După ani şi ani: se dezbate viitorul zonei de belvedere a oraşului – Cetăţuia. Concursul, lansat în 2018
Actualitate by Kristina Reştea - nov. 14, 2018 0 1452

Dezbaterea cu publicul are loc joi, 15 noiembrie, la Casino – Centrul de Cultură Urbană Cluj, de la ora 18.00,
Despre acest concurs se discută de ani de zile: Consiliul Local a avut pe ordinea de zi cuantumul premiilor la ședința de final de ianuarie 2017. Concursul de soluții care privește Cetățuia a fost pregătit chiar din 2015 și 2016, când primăria a achiziționat teren și s-a reîntors ca proprietar în această zonă, cu intenția de a o reda publicului. O bucată din dealul de belvedere al orașului a ajuns efectiv în proprietatea primăriei, după parcurgerea tuturor formalităților, la finalul lui 2015. Adică un hectar de teren și clădirea portic aflată deasupra scărilor care urcă spre Cetățuie. Primăria a anunțat că-și dorește un teatru de vară pe Cetățuie. În vara lui 2016, consilierii locali au mai aprobat cumpărarea unei alte clădiri plus a 500 mp de teren, cu scopul de a deservi viitorul obiectiv anunțat în zonă.
Încă din 2016 s-a anunțat că administrația își dorește un concurs de soluții în urma căruia să rezulte cel mai spectaculos și bun proiect de amenajare a zonei. Pentru Cetăţuie, tema de concurs a fost realizată de Facultatea de Arhitectură și Urbanism (FAU), sub coordonarea fostului arhitect șef al orașului Adrian Iancu și este una care cuprindea amenajarea spațiilor exterioare într-un teatru de vară, dar și a clădirii de deasupra scărilor, potrivit informațiilor de la primărie.