Închide

Șeful Aeroportului clujean, menajat de ministrul Transporturilor, desființat de specialiștii de la CFR

ActualitateAdministrațieDezvoltareTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 16, 2015 0 745

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, admite și el că documentația pentru proiectul Aeroportului a fost greșită încă de la titlu, dat fiind faptul că trebuia gândit ca „multimodal” și nu ca „intermodal”, cum a fost promovat inițial de către  directorul David Ciceo. Interesant este, însă, că Ioan Rus a ținut să arunce vina, în privința  eșecului acestui proiect, tot pe Consiliul Județean, în ciuda faptului că directorii din cadrul acestei instituții au subliniat în nenumărate rânduri că documentația prezentată de Aeroport conține foarte multe inadvertențe, neavând nici avizele de legalitate care se impun. De altfel, directorii din cadrul Consiliului Județean s-au văzut chiar nevoiți să facă o plângere la DNA, tocmai pentru că au fost presați să-și asume această documentație. Rus a evitat să amintească în vreun fel numele lui David Ciceo, limitându-se să spună că pe viitor toți factorii interesați trebuie să se străduiască mai mult, pentru a promova acest proiect „multimodal”, în vederea accesării unei finanțări europene. Întrebat direct cum vede un eventual parteneriat între Aeroportul Clujean și CFR – în condițiile în care CFR a exprimat clar un refuz în sensul acesta, Rus a răpsuns doar atât: „Insistând. Consiliul Județean și toți cei care au interes trebuie să insiste”.

De ce a refuzat CFR-ul să devină partener în proiectul Aeroportului clujean

Și dacă ministrul Ioan Rus s-a ferit să vorbească despre neregulile semnalate în documentația ce viza un proiect de transport integrat (multimodal), pentru care Aeroportul clujean a cheltuit circa 2 milioane de euro, vă prezentăm o parte din răspunsul prezentat de Direcția Management Proiecte Europene, din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate.  Așadar, cu privire la analiza cost-beneficiu aferentă proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii de Transport Intermodal pentru Pasageri și Marfă la Aeroportul Internațional Cluj Napoca ” s-au constatat următoarele inadvertențe/nereguli:

Caracteristicile tehnice privind capacitatea maximă de transport din aeronave în trenuri sunt neconcludente. Containerele pentru aeronave sunt standard, iar pentru ca marfa să fie transferată în trenuri e necesar un timp de manipulare foarte mare. Or, acest timp de manipulare face ca pentru CFR să fie mult mai avantajos transferul intermodal de tip auto – caleferată sau naval – cale ferată, deoarece containerele de pe mijloacele de transport auto și cele care sunt transportate cu nave pot fi transferate direct în vagoanele de tren marfar, cu ajutorul utilajelor de tip reach-stacker sau a macaralelor. Un alt argument al CFR privind inutilitatea asocierii cu Aeroportul clujean se referă la faptul că în cazul aeroporturilor regionale, activitatea cargo este destul de redusă, iar aeronavele utilizate au o capacitate scăzută pentru transportul de marfă. Documentația Aeroportului nu prezintă o prognoză de dezvoltare a traficului de marfă pe termen mediu și lung, în conformitate cu strategia de dezvoltare a Clujului și a regiunii de Nord-Vest. De asemenea, nu s-au prezentat nici obiectivele economice sau industriale pe zona Cluj, care să implice utilizarea transportului de tip containerizat. Cel mai interesant este faptul că Aeroportul clujean  prognozează un trafic cargo de 32.119 tone, pentru anul 2038, în condițiile în care CFR-ul estimează că această cantitate de marfă o poate transporta în numai 26 de zile, cu un singur convoi de 45 de vagoane/zi.  Alte neconcordanțe semnalate: documentația Aeroportului prevede o capacitate de operare de 6 aeronave, 8 autotrenuri pentru încărcare și opt autotrenuri descărcare. Nu se specifică, însă, dacă numărul de aeronave este pe zi sau pe lună. Nu se regăsesc capacități efective de încărcare a trenurilor de marfă, ci numai capacitatea de depozitare a mărfii.

În concluzie, CFR a respins categoric asocierea cu Aeroportul Clujean, subliniind următoarele: „Având în vedere perioada de analiză de 25 de ani, apreciem că pe acest model prezentat , SNCFR SA nu își va putea amortiza investițiile făcute în acest obiectiv, iar activitatea inclusă pentru funcționarea acestuia (costuri de exploatare, întreținere și reparații) va afecta eficiența economică a companiei, producând pierderi”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare