Închide

Galeria neconvenţională de artă a Clujului VIDEO

Actual de ClujSocialTop News by Mihai Prodan - mai 03, 2014 0 907

Poate v-aţi plictisit de aceleaşi galerii de artă, toate convenţionale, cu încăperi aranjate, lumină elaborată, tablouri agăţate pe pereţi, sculpturi în mijlocul camerei ori altele asemenea.

ACTUALdeCLUJ.ro vă prezintă un loc mai neconvenţional în care puteţi admira artă la fel de neconvenţională: halele părăsite ale zonei industriale din Cluj au fost transformate în veritabile galerii de artă ale grafferilor, iar una dintre ele iese în evidenţă.

graffiti
Puteţi găsi graffiti-uri în mai toate locurile din Cluj – multe, însă, atrag iritarea trecătorilor sau a proprietarilor care se trezesc cu pereţi mâzgăliţi cu spray, în ceva ce nu poate fi numit artă. Unele locuri, însă, găzduiesc „piece”-uri – cum se numesc lucrările mai elaborate – care întrunesc toate criteriile artei. Sunt elaborate, cu simţ estetic şi au un mesaj. Problema este, însă, că majoritatea acestor „piece”-uri se află în locuri ascunse.
Halele producătorului de abrazive Carbochim SA sunt o astfel de „galerie de artă” neconvenţională. „E un loc mai special, desenele de acolo sunt mai elaborate”, explică un specialist. De ce? Realizatorii unei reviste de profi, GraffitIn, au montat un material video în zonă şi explică: „e un spaţiu în care timpul este ambiguu, rămăşiţele unei epoci de mult trecute sunt reclamate de natura care vindecă în verdeaţa ei rănile făcute de oameni. În tot acest peisaj postapocaliptic desprins din „Zona” lui Tarkovsky, câţiva grafferi clujeni sfidează condiţiile pentru a-şi exersa arta, departe de vigilenţa autorităţilor”.

Locul e aproape de gară şi multe dintre graffiti-uri se văd din tren. „Acolo sunt suprafeţei mari de zid excelente pentru desenat; e un loc în care nimeni nu te stresează, poţi greşi, corecta, răzgândi”, spune Alex, un critic de artă contemporană. Paza, în schimb, e mai aspră în ultima vreme. „Trebuie să fii destul de abil în tertipuri sau să cunoşti firmele de acolo pentru a trece fără probleme de filtrul de securitate de la poartă; eu nu mai sar gardul, am alte căi mai elegante”, adaugă Alex.

Cu toate că e interesantă, zona nu e prietenoasă pentru turişti. E în degradare continuă şi, oricum, puţini sunt cei care ştiu de ea.

Halele Carbochim Cluj. Carbochim Cluj ex-industrial halls from Revista GRAFFITin on Vimeo.

Reporterul ACTUALdeCLUJ.ro a încercat să viziteze zona în această calitate şi a sunat la conducerea fabricii pentru o programare. A fost refuzat, însă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare