Filmele românești nu prind la public? Regizorul Giurgiu, care umple sălile la Cluj cu TIFF, explică: la filme comerciale nu merge cu ciorbe și tăceri. „Acolo nu minți, acolo e pe bune”

Regizorul clujean Tudor Giurgiu, care face la Cluj cel mai mare festival de film din țară la care cinefilii se înghesuie cu sutele să vadă filme de artă, biciuiește regizorii români care vor să facă filme de festival: pentru cele comerciale, unde se cumpără bilete, trebuie meserie, „nu merge treaba cu cadre lungi, tăceri și ciorbe”.

Filmele românești nu prind la public? Casieriile din multiplexuri avertizează cuplurile indecise, dacă li se opresc ochii pe o producție autohtonă, că e una românească, și deci „mai gândiți-vă”, spune Giurgiu – aceasta făcând și mențiunea că la ultimele două premiere de filme românești de la Cluj, „Breaking news” la cinema Victoria și „Octav” la Florin Piersic, cinefilii au făcut coadă la bilete.

Problemele industriei cinematografice din România, cu toate premiile sale, nu sunt puține iar Tudor Giurgiu încearcă o radiografie:

Recent, un coleg de breaslă a afirmat într-un interviu: „Noi avem o cinematografie prea măruntă, cu un sistem de distribuție prea limitat și cu un interes prea puțin din partea publicului ca să putem face și filme care să relaxeze…Trebuie să facem niște filme care să conteze din alt punct de vedere”. Îmi pare rău, dar nu sunt de acord. Dacă vom continua cu acest tip de gândire (self-centered, ego-driven, ar zice englejii), filmul românesc o va lua la vale rău de tot. Și mai rău decât locul lui de acum, respectiv cu un interes care merge spre zero al publicului mainstream pentru premierele noastre (oh, da, ce ne mai place să zicem că e „needucat”, „nu e curios”), cu casieri la multiplex care avertizează cuplurile indecise că „ăla e film românesc, mai gândiți-vă”, cu niciun program coerent de a stimula scrisul de povești comerciale, de comedii, de filme mai „lejere”, care nu vor fi evident făcute de autorii mari, care altfel aduc un prestigiu enorm țării prin premiile obținute în festivaluri. Și nu suntem deloc mărunți. Suntem a zecea țara din UE (după numărul de locuitori). Desigur însă și printre ultimele din punct de vedere al numărului de ecrane de cinema active la 100.000 locuitori și tot printre ultimele în ce privește numărul de filme comerciale bune și de succes care ies într-un an.

Și, da, interesul regizorilor pentru filme comerciale e ridicol de mic. Pentru că mai toți UNATC-istii vor să fie artiști, trag la galere după un premiu de orișiunde care să le zguduie ego-ul neîmplinit. Pentru că a face film comercial, „care să te relaxeze” înseamnă să știi bine de tot meserie, să știi decupaj, efecte. Acolo nu merge treaba cu cadre lungi, tăceri și ciorbe. Acolo nu minți, acolo e pe bune. Pe banii românului care are încredere în tine sau nu. În fine, nu e bună „ghetoizarea” asta și credința că cinema-ul comercial la noi e un gen minor și omorât de filmele anilor 70 + eventual nici nu ne pricepem și poate mai bine nu mai facem deloc. Pledez pentru moderație.

„Filmele care vor să conteze pentru istoria cinema-ului” (unele din ele au făcut suficienți spectatori în România, deci au publicul lor) pot coexista foarte bine într-o cinematografie normală cu cele care să „relaxeze”. Depinde doar de noi (și mai ales de cei mult mai tineri) dacă vrem să trăim în normalitate sau nu”.

Nici un comentariu

Actual de Cluj