganizat spațiul (hotelului-n.red.). Dar e un proces de durată pentru că e nevoie de o hotărâre de Guvern. Deocamdată a aprobat Senatul UBB tranzacția, după care documentele se trimit la București pentru hotărârea de Guvern”, a  spus ea.

Să mai precizăm, UBB a mai cumpărat în ultima vreme hotelul Topaz din Gheorgheni pentru facultatea de științe politice, dar și clădirea de birouri a Băncii Transilvania din centrul Clujului, pentru facultatea sa de matematică. 

Citește și:

Cea mai mare universitate din țară cumpără primul hotel de cinci stele al Clujului, pentru peste zece milioane de euro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.