Închide

Au o soluție pentru caii care umblă liberi prin Florești, comuna cu blocuri de lângă Cluj-Napoca

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 30, 2021 0 499

Un regulamentul privind animalele lăsate nesupravegheate pe spațiul public a fost adoptat în 30 iulie de consilierii locali din Florești. Potrivit documentului, animalele lăsate libere pe domeniul public sau pe spațiile dintre blocurile de locuințe din comună vor fi confiscate automat de polițiștii locali. În plus, au fost stabilite și sancțiuni între 500 și 1000 lei pentru proprietari. Primarul Bogdan Pivariu a declarat toleranță zero de acum încolo pentru caii sau alte animele care umblă libere pe străzile și spațiile dintre blocuri.

 

Localitatea Florești este motiv de ironii în mediul online unde, frecvent, în ultima perioadă, locuitorii au postat imagini cu animale lăsate libere printre blocurile de locuințe. Aceste imagini înfîțișează cai, dar și porci sau văcuțe care pasc sau mănâncă din tomberoanele locuitorilor de la blocuri.

Bombardată cu sesizări și arătată cu degetul, noua administrație din comună a făcut un regulament pentru animalele lăsate pe domeniul public/privat din comună, nesupravegheate. Potrivit regulamentului, s-au instituit sancțiuni foarte mari pentru proprietari, între 500 și 1000 de lei. De asemenea, animalele pot fi confiscate de poliția locală a comunei iar dacă în 5 zile nu sunt revendicate prin achitarea amenzii, sunt scoase la licitație, potrivit regulamentului.

Consilierii USR din comună au cerut diminuarea sancțiunilor, însă primarul nu a fost de acord. El a spus că cei care comit fapte antisociale trebuie să fie descurajați și a arătat că e convins că prin noul regulement abandonarea animalelor prin comună va dispărea.

Activiști din comună au propus soluții încă din 2019 pentru rezolvarea problemelor animalelor lăsate nesupravegheate printre blocuri.

sura foto: Facebook – Daniel Meze

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare