FOTO. Vizită de fabrică. „Arta de primăvară”: avioane, mori de vânt, candelabre, oraşe negre şi ziduri roşii la Fabrica de Pensule

Ai plonjat vreodată roşu-aprins (carmin)? Ai văzut un avion ajuns la cimitir şi transformat în CD-uri chinezeşti? Ai stat la masă cu familia într-un magazin IKEA? Ai visat alb-negru, noaptea, în Cluj, vorbind italiană? Ai luptat, desenând pereţi, cu mori de vânt? Te-ai apărat de un cilindru răsărit dintr-un oraş negru? Te-ai întrebat vreodată dacă un perete vopsit roşu e artă? Dacă nu ai făcut nimic din toate astea, dar ţi se pare curios că se poate, există o versiune de transferat întrebările în realitate: să treci prin holurile celebrei foste fabrici de pensule – acum centru de artă. La Fabrica de Pensule de ieri s-au deschis şapte expoziţii. Aşa că vă propunem un tur prin fosta unitate industrială, acum centru pentru galerii şi ateliere, una dintre puţinele fabrici din Cluj a căror reconversie nu a dus spre deznodământ imobiliar.

„Ar trebui să pictăm un perete atât de mare încât un parvenit din ziua de azi să exclame „Wow! Ăsta da perete, într-adevăr””. E una dintre replicile-temă din instalaţia Collector’s Wish. Iar noi într-adevăr stăm în faţa peretului roşu de la Fabrica de Pensule şi încercăm să ghicim ce a vrut să spună autorul şi dacă într-adevăr un perete roşu e artă. Şi de asta se leagă şi tema proiectului (care include peretele zugrăvit, un poem şi un video) al lui Burak Delier: se explorează relaţia artist – colecţionar cu bani şi influenţă.

Un alt perete, un alt film: Guy Ben-Ner şi Stealing Beauty. E un filmuleţ în care artistul, soţia şi cei doi copii se instalează şi „trăiesc” un pic într-o serie de interioare din diverse magazine IKEA (filmul a fost făcut fără permisiunea celebrului retailer suedez), cu lecţii despre proprietate, familie şi valori.

Urmează un avion. Adică alt perete şi alt film. Aici prinzi un moment în care nişte aparent însoţitori de zbor îţi explică, la fel ca în orice aero-călătorie, măsurile de siguranţă de aplicat la bordul aeronavei. Asta cu toate că aeronava din poveste e de mult dusă. E un Boeing construit în anii 50, vândut aviaţiei israeliene (folosit în misiune de salvare de ostatici, după cum zice un personaj), ajuns apoi recuzită de film şi aruncat în aer. Rămăşiţele sale ajung în cimitir de fier vechi şi sunt vândute apoi unei companii din China care le foloseşte la fabricat CD-uri. Ce viaţă! Şi ce ficţiuni transformate! E „In free Fall” al lui Hito Steyerl.

„Lucrările propun un exerciţiu reflexiv asupra modalităţilor prin care rezistăm sau ne conformăm forţei capitalului”, explică curatorul expoziţiei „Tu, Eu şi lucrurile dintre noi”, Simona Nastac, la galeria Spaţiu Intact. Curator şi critic de artă, acum stabilită la Londra, Nastac spune că s-a întors cu aceste proiecte în Fabrica de Pensule, la câţiva ani distanţă de prima vizită: la deschidere, când a ajuns în acest spaţiu ca să scrie despre el. „E cunoscută în reţeaua de curatori, galerişti şi artişti internaţionali”, spune ea despre Fabrica de la Cluj, întrebată dacă centrul a confirmat în aceşti ani.

Culoare întunecate sau cu rame sprijinite de ziduri şi pânze de culoare, uşi închise în spatele cărora se lucrează sau nu.

Altă cameră. Nu e primul perete pe care îl vezi atunci când intri în încăpere, dar imediat ce ai dat de el e greu să nu rămâi prins. Măcar un pic. Un oraş întunecat, alb-negru (mai mult negru) ocupă aproape un întreg zid al galeriei. Iar din el iese agresiv (aproape poţi să îi simţi livitura) un tub de carton. Acum e „camera” lui Bogdan Vlăduţă în spaţiul Baril. Mai sunt aici portrete (ale unor personaje care l-au inspirat pe pictor), dar şi o cameră (în cameră) cu podele în tablă de şah.

Iar dacă vrei să ştii ce te-a lovit, îţi explică organizatorii. „Din mijlocul unei picturi reprezentând unul din blocurile descărnate se ridică ameninţător un cilindru ca o ţeavă de tun. Dintr-o dată nu mai e loc de subtilităţi. Tabloul începe să semene cu un tanc. Din mijlocul picturii sale, Bogdan Vlăduţă trage cu tunul. Împotriva a tot ceea ce împiedică zborul înalt, libertatea, frumuseţea vieţii” – Tiberiu Adelmann.

Scări înguste, geamuri mici, vedere spre grădini rurale în Clujul urban şi urme de fostă industrie. Le vezi, pe ferestre, între o galerie şi alta, la pas prin fosta fabrică.

Altă încăpere. Un platou din sticlă, plin cu căpşuni, luminat de un candelabru compus din „cristale”. „Superliquidato” stă scris cu străluciri, pe fundal roşu. E doar anticamera spre o altă încăpere: un dom (manifest anti-cuburi albe?) şi două… tablouri. Se aprinde unul, se stinge, se aprinde celălalt, se stinge, se aprinde, se stinge… Aici ţi se aminteşte despre tablouri furate, România revoluţionară (sau nu) şi manifestul politic care „trebuie bifat”.

Se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge. La ieşire, poţi să mai iei o căpşună. E şi pe blazon, cu coroană deasupra (pe un sticker). Superliquidato Gallery îţi propune tema „elefantului din cireş”: Blind Men and an Elephant – SPRLQDT.

Altă încăpere.

Don Quijote şi Sancho Panza se îndreaptă spre o moară de vânt

În atelierul Irinei se combină lumile – fotografia cu pictura. Combined works e o expoziţie cu două nume. Aşa că, de exemplu, într-o lucrare, pe un perete fotografiat de Irina Măgurean, Ioan Moisa a pictat personajele lui Cervantes, asemeni unui însemn din vremea desenelor rupestre, explică pictorul. Fiindcă şi atunci existau personaje şi lupte. Un perete pe care au rămas urme de pictură urmează să primească intervenţia fotografului. E tot perete de „combined works”. „Eu intervin peste lucrările ei, ea intervine peste lucrările mele”, spune Moisa. În atelier au rămas şi pensulele, iar o ramă „vintage” se sprijină de ferestrele industriale. În formula asta, peisajul se vede un pic altfel.

Trepte înguste, holuri întunecate, un căţel negru (rezident? Vizitator? Critic?prieten?)

Altă încăpere

Flori, plante, simboluri vegetale plutesc pe pereţi. Iar din spatele câte unui tablou se iveşte un desen. Aici încă se lucrează pentru pregătirea expoziţiei. All-Yo! Crypto-Phylo-s’, Stefano Calligaro, iniţiatorul proiectului Economists are watching (tema capitalismului, mereu prezentă), la galeria Sabot.

Altă încăpere.

Clujul alb-negru, nopţi şi personaje în nopţi. E Clujul nocturn, trăit prin ochii fotografului italian Alessandro Galatucci: expoziţia se cheamă Plimbare prin noapte/Walk in the night şi e instalată la Galeria Bazis. Fotograful italian e de fapt, mai întâi, sculptor, a venit la Cluj ca bursier Erasmus, a plecat şi a tot revenit înspre oraşul din România. Acum locuieşte la Cluj „Mă inspiră oraşul acesta”, spune italianul. În română.

Altă cameră. Şi iar lumină (de galerie). Magda Amărioarei, Mircea But, Norbert Filep, Rudy von Kronstadt, Oana Năstăsache, Andrea Tivadar au o încăpere pentru Wild Awake. Aici sunt picturi abstracte. „Crocodile blue”, „anthracite gap”, „emerald slip”, „remotely crimson”, „ivory curve”, „carmine plunge” – citeşti în pliantul de prezentare şi nu poţi să nu le cauţi apoi în picturile de pe pereţi. Să cauţi culorile şi stările. Ce a vrut să zică autorul?

Iar, pe final, revii la peretele roşu. Ai un perete zugrăvit roşu. E artă?

P.S.: dacă îi întrebi despre „piaţă” pe artiştii care tocmai îşi pregătesc expoziţiile la Fabrica de Pensule, unii dintre ei absolvenţi de Cluj, unii cu ateliere în Fabrică, răspunsurile seamănă: Clujul nu prea are o piaţă. Sunt vizitatori, dar cumpărătorii, atâţia câţi sunt, vin mai ales din afara ţării.

Programul de martie:

Hot.Spot finanţat din Nord

Expoziţiile din martie au toate însemnul Hotspot alături. Hotspot.Art–Artă și Cultură Contemporană pentru Comunități este un proiect pe care Fabrica de Pensule îl derulează în perioada decembrie 2014-aprilie 2016 și este finanțat printr‐un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României. „Proiectul este un răspuns la provocarea de a gândi un program pe termen lung, care să acorde atenție dezvoltării publicului, educației și formării, bazandu‐se pe nevoia de a înțelege cum mecanismele tacite ale prejudecății, lăsate în voia lor, ne duc înspre insularitate și conflict”, susţin cei de la Fabrica de Pensule.

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.