Fostul ministru Lucian Bode, cu doctorat la universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, pierde azi definitiv al doilea proces prin care a încercat să scape de decizia de plagiat dată de UBB
Educaţie by Actual de Cluj - iun. 17, 2024 0 394
Fostul ministru Lucian Bode, cu doctorat la universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, pierde azi definitiv al doilea proces prin care a încercat să scape de decizia de plagiat dată de UBB în ianuarie anul trecut.
Informația vine de la jurnalista Emilia Șercan, cea care a dovedit că Bode ar fi plagiat masiv în lucrarea sa de doctorat la Cluj. Comisia de etică a universității a confirmat, dar anul trecut, Bode a dat în judecată UBB și a cerut anularea hotărârii Comisiei de etică.
Hotărârea respectivă vine după ce comisia s-a autosesizat la publicarea articolului Emiliei Șercan. ”Aceasta s-a autosesizat – după ce am publicat în premieră, în noiembrie 2022, probe care arătau că dr. Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat -, și prin care au fost cooptați în Comisia de analiză a tezei prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, și prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston”, spune acum jurnalista.
Astăzi, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj. ”Dr. Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs”, completează aceasta, adăugând că Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea decizie de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi.
Acesta e al doilea proces al lui Bode cu UBB pe tema lucrării sale de doctorat. Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Victima tragicului accident de ieri din Cluj era fostul președinte onorific al UDMR Takacs Csaba
mai 02, 2026 0
-
Zero cereri de brevete de invenție depuse de UBB în 2025: cea mai mare universitate din România, care se laudă cu inovația, nu a produs nicio inovație brevetabilă într-un an întreg, prima dată cel puțin într-un deceniu. UBB : e un ”indicator izolat”
mai 02, 2026 0

