Închide

Fiul Doinei Cornea: Toţi aceia care au iubit-o, şi doar aceia, sunt bineveniţi la înmormântare. Va fi o slujbă de Înviere, şi nu o tribună politică

Actualitate by Actual de Cluj - mai 04, 2018 0 219

Leontin Iuhas, fiul Doinei Cornea, spune că mama sa a plecat aşa cum venit – în luna mai. Într-o declaraţie transmisă News.ro, fiul Doinei Cornea afirmă că toţi cei care au iubit-o pe mama sa sunt binevenţi la funeralii, precizând că „va fi o slujbă de Înviere, şi nu o tribună politică”, arată hotnews.ro.

Leontin Iuhas a spus că Doina Cornea a murit vineri dimineaţă, în locuinţa sa din Cluj-Napoca.

„După o viaţă plină de încercări a pornit spre marea Încercare. A pornit spre o lume mai bună, a păşit pe un tărâm lipsit de ură şi răutăţi. Dumnezeu să o ţină aproape de El! Atunci când voi şti, voi anunţa programul de înmormântare. Toţi aceia care au iubit-o, şi doar aceia, sunt bineveniţi. Va fi o slujbă de Înviere, şi nu o tribună politică”, a afirmat Leontin Iuhas.

Disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit, în cursul nopţii de joi spre vineri, în locuinţa sa, la vârsta de 88 de ani. Doina Cornea era bolnavă de mai mult timp.

Doina Cornea e o cunoscută disidentă anticomunistă, fostă asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat din limba franceză, notează wikipedia.org. A intrat în atenția Securității după ce între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru cinci săptămâni între noiembrie și decembrie 1987. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. A fost urmărită de Securitate până la Revoluție, când a participat la manifestările de stradă în Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare