Închide

Guvernul a aprobat împrumutul de sute de milioane de euro pentru spitalul regional de urgență din Cluj

SănătateTop News by Mihai Prodan - mai 28, 2021 0 175

Guvernul a aprobat contractarea împrumutului de sute de milioane de euro pentru construirea spitalului regional de urgență din Cluj.
Decizia fost luată ieri în ședința de Guvern, când executivul a aprobat acordul de principiu pentru contractarea a două împrumuturi de aproape o jumătate de miliard de euro de la Banca Europeană de Investiții, bani cu care ar urma să construiască spitalele regionale din Cluj și Craiova.

Memorandumul a fost înaintat Guvernului de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj și Spitalului Regional de Urgenţă Craiova. Studiul de fezabilitate arată că cele trei spitale regionale care ar urma să fie ridicate în Iași, Cluj-Napoca și Craiova costă aproximativ 1,64 miliarde de euro. Spitalul din Cluj costă 539,6 milioane euro, din care 454 milioane euro reprezintă costul net. Pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova, proiectul prevede investiții cu valoare totală de 602,74 milioane euro, costul net fiind de 507 milioane euro.

Implementarea și coordonarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Sănătății, pe o perioadă de aproximativ șapte ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028. De asemenea, Ministerului Sănătății va urmări evoluția cadrului general a programării bugetare anuale.

Primul acord de finanțare, în valoare de 250 milioane euro, a fost semnat la 20 aprilie, de către Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor și Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Conform calendarului de contractare, se urmărește ca până la finele anului 2021 să fie semnate și împrumuturile pentru Spitalele Regionale de Urgență Cluj și Craiova.

Noul Spital Regional de Urgență Cluj (SRU Cluj) va înlocui și prelua rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu excepția celor două departamente de ginecologie și obstetrică care, potrivit Master Planului Regional pentru Servicii de Sănătate pentru Regiunea de Nord-Vest, vor rămâne în locația lor actuală. Noul spital regional de urgență va prelua și un număr de servicii medicale terțiare din alte spitale din Cluj. ”Spitalul va avea o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, echipamente medicale, instalații și tehnologie IT de înaltă performanță, organizare și conducere eficiente și sustenabile”, arată memorandumul.
Conform studiului de fezabilitate, suprafața construită va fi de 151.891 mp, cu o amprentă la sol de 28.883 mp. Clădirea va avea șapte nivele, inclusiv subsol ce va cuprinde și o parcare. ”Clădirea va oferi anumită flexibilitate de schimbare a utilizării sau adaptare a
structurilor interne atunci când, așa cum se anticipează, trecerea la asistența ambulatorie, îngrijirea de zi și pe termen scurt se va dezvolta, iar nevoia paturilor tradiționale va scădea”, după cum explică inițiatorii proiectului.

Spitalul va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea un număr de 849 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgență, 27 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională și altele.  Costurile sunt estimate să depășească o jumătate de miliard de euro, mai exact 539,6 milioane de euro, la care se adaugă cheltuielile operaționale, în valoare netă de 1,5 milioane de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare