Închide

Un șofer care a provocat un carambol după ce a adormit la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit trei mașini iar o femeie a fost rănită grav, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare

ActualitateTop News by Mihai Prodan - iul. 22, 2021 0 1008

foto arhivă

Un șofer care a provocat un carambol după ce a adormit la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit trei mașini iar o femeie a fost rănită grav, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și la plata a zeci de mii de euro ca daune morale după ce o femeie, pasageră într-o mașină pe care a izbit-o, a trebuit să stea luni de zile la pat și i-a trebuit îndepărtată splina.

Decizia a fost luată de Judecătoria Cluj-Napoca în urmă cu două zile, dar faptele datează încă din octombrie 2019. În dimineața de 24 octombrie 2019, în jurul orei 9, pe raza localității Vâlcele, inculpatul care se afla la volanul unei mașini pe fondul oboselii acumulate a adormit la volan, a pătruns pe contrasens și a intrat în colizune laterală cu un autoturism condus regulamentar pe banda 2, care a fost proiectat la rândul său într-o altă mașină condusă regulamentar pe banda 1. O pasageră din această a treia mașină lovită, ce se afla în stânga-spate, a fost vătămată grav, la fel și pasagerul din dreapta față.

Femeia lovită a avut nevoie de patru luni de îngrijiri medicale. Instanța a stabilit că poziția și starea celor trei autovehicule după momentul impactului subliniază intensitatea impactului, dar și urmările mai grave care s-ar fi putut produce, ”lipsa acestora depinzând, într-o măsură care nu poate fi neglijată, de hazard”. ”Doar printr-o întâmplare acțiunea inculpatului nu a condus la urmări mai grave”, a apreciat instanța.

Femeia a suferit multiple fracturi – coaste, claviculă, femur, gleznă și nu mai puțin de șase intervenții chirurgicale, ca urmare a hemoragiei abdominale când i-a fost eliminată splina. Au urmat alte intervenții chirurgicale în luna următoare, inclusiv pentru transplant de piele la nivelul piciorului stâng din cauza necrozării unei părți de țesut. În primele zile de spitalizare femeia s-a aflat în comă indusă. Pe lângă leziunile traumatice multiple fizice, familia a arătat în instanță că femeia a suferit și traume psihice, motiv pentru care a fost necesar un consult psihiatric și aplicat un tratament corespunzător în vederea restabilirii echilibrului emoțional, dar și pentru a se putea continua tratamentul și recuperarea. ”Ulterior externării, au arătat că a fost imobilizată la pat și aflată în imposibilitate de a se deplasa, cu proteze, corset lombar, sondă urinară și necesitând asistență permanentă din partea membrilor familiei, dar și ajutor de specialitate din partea personalului medical pentru realizarea diferitelor proceduri. Astfel, au mai învederat că este profund afectată de situația în care și-a pus familia – schimbat pansamente, scutece, curățarea sondei urinare etc, suferind enorm de pe urma pierderii independenței sale în organizarea vieții, dezvoltând un accentuat sentiment de neputință și lipsă de încredere în forțele proprii”, după cum se arată în documentele instanței.

Kinetoterapeutul femeii a declarat în instanță că, în perioada în care a desfășurat cu aceasta activități de recuperare, adică mai bine de o jumătate de an, persoana vătămată era imobilizată la pat, neputând să se îngrijească, era nedeplasabilă, cu ambele picioare operate și într-o evidentă depresie. De asemenea, a relatat că progresele la nivel moral au început să apară după 5-10 ședințe, iar fizic după aproximativ două luni și jumătate, ocazie cu care a reușit să se ridice, ajutată la marginea patului, iar la finalul perioadei de kinetoterapie a ajuns să se deplaseze singură, cu ajutorul unui cadru.  După finalizarea recuperării, acesta a mai arătat că s-a întâlnit cu aceasta în parc, însoțită de familie și folosindu-se în continuare de cadru, nefiind încă recuperată total, ci doar în proporție de 70%, ultima parte a recuperării fiind cea mai grea, necesită timp de peste doi ani, costuri ridicate și activități suplimentare precum înotul ori frecventarea unei săli specializate cu aparatură medicală. La termenul de judecată kinetoterapeutul a mai arătat că, revăzând-o pe persoana vătămată, a constatat că are în continuare deficiențe de deplasare, se oprește la fiecare scară și se poate deplasa cu o viteză de 1-2 km/h – față de un om normal care merge cu 5 km/h.

Familia a cerut daune morale de 180.000 de euro, dar instanța a aprobat daune de 80.000 de euro, sumă considerată ” în măsură (sic-n.red.; să diminueze, probabil) efectele neplăcute ale accidentului în viața părții civile, aceasta fiind o despăgubire echitabilă și proporțională cu toate circumstanțele concrete ale cauzei”.

La momentul respectiv polițiștii sosiți la fața locului descriau cauzele producerii accidentului: ”accident rutier pe DN 1, între Mãrtinești și Vâlcele, 3 autovehicule implicate. Un autoturism condus pe sensul de mers Cluj- Napoca- Turda, de un bărbat de 39 de ani din Satu Mare, pătrunde pe sensul opus și acrosează un alt autoturism care circulă dinspre Turda, spre Cluj- Napoca. Autoturismul era condus de un bărbat de 22 de ani, din Turda, iar în urma impactului acesta ricoșează pe bandă 1, unde intră în impact cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din com Frata, jud Cluj. Acesta pierde controlul asupra direcției de deplasare, părăsește partea carosabilă și se răstoarnă pe câmp. În accident a fost rănită o femeie în vârstă de 49 de ani din comuna Frata, jud Cluj, posibil rănită grav. Cauza producerii accidentului: posibil adormire la volan”.

Echipajele de intervenție în situații de urgență sosite la fața locului au găsit mașina la zece metri în afara părții carosabile. ”O femeie de circa 45 de ani a suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare și se afla în stare gravă în momentul sosirii echipajelor de intervenție. Aceasta a fost preluată urgent de echipajul SMURD de terapie intensivă pentru acordarea asistenței medicale și transportul de urgență la spital. Au mai fost consultați de echipajele SMURD doi bărbați din autoturismul ieșit în afara părții carosabile, care au refuzat transportul la spital”, au arătat atunci echipajele.

Imagine de la fața locului după producerea accidentului:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare