Un Yoda verzui, o inimioară ciocolatie proaspăt desenată în spuma cafelei cu lapte de o maşinărie, un fragil copăcel oranj şi câteva componente care par să fie un viitor… ceva.

Ce ar avea toate acestea în comun? Sunt făcute cu… imprimante. Imprimante 3D.

Sursa foto: Yoda.ro

Maşinăriile s-au adunat, foarte nimerit, într-un loc unde cândva puteai să vezi în filme SF ceva ce azi e prezentul: la cinema. În paralel cu discursurile de la TedX Cluj de sâmbătă, în holul cinematografului Florin Piersic e Innovation & Tech Expo, adică o mică reuniune care a pus laolaltă câteva echipe de entuziaşti care coordonează imprimante 3D ori expun alt fel produse mai mult sau mai puţin inovatoare, pe care le poţi testa.

Să facem un mic tur.

Avem zona imprimantelor 3 D, unde s-au anunţat mai mulţi participanţi – laboratorul G.R.E.E.N. de la Accenture, imprimanta The Bug a echipei Control 3D, imprimanta Maker Cafe și Symme3D. Aici maşinăriile sunt puse în mişcare şi alături stau expuse şi produse ieşite din proces. Ce fac de fapt imprimantele acestea? Creează modele tridimensionale din plastic, sintetizează Alexandru Popescu, inginer de la Maker Cafe. „Avantajul lor, faţă de sistemele „clasice” de producţie este că poţi să faci ceva mai repede, la un cost mult mai mic (de prelucrare), în special pentru prototipuri. Vrei de exemplu să faci o carcasă de telefon. Printr-un proces convenţional, cineva trebuie să facă o matriţă de metal care costă undeva la 10.000 de euro, apoi va face o piesă; dacă aceasta nu funcţionează, trebuie refăcută matriţa. Cu imprimanta 3D, ai aparatul, îl porneşti, faci piesa, o testezi; dacă merge, bine, dacă nu merge – o arunci şi faci alta. Adică poţi să optimizezi în timp real produsul pe care vrei să îl creezi”, explică inginerul. Pe măsuţa din holul cinematografului lucrează acum o imprimantă făcută de altă imprimantă, iar aceasta pare să fie cumva „trofeul” exemplelor a ceea ce se poate construi deocamdată aici. Cei de la Cluj Makers cu asta se ocupă: proiectează, construiesc şi vând imprimante 3D. Ca să cumperi aşa ceva te costă 2.700 de lei. „Există clienţi, există chiar o coadă foarte mare”, spune Alexandru, indicându-şi vecinii de Expo – echipa GREEN de la Accenture, care a achiziţionat o astfel de imprimantă. Care e viitorul în domeniu? „Se fac foarte multe cercetări pentru a printa pe metal, de fapt există deja imprimante care fac piese din metal. Se printează cu sticlă, se printează case. Se poate face aşa ceva, poate cândva vom avea şi la Cluj astfel de case. E nevoie doar de timp, mâini şi creier”, crede Alexandru.

La doi paşi distanţă o tânără poartă nişte ochelari solizi şi se mişcă nefiresc urmărind, la intervale, câte ceva ce pare să se mişte în jurul ei. Nu e nefiresc, doar că ea vede ceva ce noi nu vedem. E plasată în realitate virtuală, iar noi putem zări decorul în care e ea dacă ne uităm pe monitor. „Ea e în altă lume”, spune, scurt, Emese, din echipa GREEN a Accenture. Nu e doar „entertainment”, realitatea virtuală poate fi folosită pentru a testa produse. „Noi încercăm să testăm soluţii şi aplicaţii pentru nevoile clienţilor. Testăm şi imprimanta 3 D, cu care vrem să facem producţii creative”, spune reprezentanta echipei. De la standul lor a pornit şi „Double”. Care Double? „Roboţelul” care întreaga dimineaţă s-a strecurat printre participanţii de la TedX ieşiţi în pauză. De fapt, nu e tocmai un roboţel, e un iPad ataşat pe băţ, în deplasare pe roţi, folosit acum în strategii de marketing şi promovare. Dar… cândva cu aşa ceva ai putea participa virtual la vreo conferinţă – şi nu doar ca să asculţi prezentări, ci chiar şi să comunici cu oamenii de acolo. „Pe noi ne interesează partea de roboţi. Avem unul mare, un robot industrial. Planul cel mai mare este ca el să lucreze la banda de producţie şi se fac paşi spre asta. Pentru o viitoare ediţie, ne-ar plăcea să îl aducem aici, să le arătăm oamenilor ce poate să facă. Ideea ar fi chiar să implicăm oamenii – participanţii ar putea să îl programeze să facă 2-3 mişcări, să arătăm că e uşor, dacă există softul”, arată Emese. Un Double, doi, un robot-muncitor şi uite aşa se conturează o imagine de viitor. Am putea avea cândva fabrici pline cu roboţei? „Da. Dar va fi nevoie şi de oameni, inteligenţa oamenilor nu poate fi înlocuită de inteligenţa artificială, dar ne va uşura munca”, crede membra echipei de laborator.

Ceasuri din lemn, căşti pentru sunete de înaltă calitate şi lampe care îşi schimbă culoarea stau alături de genţi făcute din foste prelate şi în spate veghează o pictură, proiect de artă colaborativă. Undeva prin cafeneaua lui Mărgelatu e şi un dispozitiv care promite un test interesant, dar deocamdată nu poate fi verificat la faţa locului (se va lansa doar peste câteva luni, promit promotorii săi). Este vorba despre un dispozitiv care îţi poate da „raport” de personalitate, după ce ţi se scanează mâna. Ceva pe principiul mai popularului detector de minciuni.

Şi, tot aici, pe aproape, e un ecran unde apar câmpii verzi, floricele şi albinuţe. Dar nu, nu e un joc. E un demo pentru un program inventat de studenţi pasionaţi de IT, care acum e deja cunoscut: MIRA.

Sursa foto: MIRA

MIRA este o aplicație proiectată pentru a ajuta în procesul de reabilitare fizică, aplicând principiile terapiei prin joacă. Sistemul MIRA transpune exercițiile de terapie în jocuri video, folosindu-se de un senzor extern pentru a evalua performanța pacientului. Compania MIRA Rehab Limited a fost creată în octombrie 2012, în Regatul Unit, acum are birouri în Londra și Cluj-Napoca şi, de anul trecut, a apărut încă o „extensie”: un centru de recuperare la Cluj, botezat Un zâmbet cu MIRA. Acesta se adresează persoanelor care întâmpină dificultăți în a susține financiar recuperarea copiilor cu afecțiuni ortopedice sau neurologice. Centrul are propriii kinetoterapeuţi şi colaboratori medici. „Vin părinţi care caută mai multe variante sau părinţi care au auzit de Mira. Folosim şi softul şi kinetoterapia clasică. Există cazuri sociale, care sunt tratate gratuit, dar şi taxe modice, necesare pentru a susţine cazurile sociale. Avem 25 de pacienţi acum, dintre care 7-8 cazuri sociale, iar alţii sunt copii ai căror părinţi au venit de anul trecut şi continuă să vină”, spune Ovidiu Drăgan, co-fondator la Un zâmbet cu Mira. Printre planurile de viitor ale companiei care dezvoltă produsul se află şi lansarea unei variante clinice, online şi a uneia „Home”, astfel încât softul să fie utilizat şi acasă de către pacienţi. Vaianta clinică costă undeva la 2500 de lire, urmând ca cele pentru acasă şi online să fie utilizabile pe bază de abonament şi să coste mult mai puţin.

Antibiotice, psihologie, culori şi maşini – Mituri

În timp ce în holul cinematografului echipele îşi expun produsele şi prototipurile, iar participanţii apucă să testeze lumi virtuale la câte o cafea (reală), în sală se ţin discursurile. Scopul ar fi: demolarea de mituri.

De exemplu: „faci” multitasking. Te-ai lăudat vreodată cu asta? La un interviu? Într-un CV? Ei bine, nu prea ai motive de laudă. „Nu facem multi-tasking cu două sarcini la fel de dificile. De exemplu, asociem ceva din sfera Media (muzică, tv) cu o sarcină la care lucrăm. Ni se pare că cele două nu interferează. E o iluzie. Atenţia e intermitentă dacă lucrăm cu televizorul deschis. Dacă ne oprim în timpul lucrului ca să vorbim cu un coleg sau pentru a verifica un email, trece un minut ca să revenim la sarcina iniţială. Asta dacă verificăm mailul. Ca să revenim la starea iniţială de lucru ne ia 25 de minute, dacă am şi răspuns la mail. Creierul uman e printre cele mai puternice structuri care pot să lucreze în paralel. Multitasking-ul de zi cu zi nu antrenează asta. Multi-taskingul e contra-productiv şi stresant”, spune Andrei Miu, fondatorul Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive, unde realizează cercetări despre emoții și reglare emoțională.

Ne temem de viitor şi de felul în care ne imaginăm că tehnologia va putea conduce lumea. Adevărat! Cât de înfricoşător e de fapt viitorul super-tehnologizat? Philipp Kandal (Telenav) vorbeşte despre maşinile care se vor conduce singure. Urci în maşină dimineaţă, îţi iei micul dejun şi cafeaua în drum spre muncă, ai „şofer” şi nimeni nu te claxonează pentru că ceilalţi „şoferi” din trafic nu sunt nervoşi. Asta ar însemna să fie posibilă existenţa unui fel de „şofer personal” pentru persoane care ar avea nevoie de aşa ceva: copii, bătrâni, oameni cu dizabilităţi, zice omul care lucrează pentru punerea la punct a unor astfel de tehnologii. Va fi o maşină mai sigură, va contribui la reducerea numărului de accidente şi a poluării – spune discursul lui Kandal. „Va salva vieţi şi planeta”.

Sara Reardon, care scrie în Nature despre cercetare şi politici biomedicale, vorbeşte într-un filmuleţ pe ecranul cel mare din sala de cinema. Tot despre viitor şi „editarea” de gene. Suntem în Gattaca? Vom „edita” oameni, perfecţi, deştepţi, frumoşi şi înalţi? Nu, nu e chiar aşa (încă), ne asigură Reardon. Însă metoda este deja utilizată în teste clinice pentru tratarea maladiilor vremurilor noastre, printre care leucemia sau HIV/SIDA. Totuşi, o dată ce Omul începe să se joace de-a Dumnezeu, toate discuţiile sunt deschise: despre etică, impact, mediu, reguli. „Dacă facem asta, ar fi bine să ştim ce facem”, menţionează Reardon.

Tehnologia e nenaturală? Nu? „Cele mai mari provocări ale secolului sunt legate de apă, energie şi hrană. Energia se bazează în continuare pe resursele fosile. Pentru a echilibra problematica industializării, fără a răni mai mult natura, trebuie să găsim tehnologii ca să reaparăm ceea ce s-a distrus. Tehnologia nu e nenaturală, ci e calea prin care ne vom renaturaliza”, crede Flaviu Turcu, lector la Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai.

Şi, în caz că mai aveţi îndoieli: nu, nu vedem cu toţii aceeaşi „realitate”. De fapt, nici nu vedem tot ceea ce am crede că vedem. „Dacă ştim puţină fizică, ştim că în lumea noastră nu există culoare, miros, gust. În realitate există radiaţii, fotoni, semnale electrice, molecule”, punctează Maria-Luisa Flonta, profesor de fiziologie și neurobiologie la Facultatea de Biologie a Universității din București. Aşadar: nu avem culori-culori, ci culori rezultate ale unui proces cerebral. Iar taurii nu se înfurie la vederea culorii roşii. Taurii văd doar în galben şi albastru.

Sursa foto: TedX Cluj

Organismele Modificate Genetic sunt mai dăunătoare decât aditivii alimentari? ADN-ul OMG-urilor nu diferă faţă de organismele care nu au fost modificate genetic, din punct de vedere funcţional. Pe de altă parte avem aşa: aditivi alimentari acceptaţi pe listele oficiale ale Europei, dar care au efecte nocive. „Nu există studiu care să ateste că OMG-urile ne pot influenţa rău, dar există aditivi acceptaţi, deşi au efecte dăunătoare dovedite”, spune Dan Vodnar, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţele Vieţii.

Dar cu antibioticele cum e? Ar fi bine să nu le folosim la răceli, fiindcă nu au efect. Şi, în general, să fim cumpătaţi cu ele, mai ales că România e pe locuri înalte în topuri privind consumul de antibiotice. Asta în timp ce rezistenţa bacteriilor la antibiotice e o problemă tot mai acută a zilelor noastre. „În viaţa de zi cu zi nu trebuie să ne ferim de antibiotice, dar trebuie să le consumăm moderat şi cu prescripţie medicală”, spune Cristian Coman, liderul grupului de Algologie și Metagenomică Microbiană din cadrul Institutului de Cercetări Biologice Cluj-­Napoca. Din Antarctica. Într-un filmuleţ cu pinguini.

Sursa foto: TedX

Bani pentru invenții

Printre sesiuni de „talk”-uri și pauze cu prăjituri și cafele, Cristian Dascălu, curatorul ediției de Cluj a TedX a anunțat și un premiu oferit cu sprijinul unui sponsor. Așa că TedX ar face acum pasul de la „idei care merită împărtășite” (după sloganul mișcării) la idei care sunt puse pe picioare în piață. Încă două proiecte dintre cele care au concurat pentru premiu urmează să fie sprijinite prin lobby în continuare, dar „trofeul” de 2016 merge către inventatorul husei ArKase și constă, în afară de suma-premiu, și în pregătirea unei campanii de crowdfunding. Proiectul e unul care are încă nevoie de susținere financiară, chiar dacă el a ajuns la un stadiu în care se apropie de piață. Husa ArKase gândită de Răzvan Mărcuș încarcă bateria telefonului prin regenerarea energiei eliberate de lumină, temperatură, mișcare, sunet, semnalul telefonului, semnal Wi-Fi, inducție electromagnetică. Este… un generator. Nu solicită o conexiune către o priză sau un alt device, arată inițiatorul proiectului. Răzvan Marcus lucrează la acest proiect de mai bine de trei ani, iar aceasta a fost și ideea pe care și membrii juriului Transilvania Demo Day de anul trecut au considerat-o ca fiind de premiat. Mai multe despre produs, aici:

Husa care îți încarcă telefonul se pregătește de lansarea pe piață. Idei de afaceri, premiate la Cluj

„Mythbusters” de TedX

El către ea, aşteptând la coadă la cafea, pe hol de conferinţă (aruncând privirea printre produsele de expoziţie): „Cât costă imprimanta aia? Ar trebui să ne luăm şi noi”. Ea: „2600 de lei. Ieftină pentru o imprimantă 3D. Nu ştiu dacă o fi bună. Iar dacă nu e… 2600 de lei nu e puţin, totuşi”. El, din nou: „Am putea să facem şi noi un tablou din ăsta, colaborativ. Îl punem în birou”. Ea: „Mi-e frică de ce ar ieşi”. El, descoperind portofelele celor de la Upside Down, făcute din materiale recuperate: „Cât costă portofelul ăsta făcut din prelată? Cât? Cât unul de piele. Totuşi, e fain”. Ea, aşteptând la cafea în continuare: „Aici pauzele durează mai mult decât conferinţa”.

Sursa foto: Yoda.ro

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.