Zona „Mara-Cosău-Creasta Cocoșului” este una dintre cele două destinații de ecoturism atestate anul trecut de Autoritatea Națională pentru Turism, fiind o zonă reprezentativă pentru moștenirea naturală și culturală așezată în partea centrală a Maramureșului istoric.

Se estimează că în zonă ajung peste 100.000 de turiști în fiecare an, mulți dintre aceștia fiind străini. Iar alții se și stabilesc aici, după cum vom vedea în cele ce urmează.

În Breb, de exemplu, englezul Duncan Ridgley e cunoscut de toată lumea. E un fost fotograf de cancan din Marea Britanie, obișnuit, în vremurile bune, să o urmărească pe prințesa Diana. Sau pe alte personalități din insulă. De câțiva ani, mai precis din 2007, moroșenii din Breb s-au trezut cu el în sat.
Cu lirele sterline-i simplu, mai ales dacă le schimbi în lei. A venit Duncan și-a văzut potențial turistic în zonă. Astfel, cu un simț ascuțit de afacerist, acesta a început să cumpere terenuri și case în Breb. A luat câteva case cu câteva milioane de lei vechi, parcele întinse de pământ cu 2000-3000 de euro și așa și-a deschis o ditamai afacerea, un complex de cazare căruia -i spune Village Hotel.

A investit și-a recondiționat odăile tradiționale din lemn, le-a instalat internet wi-fii, iar vara, o căsuță e închiriată cu aproximativ 50 de euro/noapte.
Majoritatea celora care îi treg pragul vin din străinătate. Familii cu copii, grupuri de prieteni sau simpli trecători.

Numai că odată cu asaltul asupra locuințelor și terenurilor localnicilor, au crescut și prețurile aici.
Ioan Godja e de-o viață în Breb, unde-i toată familia lui. E un soi de ghid al satului, cunoaște pe toată lumea și toți îl cunosc pe el. Colindă plaiurile cu grupuri de turiști, știe istoria fiecărui loc. Și povestește că, de când cu englezu’, țăranii au început să ceară tot mai mult pe pămânuturi.

“El a venit prima dată în 2007 la noi , iar din 2008 a început să cumpere și să cumpere. Înaintea lui , prețurile erau rezonabile. De exemplu, un teren de 30 de ari intravilan, în sat, unde aveai posibilitatea să ai electricitate , costa undeva la 2000-3000 de euro. Acuma se cer câte 10.000 de euro pe câte o parcelă. Duncan a început să cumpere , prețurile au crescut. El a luat vreo 10 case în total, case din lemn și pe unele a plătit și câte 10-15 milioane de lei vechi. Acuma, o casă din lemn , de exemplu de 10/5 în stare bună, care nu are lemn putrezit, acoperișul stricat, ajunge la 2500 de euro. Duncan a luat și din sate învecinate”, povestește Ioan Godja.

Și Godja are pensiune. Îi spune Lucia, așa cum o cheamă pe soție. “Nu consider că îmi face concurență, omu’ face ce vrea pe banii lui. Turistul pe banii lui stă unde vrea și unde poftește. Nu o consider concurență, fiecare poate să se dezvolte.”
Mai spre deal ajungem la Babou, Campsite and Hostel, o gospodărie din lemn cu o șură transformată-n loc de cazare. În spate e un loc de campat, iar vara e ticsit de străini. Belgieni, olandezi, francezi, nemți, de prin toată Europa.

Proprietarii sunt Matthijs și Eveline , doi tineri olandezi care s-au îndrăgostit de loc. Matthijs a sosit prima dată în România în 1992, iar apoi a continuat să vină să viziteze. Ulterior, cei doi s-au mutat în Cluj, dar , după cum spune Eveline, “munca de birou nu era pentru noi”.
Astfel au cumpărat un teren și-o gospodărie în Breb, de la o femeie în vârstă care -a pus o singură condiție ca să-și vândă spațiul: să fie lăsată în continuare să locuiască aici până la finalul vieții. Olandezii au acceptat imediat și, în plus, numele locului de cazare e și o reverență pentru „bunica noastră româncă”, așa cum o alintă cei doi. “I-am zis Babou pentru că este locul ei, aici a trăit toată viața. E și simplu de reținut, așa ne-am gândit noi. Cum am ajuns aici? Lucram în Cluj într-un birou, apoi am venit în Breb și-am decis să ne mutăm. Știți cum e? România îți place sau nu. Noi am iubit-o!”, ne povestește Eveline.

Eveline

De obicei , Babou Campsite and Hostel își deschide porțile începând cu data de 1 aprilie. “Acum mai facem unele modificări, reamenajări. Vin foarte mulți prieteni din străinătate la noi. E loc de camping, avem cazare și interioară și cei care vin în Breb rămân uimiți. Vin olandezi, englezi, belgieni, francezi, am avut turiști și din Japonia, Canada. Germania,de peste tot”, adaugă Eveline.

În Breb și în satele învecinate sunt și alți străini, dar nu toți fac turism. “Mai este o familie din Germania, mai sunt francezi care și-au cumpărat locuințe aici, este o femeie din Austria, sunt inclusiv și australieni. Ei își păstrează casele din Breb ca reședințe secundare, vin în vacanțe cu prietenii”, ne mai spune Ioan Godja.

Atât doar că străinii nu gătesc, iar dacă te cazezi și vrei să guști din plin din bunătățile locale, aici incluzând și proverbiala ospitalitate maramureșeană, poți ajunge la pensiunea Mărioara. Vei fi întâmpinat cu horincă făcută în cazanele satului, cu afinată și cu multe bucate tradiționale proaspete și , atenție, ecologice.
Pe seară te vizitează și ceterașii locali, niște muzicieni cu inima deschisă, pregătiți să cânte oricât e nevoie. Dar firesc, mai au și ei supărările lor. Zice-se că în Maramureș îs și oameni făloși, iar nunțile tradiționale se transformă de multe ori într-un concurs de grandomanie.
“Domnule, ia, noi venim amu’ de la o nuntă, am cântat acolo puțin, da’ nu la sală. Acuma oamenii ăștia, să se dea mare, își aduc din Banat muzicieni și îi plătesc cu 6000 de euro. Vin bănățenii, pe care io îi respect, da’ noa, noi ce mai facem?De când cu fala asta, pierdem și noi ”

Ceterașii maramureșeni îi întâmpină pe turiști cu cântări locale

Cu nemulțumiri sau nu, ceterașii din Breb știu meserie și nici n-au fost vreodată la vreo școală de muzică. “Aci am învățat vioara, în sat. De la părinți și bunici.”

Turiștii din afara țării continuă să viziteze plaiurile maremureșene. În satul Sârbi e forfotă la Lorinț acasă. Și ne întâmpină la “Poarta Fermecată”. De ce-i fermecată? Păi ia veniți aici… Și -nvârte Lorinț cu mult tact un robinet din lemn, și-n câteva secunde vezi cum , din poartă, curge un lichid magic într-un păhărel tot din lemn. Minune! E horincă, bineînțeles. De prune. Proaspătă. “Asta-i poarta mea fermecată”.
Ceva mai încolo, în afara ogrăzii, se află in veritabil muzeu cu antichități. Poți vedea o batoză, o moară veche sau vâltoarea. “La toate mă uit ca la piesele de muzeu că oamenii aduc acuma un sac de mălai la 2-3 zile. Vâltoarea cred că are un secol, am reparat-o, dar rar se fac și cergi (pături de lână – n.r.)”, povestește Lorinț, pe numele său din acte Gheorghe Opriș.

Lorinț și poarta sa fermecată

Nu trece mult și-n curte intră două turiste tocmai din Hong-Kong. Se apleacă , salutând cu mâinile împreunate, iar Lorinț e atenționat imediat de doamna Oprișan. “Doamne batie-te, du-te și schimbă-ți clopu’ ăstra hâtru, punie unu curat”. Și-a făcut Lorinț așa cum i-a poruncit soția.

„De la Dracula, în Maramureș”

Turistele din Hong-Kong au gustat repede din pălincă și-au povestit că, de fapt, ele veniseră în România ca să-l găsească pe Dracula. “Am fost mai întâi la București, apoi la Brașov și Bran, la Sibiu -Sighișoara, iar apoi ne-au spus oamenii că dacă tot suntem aici, trebuie să vizităm și Maramureșul. Uite c-am sosit și mai stăm acum câteva zile.Am venit pentru Dracula și-am ajuns aici”, povestește una dintre fete, îmbujorată după păhărelul servit de Lorinț.

Din Hong-Kong, în Maramureș

Lângă gospodăria lui, câțiva metri mai încolo, îl găsim pe Vasile Siridor în plin proces de lucru. Face horincă de pere. “Asta-i mai scumpă decât aia de prunie”, zice bătrânul, un fost miner la Cavnic. Cui o vindeți?
Apoi n-o dau, am 500 de kile, da’ nu dau, că nu o poci vindie. Cui s-o dau? Aci tătă lumea face horincă. Mai dau pe la străini de-mi cer. Dapoi n-am ce face. De-aș putea, m-aș duce la Constanța cu 500 de litri să-i vând. Da n-avem voie. Înainte eram la mină la Cavnic, până s-o închis, mai câștigam ceva. 9 ani am fo , au’ cum suflu”.
Vasile lucrează de la primele ore cu fiică-sa, toarnă borhotul din butoaie. E cam supărat că-i viața grea și munca merge greu. Are o cicatrice mare pe antebrațul stâng..”Aci m-o mușcat calu’. M-o dus la Sighet și-o vrut doctoru’ să-mi taie mâna. I-am zis: domn’ doctor, mai întâi să-mi tăiați gâtu’ și apoi mâna, mâna cu care lucru io”. Nici dreapta nu-i tocmai cum i-a lăsat-o Dumnezeu. “Uite, am o sirenă aici. Eram la Botoșani în armată și n-am avut minte”.
Vasile Siridor încarcă butoaiele goale și-o ia din loc mânând calul pe cărare. Doamne, tre să muncești ca să câștigi.

Vasile Siridor

Gospodari nevoie mare sunt și Morărenii. În spatele casei au o moară veche de sute de ani, înauntru se face lână, se țese la război, iar toată casa e aranjată tradițional. Aici toți lucrează și știu ce-i aia îndeletnicire. Vasile Florin tocmai ce-și face un căruț din lemn. Are 5 primăveri, nu mai mult, dar mânuiește ciocanul și burghiul de zici că s-a născut cu ele-n mână.

Vasile Florin și arta creației

Dar dacă nici tradițiile păstrate aici nu vă pot convinge să vizitați Maramureșul istoric, poate un traseu alpin v-ar putea schimba părerea. Și vă putem oferi ca exemplu Creasta Cocoșului, o rezevarție naturală protejată, care oferă o sumedenie de peisaje spectaculoase. E un drum de șase ore dus-întors, de la Pasul Gutâi , de lângă Halul lui Pintea, spre Creastă.

La Mărioara acasă

Noi am petrecut trei zile pline în inima Maramureșului, într-un eveniment din cadrul proiectului „Dezvoltarea destinatiei de ecoturism Mara-Cosau-Creasta Cocosului”, implementat de Asociatia EcoLogic, în parteneriat cu Primaria Comunei Budești și Asociația Centrul de Ecologie si Turism Maramureș și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Trei zile superbe într-o zonă fermectoare, ceea ce vă rocomandăm și vouă.

Apus în Maramureș

CITEȘTE ȘI Vasile Oanea, poetul iubirii

Nici un comentariu

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.