Închide

Graficele care îţi arată cum au explodat preţurile la apartamentele din Cluj în trei ani

EconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 23, 2018 0 717

 

De la 61.000 de euro la 85.000 de euro în Gheorgheni, de la 56.000 la 80.000 în Grigorescu sau de la 66.000 la 97.000 în Mărăşti. Sunt câteva exemple care arată cum au explodat preţurile în oraş în ultimii trei ani. O platformă imobiliară arată evoluţia preţurilor în ultimii 3 ani, pe cartiere, pe segmentul vânzării de apartamente, dar şi pe cel al chiriilor. Preţurile sunt estimative, dar au la bază tranzaţiile efectuate prin intermediul portalului imobiliar.

Preţul mediu pentru apartamentele de vânzare este de 1.520 de euro pe metru pătrat util, iar chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere de tip confort 1 (construit între anii 1980 și 2000) este 400 de euro pe lună.

Reprezentanţii CompariImobiliare.ro au ales câte un apartament în blocuri vechi situate pe artere principate, cu 2 camere, în suprafaţă între 50 şi 70 mp, în cartierele tradiţionale ale oraşului.

Evoluția prețurilor, conform CompariImobiliare.ro:

Gheorgheni

Apartamentul de referinţă – Titulescu – 93.000 euro, 50 mp.

Prețuri estimative în Gheorgheni

Preț mediu de vânzare: 83.000 €

Preț chirie: între 360 € și 480 €

Grigorescu

Apartamentul de referinţă – zona Profi – 78.000 euro, 50 mp.

Preț mediu de vânzare: 79.000 €

Preț chirie:între 320 € și 420 €

 

 

Mănăştur

Apartamentul de referinţă – zona Billa – 72.000 euro, 50 mp.

Preț mediu de vânzare: 73.000 €

Preț chirie: între 320 € și 420 €

 

 

Mărăşti

Apartamentul de referinţă – zona Piaţa Mărăşti – 78.000 euro, 58 mp.

Preț mediu de vânzare: 92.000 €

Preț chirie:între 370 € și 500 €

 

 

Zorilor

Apartamentul de referinţă – zona Piaţa Zorilor– 85.000 euro, 51 mp.

Preț mediu de vânzare:81.000 €

Preț chirie:între 370 € și 500 €

 

 

Preţurile medii ale apartamentelor din municipiul Cluj-Napoca sunt cele mai mari din ţară, depăşind chiar şi Bucureştiul şi acesta e singurul dintre marile oraşe din ţară în care preţurile de acum le depăşesc pe cele de dinaintea crizei imobiliare izbucnite în 2008, conform datelor portalului Imobiliare.ro. În ultimele luni se văd, însă, şi câteva semne de „răcorire”: creşterile de preţuri s-au temperat, iar cifrele oficiale arată o cădere destul de dură a tranzacţiilor oficial înregistrate:

 

Scădere drastică a numărului de tranzacţii înregistrate la Cluj şi „maxim istoric” la nivel de preţuri. E sau nu e „bulă imobiliară”?

 

  • author photo two

    Kristina Reştea

    Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

    Nici un comentariu

    Scrie un comentariu