Închide

Fost vicecancelar al Germaniei, vine miercuri la Cluj

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 19, 2015 0 405

Fostul vicecancelar al Germaniei, Franz Müntefering, vine la Cluj.
Müntefering (75 ani) vine la Cluj la invitația Facultății de Studii Europene din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, miercuri la dezbaterea “Germania și Europa în secolul XXI”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională Citadel în colaborare cu Facultatea de Studii Europene şi cu linia de studii în limba germană a UBB, care aniversează 20 de ani de la înfiinţare.

Dezbaterea are loc miercuri la ora 10 în aula facultății de pe strada Emile de Martonne și e moderată de fondatorul și coordonatorul Citadel, Valentin Naumescu, care e conferenţiar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Germane al Facultăţii de Studii Europene. Discuţia se va concentra pe aspecte de actualitate ale relaţionării politice şi economice a Germaniei cu Europa, reflectate în politici şi decizii ale Uniunii Europene dar şi în unele evoluţii din vecinătatea Uniunii, precum şi pe provocările prezente şi perspectivele acestei relaţii atât de complexe, cu impact esenţial asupra viitorului Proiectului European, după cum explică UBB.

UPDATE Dezbaterea a fost mutată în Aula Magna a universității, în sediul central aflat în vecinătatea Facultatea de Studii Europene, precizează UBB.

Müntefering a fost vicecancelar al Germaniei între 2005 și 2007 și, dacă tot vine la Cluj, susține o conferinţă şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), de la ora 17, în sala 118, pentru studenții și absolvenții liniei de studii în limba germană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags