Închide

EXCLUSIV: Lovitură primită de Supercom. Consiliul pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat rezultatul licitației pentru salubrizare!

Administrație by Luminiţa Silea - mai 06, 2014 0 456

Primăria a fost obligată printr-o decizie a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) din 30 aprilie să anuleze rezultatul licitaţiei de 30 de milioane de euro pentru salubrizarea Clujului.

 

Foto:jurnadedambovita.ro

Foto:jurnadedambovita.ro

Contractul de salubrizare a străzilor din oraş – împărţit pe două sectoare, opt ani de zile şi 30 de milioane de euro– a fost atribuit de primărie societăţii Supercom, deţinută de familia milionarului Ilie Ciuclea, un apropiat al liderului partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, după cum susţine presa centrală. Primarul Emil Boc s-a înscris recent în fundaţia Mişcarea Populară, cea care a susţinut înfiinţarea partidului cu acelaşi nume, aşa că media a adus acuze că a fost vorba despre o atribuire pe criterii politice. Boc a respins acuzele, motivând public că decizia a aparţinut unei comisii de licitaţie formată din oameni profesionişti din cadrul primăriei.

Rezultatul licitaţiei pentru salubrizarea oraşului a fost  contestat de trei societăţi participante la procedură. Două dintre ele, Rosal şi Polaris M. Holding au fost descalificate de comisia de licitaţie. Brantner a fost clasată pe locul doi, după Supercom, pe unul dintre sectoare pentru care a ofertat. Toate cele trei firme contestă câştigătorul şi susţin că oferta Supercom a fost neconformă caietului de sarcini şi nu trebuia evaluată. Contestaţiile au fost depuse la finalul lunii martie- începutul lunii aprilie.

 

De salubrizarea străzilor din oraş (spălat-măturat vara şi curăţare zăpadă iarna) se ocupă în prezent societăţile Rosal şi Brantner-Vereş. Administraţia locală, cu votul Consiliului Local, a acceptat prelungirea respectivelor contracte, încheiate în 2006, până la intrarea în vigoare a noilor contracte încheiate cu finalistul licitaţiei lansate de primăriei încă de anul trecut.

 

Prin decizia CNSC de la finalul lunii aprilie se admite contestaţia formulată de Rosal Grup în ceea ce priveşte cifra medie de afaceri a Supercom, redevenţa ofertată de Supercom pentru ambele loturi şi redevenţa ofertantă de Brantner-Vereş pentru lotul doi. De asemenea este respinsă cererea de intervenţie a Supercom privind evaluarea ofertelor sale şi contestaţia Polaris Holding. CNSC mai admite contestaţia formulată de Brantner Vereş.

CNSC cere primăriei anularea rezultatului licitaţiei şi reevaluarea ofertelor, ţinând cont de obiecţiile formulate de Rosal şi Brantner şi de caietul de sarcini. Decizia este obligatorie şi trebuie pusă în practică în termen de zece zile de la comunicare. Primăria are posibilitatea şi să o atace, în aceelaşi interval. Primarul Emil Boc nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Rosal şi Brantner au semnalat în contestaţiilor lor faptul că Supercom a venit la licitaţia de la Cluj cu o cifră de afaceri globală de 130 de milioane de lei pentru ambele sectoare, ceea ce contravine prevederilor caietului de sarcini, prin care se cerea o cifră globală de 100 de milioane de lei pe sector. Supercom s-a plâns la CNSC de cifra de afaceri cerută de primăria clujeană, acuzând un contract „cu dedicaţie”, deoarece doar o singură societate îndeplineşte cerinţa – Romprest Service, deţinută de finanţatorul “U” Cluj, Florian Walter.

Supercom a fost una dintre societăţile care au contestat caietul de sarcini al licitaţiei pentru salubritate, lansată de Primăria Cluj-Napoca, în toamna anului trecut. Printre cerinţele contestate a fost şi cea legată de cifra de afaceri pe care trebuie să o aibă ofertanţii per sector, pentru a fi calificaţi la licitaţie şi anume 100 de milioane de lei per sector. CNSC a menţinut cerinţa. Potrivit ministerului finanţelor, Supercom a avut o cifră medie globală în ultimii trei ani de 132 de milioane de lei, care potrivit cerinţelor din documentaţia de licitaţie, ar fi trebuit să se împartă la doi, având în vedere că societatea a depus oferte pe ambele sectoare şi nu a veniti cu asociaţi sau susţinători.

În contestaţia Brantner, societatea mai susţine că Supercom a subevaluat anumite tarife pentru activităţile de salubrizare (măturat-spălat străzi sau curăţare zăpadă) ca să câştige contractul.

Referitor la contestaţia Rosal privind redevenţa ofertată de Supercom aceştia ar fi ofertat în formula aleasă o redevenţa mai mică decât cea din caietul de sarcini minim 350.000 de lei, sector, an. În formula aleasă de SUpercom, redevenţa societăţii esre de peste 228.000 de lei pentru un sector şi 218.000 de lei pentru cetălalt.

În ceea ce priveşte contestaţia legată de oferta Brantner admisă de CNSC, Rosal a menţionat că societatea nu a ofertat în procent redevenţa, aşa cum cere caietul de sarcini.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.