Închide

Fuga de 10 kilometri prin Cluj: maraton cu participanți din 21 din țări duminică în oraș

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 16, 2015 0 475

Organizatorii așteaptă peste 3.500 de alergători din țară, dar și din afară la Maratonul Internațional Arobs care are loc duminică. Competiția nu e înscrisă încă în calendarul internațional al acestor evenimente, dar organizatorii intenționează să facă aceste demersuri, după ce maratonul încă tânăr de la Cluj (aflat la a 5-a ediție) mai capătă experiență. Traseul prinde centrul orașului, zone din cartierul Grigorescu, pornește și se termină la stadionul Cluj Arena.

„Avem participanți din 21 de țări, tot mai mulți alergători din Cluj, dar și o participare consistentă din alte județe din țară. Vin oameni din Brașov, Suceava, Iași, Constanța, ca să alerge 10 kilometri”, a precizat Horațiu Morar, de la Asociaţia sportivă Runners Club, organizator al maratonului. S-au înscris în competiție alegători din Kenya, dar și un veteran al maratonului: Moș Ion Gheorghe (82 de ani).

Consultă AICI programul și traseul evenimentului din week-end.

Traseu Maraton, Semimaraton, Maraton Ștafetă

START: Cluj Arena – Splaiul Independenței – strada G.Coșbuc – strada Cardinal I.Hosu – strada E Isac – strada Gh. Șincai – strada Napoca – bulevardul Eroilor – întoarcere – bulevardul Eroilor – strada Napoca – strada Gh Șincai- strada E. Isac – strada Cardinal I Hosu- strada G. Coșbuc – Splaiul Independenței – strada Barițiu- întoarcere – strada G. Barițiu- Splaiul Independenței – Pod Napoca – strada 1 Decembrie 1918 – întoarcere – strada 1 Decembrie 1918 – Pod Garibaldi – Splaiul Independenței – Cluj Arena – SOSIRE.

Traseul măsoară 10,55 km și va fi parcurs o dată de fiecare membru al ștafetei, de 2 ori de către semimaratoniști și de 4 ori de alergătorii de la maraton.

AROBS Transilvania Software, în parteneriat cu Runners Club, a inițiat o altă campanie care leagă business-ul de sport, a amintit Patricia Fedorenco, responsabila de comunicare pentru compania IT. „Be great! Inspire others to follow you!” adună poveştile unor oameni pentru care sportul înseamnă mai mult decât un mod de viaţă sănătos. 15 ambasadori s-au coalizat pentru a reapropia clujenii de sport, cu prilejul ediţiei aniversare a Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca. Campania se încheie cu o licitație de tricouri, fondurile adunate urmând să meargă înspre Asociația Claudia Safta

Nici un comentariu

Scrie un comentariu