Închide

A vrut să cumpere online o tabletă dar a fost țepuit. Cum te sfătuiește Poliția să te ferești de țeparii online

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 16, 2015 0 341

A făcut o tranzacție online dar a luat țeapă: a crezut că își cumpără o tabletă, dar a primit un stick cu o aplicație auto.

Cel țepuit, un clujean, a cerut ajutorul Poliției după ce a spus că i s-a propus să cumpere o tabletă, în schimbul unui telefon mobil și a 300 de lei. Victima a trimis bunurile solicitate, însă persoana în cauză, care în tranzacție se folosise de o identitate falsă, i-a remis doar un suport optic cu o aplicaţie auto, spun polițiștii.

Acum aceștia au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune cu un prejudiciu calculat la 2.000 de lei. Autorul e un bărbat de 31 de ani din comuna clujeană Aghireșu.

Pentru a nu fi victime ale acestui gen de infracţiuni, Poliţia clujeană vă recomandă:

  • Atenţie la riscurile pe care le comportă investiţiile online.
  • Verificaţi dacă firma este autorizată.
  • Atenţie la promisiuni de câştiguri mari.
  • Atenţie la aplicaţii informatice care genereaza automat tranzacţii.
  • Aveţi grijă deosebită când vi se solicită datele de pe cardul de credit.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare