„Valul de căldură lovește și la palatul Victoria: Ciolacu, Grindeanu și cu Viktor Orban anunță că ne fac TGV de la București la Budapesta. Iar calea ferată românească e ciuruită de mii de restricții de viteză, trenurile antice, mai mult stricate, se târăsc cu viteze demne de bicicletă, iar pasagerii suportă anual milioane de minute întârziere în aceste trenuri transformate în cuptoare fără aer condiționat funcțional vara. În loc să se ocupe de aceste probleme, Ciolacu și Grindeanu visează proiecte faraonice și cai verzi pe pereți. Vorbe, nu fapte, ca de obicei la PSD”, a declarat Horațiu Cosma, potrivit unui comunicat de presă.
Un raport oficial al CFR SA, citat de Horațiu Cosma, arată că anul trecut trenurile de călători au avut o întârziere totală de 4,3 milioane de minute, cu aproape 1 milion mai mult decât în 2021. La rândul lor, trenurile de marfă au avut întâziere în 2022 de 40 de milioane de minute.
Același raport CFR relevă că viteza comercială a trenurilor de călători a fost anul trecut de sub 45 km/h, iar a celor de marfă de puțin peste 15 km/h.
„Nu e de mirare, când tot CFR afirmă că Sorin Grindeanu nu a alocat în 2022 niciun leu pentru reînnoirea căii ferate. Din cele peste 1.000 de puncte periculoase de pe rețeaua feroviară nu a fost eliminat nici măcar unul prin aceste lucrări de reînnoire periodică”, a mai spus Cosma.
Horațiu Cosma îl acuză pe ministrul PSD Sorin Grindeanu și că a ratat jalonul PNRR privind achiziția de trenuri, jalon ce trebuia îndeplinit în iunie 2023. Astăzi, trebuia să avem semnate contractele pentru achiziția trenurilor noi electrice sau cu hidrogen, a locomotivelor electrice și pentru modernizarea locomotivelor și vagoanelor existente, însă la Ministerul Transporturilor s-au anulat deja trei licitații.
Tot Sorin Grindeanu nu a fost capabil să cheltuie niciun euro din PNRR pentru modernizarea magistralelor feroviare Cluj – Oradea și Arad – Timișoara – Caransebeș. Încă nu au început lucrările pe contractele semnate anul trecut, deși termenul PNRR din 2026 pentru finalizarea lor și atragerea banilor europeni se apropie cu pași repezi. Și, pe deasupra, ministrul Grindeanu nu a lansat nici până azi licitația pentru reînnoirea și electrificarea liniilor Constanța – Mangalia, Giurgiu – Videle sau Reșița – Voiteg, unde jalonul PNRR de semnare a contractelor se împlinește la final de 2023.
„Domnilor Ciolacu și Grindeanu, lăsați elefanții albi în dulap. Calea ferată românească are nevoie de «ieri» de miliarde de euro pentru modernizări, electrificări și reînnoiri pe mii de kilometri restanțieri. Soluția există și se numește PNRR, făcut în opt luni de USR. Mai trebuie și implementat”, concluzionează Horațiu Cosma.