Închide

E sigur sau nu City Parking? Dar eficient? Aplicația de parcare pentru locurile libere din centrul Clujului este funcțională cu 10 străzi

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 13, 2020 0 1258

Proiectul pilot din centrul Clujului privind identificarea locurilor de parcare libere în baza unor senzori montați în asfalt și interconectați prin aplicația City Parking Cluj este funcțional. Primarul Emil Boc a spus că din 13 noiembrie, aplicația funcționează pentru locurile de parcare de pe circa 10 străzi din centrul Clujului și se poate descărca din Google Play sau App Store. În total, aplicația ar urma să ofere date de pe 30 de artere din centrul Clujului, restul străzilor prinse în proiect fiind în proces de montare a senzorilor.

Cei care au citit anunțul primarului din 15 septembrie au pus la îndoială respectiva aplicație arătând că, pe de o parte, această aplicație încurajează folosirea telefonului la volan și pune în pericol siguranța șoferilor în trafic, iar pe de altă parte, având în vedere că în zona centrală a orașului se ocupă foarte repede parcările libere, este ineficientă, mergându-se pe varianta clasică de căutare a parcărilor libere.

În plus, în proiectul Primăriei cu senzori sunt incluse străzi pe care Primăria are proiecte de modernizare prin care se propune desființarea majorității locurilor de parcare, străzi pe care s-au montat sau sunt în curs de montare a senzorilor de parcare (zona Kogălniceanu – 108 locuri parcare sau Iuliu Maniu -81 parcări). De asemenea, în Piața Ștefan cel Mare se propune, la fel, printr-un proiect de modernizare, renunțarea la multe locuri de parcare.

Primarul Emil Boc a anunțat la Ziua Live că începând din 13 sempebrie, aplicația City Parking Cluj este disponibilă. Deocamdată, prin ea se pot urmări 367 de locuri de parcare, de pe 10 străzi, din zona centrală a Clujului, iar șoferii pot vedea care dintre ele sunt libere și care nu, dar și tarifele de parcare.

Cele zece artere sunt: Universității,  Mihail Kogălniceanu, Emmanuel de Martonne, Sindicatelor,  Vasile Alecsandri,  Gaál Gábor, Baba Novac, Brassai Samuel, Piața Ștefan cel Mare și Piața Avram Iancu. Ulterior, vor fi integrate și celelalte 20 de străzi incluse în proiect, adică Argeș, Fortăreței, Clinicilor, Învățătorului, V. Babeș, Cotită, Tipografiei, E. Zola, David Ferenc, Paul Chinezu, C. Daicoviciu, V. Fulicea, H. Oberth, Șt. O. Iosif, S. Micu, O. Petrovici, I. Maniu, I. C. Brătianu, Eroilor, E. Isac.

În total sunt cuprinși în proiect peste 1200 senzori, care vor fi instalați și conectați la aplicația server de gestionare prin 9 stații de interconectare echipamente. Primarul Emil Boc a spus  în luna septembrie, când s-a început montarea primilor senzori, că această aplicație prin care locurile libere de parcare din zona istorică vor putea fi identificate direct de pe telefon, cu ajutorul senzorilor, este o premieră pentru România.

„Prin City Parking, conducătorii auto vor fi ghidați către cel mai apropiat loc liber de parcare din zona I. În total, peste 1.200 de senzori vor fi instalați și conectați la aplicația server. Odată cu implementarea acestui proiect unic în România, Primăria Cluj-Napoca face un nou pas în domeniul utilizării tehnologiei pentru creșterea calității vieții cetățenilor în municipiu. De asemenea, urmărim să consolidăm poziția Clujului de Hub european de digitalizare și inovare”, a scris primarul.

Câștigătorul licitației pentru implementarea noului sistem de parcare în zona centrală este Telekom România Communications, cu subcontractantul clujean Life Is Hard. Valoarea contractului este de 956.026 lei (fără TVA), după cum a anunțat Primăria. Contractul a fost atribuit la începutul lunii iulie 2020. Durata lui este de 45 de zile.

Clujenii care au citit atunci anunțul primarului au arătat că sistemul este doar unul de propagandă sau de susținere a unor firme și soluții de parcare, aplicația încurajând șoferii să stea pe telefonul mobil în timp ce conduc prin centrul Clujului punând în pericol siguranța din trafic, atât a lor, cât și a pietonilor. În plus, au mai spus cititorii, locurile de parcare din centrul orașului se ocupă foarte repede și sistemul clasic rămâne cel eficient, decât să tot butonezi telefonul.

Mai mult, alți cititori au observat că în proiectul City Parking sunt incluse locuri de parcare pe care Primăria și-a asumat să le desființeze prin proiectele de modernizare din centrul orașului, cum este cel pentru zona Kogălniceanu-Iuliu Maniu, unde, prin proiectul aflat acum în faza de licitație de execuție, se propune desfiițarea majorității locurilor de parcare.

Vezi și:

Aplicația care îți spune unde sunt locuri de parcare libere în centrul Clujului. Primăria va da drumul în curând proiectului

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu