Închide

PSD, în căutarea candidatului „perfect” pentru Florești

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - feb. 22, 2016 0 724

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpușan admite că organizația politică de la nivelul comunei Florești nu a reușit să performeze până în acest moment, motiv pentru care în prezent face demersuri pentru a coopta noi membri de partid, care să aibă credibilitate și care să poată sprijini partidul în cursa alegerilor locale din 5 iunie. „Primarul actual al comunei Florești  – care și-a câștigat mandatul cu ajutorul nostru, dat fiind faptul că în 2012 ne aflam într-o alianță cu PNL-ul (vechiul USL) – nu a realizat absolut nimic din ceea ce a promis în campania din 2012. Că e vorba despre urbanism, despre curățenie și chiar și despre proiectul centurii ocolitoare, nu a realizat nimic. În schimb, primarul din Florești a avut timp să se aleagă cu un dosar la ANI, pentru că și-a angajat o rudă apropiată pe un post de conducere la Poliția Locală. Cu un candidat potrivit sunt convins că vom câștiga Primăriea Florești. Vorbim de cea mai mare comună din județ, e firesc să ne preocupe și să alegem un candiat foarte bun”, a transmis Lăpușan. El a adăugat că  în perioada următoare, PSD va face demersuri pentru revigorararea organizației social-democrate din Florești. Responsabil direct, în sensul acesta, este liderul organizației de tinert a PSD Cluj, avocatul Vladimir Mătușan. În privința listelor de canidați pentru celelalte primării, inclusiv pentru Primăria Cluj Napoca, lucrurile nu s-au schimbat, a transmis Lăpușan. Pentru Primăria Turda, din partea PSD va candida actualul lider al organizației locale, consilierul județean Cristian Matei. Pentru Primăria Câmpia Turzii va candidat actualul primar Radu Hanga. La Dej, actualul primar Costan Morar se va bate, de asemenea, pentru un nou mandat de primar, în timp ce la Cluj Napoca, deputatul Aurelia Cristea se va strădui să-l învingă pe actualul primar, Emil Boc, candidatul PNL-ului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.