Explozie într-o casă de locuit din Cluj, casa a fost cuprinsă de flăcări, un bărbat a suferit arsuri
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 22, 2021 0 130
Explozie într-o casă de locuit din Cluj, casa a fost cuprinsă de flăcări, un bărbat a suferit arsuri.
Două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță au fost dislocate în această dimineață pentru a stinge un incendiu, urmat de o explozie, care a cuprins o casă de locuit din localitatea Cornești, din comuna cu același nume.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 7.30, iar în momentul sosirii la fața locului, casa ardea în totalitate, locatarul casei fusese evacuat și primea îngrijiri de la echipajul SAJ. ”Din spusele martorilor, bărbatul, în vârstă de circa 80 de ani, a încercat să verifice butelia de gaz, moment în care s-a aprins jetul de gaz. Deși a încercat să se evacueze singur, acesta a fost surprins de explozie înainte să poată ajunge în afara casei”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
Mai mulți localnici, aparținători ai bărbatului și membrii ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Cornești au asigurat prima intervenție după producerea exploziei și au reușit să evacueze bărbatul surprins de explozie înăuntrul casei, înainte ca locuința să fie cuprinsă în totalitate de flăcări. Bărbatul avea arsuri la nivelul spatelui și a feței.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de persoane la Cluj. A exploatat o tânără timp de doi ani, simulând o relație de iubire / ”M-ai luat de acasă și mi-ai promis lucruri mari. Și m-ai adus să îți produc și să îți bați joc de munca mea”
iun. 24, 2026 0
-
Primăria a pus pe pauză proiectul mall-ului cu turn de 33 de etaje dorit în Cluj și cheamă dezvoltatorul la negocieri/Mai mult de 70% din terenul pe care se propune investiția e al municipalității, concesionat cu alt scop, deja îndeplinit
iun. 24, 2026 0
