Fără taxiuri pe culoarul de trafic dedicat tramvaielor pe malul Someșului
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 30, 2021 0 332
“Nu. La finalul lunii august vom avea studiile trafic, care vor spune foarte clar unde, ce şi cum. Legea spune foarte clar că se poate circula dacă nivelul de circulaţie permite iar noi trebuie să stabilim acest lucru. Noi am dat drumul la acest studiu, care să se spună unde vor putea circula și unde nu. Urmează să luăm o decizie, în urma unei dezbateri publice, care ulterior va fi supusă votului în Consiliul Local. Până atunci, regula este că nu se circulă pe benzile dedicate”, a spus primarul Emil Boc, la emisiunea Ziua Live.
Din 2 august, pe strada Splaiul Independenței, mașinile nu vor mai putea circula pe linia de tramvai, unde se va institui o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun. De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare de pe arterele din zona Parcului Central, pe strada Cardinal Iuliu Hossu se va institui sens unic, spre Opera Maghiară, așa cum s-a circulat și în timpul șantierului. Pe această stradă se va amenaja și o pistă de biciclete spre trotuarul din zona Canalului Morii iar sensul giratoriu de la intersecția cu strada Vasile Alecsandri se va desființa.