Închide

Drum județean de 25km din Cluj ar putea fi reabilitat cu 35,5 milioane de euro

Administrație by Actual de Cluj - mai 23, 2017 0 391

Un drum județean din Cluj s-ar putea moderniza cu bani europeni, într-un proiect în valoare de aproape 160 milioane de lei, adică 35,5 milioane de euro.

E vorba de Drumul Apusenilor, de la limita cu județul Bihor până la barajul Drăgan și respectiv la intersecția cu DN1. Valoarea totală a proiectului este de 159.811.640,26 lei, din care 3.712.859,41 lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj, în vreme ce restul reprezintă bani nerambursabili ceruți din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Proiectul prevede și trotuare, șapte stații de autobuz, șapte parcări auto, limitatoare de viteză și o amenajare de trecere la nivel cu calea ferată. „Beneficiarii principali ai implementării proiectului vor fi locuitorii comunelor Poieni și Săcuieu care tranzitează zilnic cei 25,64 de km de drum județean reabilitat, agenții comerciali din zonă, dar, mai ales, miile de turiști care vin anual în această zonă de munte a județului, fie în tranzit, fie pentru a se delecta și a se caza în unitățile de cazare aflate în zonă”, arată proiectul.

Să mai spunem că ideea reabilitării acestui drum e veche: studiul de fezabilitate datează din 2008.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare