Două povești despre Revoluție. Cum a produs click-ul care a generat succesul
ActualitateTop News by Luminiţa Silea - dec. 07, 2014 0 1020
Radu Catană e de șapte ani în conducerea Universității Babeș-Bolyai. Are 40 de ani. Bogdan Rădulescu e actor și gazdă de evenimente. Are 35 de ani. Sunt clujeni și atunci când vorbesc despre succesul personal, povestestea lor începe de la Revoluție.
De 17 ani Radu Catană este profesor la Facultatea de drept din Cluj. E în căutare de sine, recunoaște, așa cum suntem în căutarea lui Dumnezeu, în fiecare zi a existenței. Vine de la o conferință despre Constiruția Norvegiei vs. Constituția României, poposește într-un aeroport, în drum spre altă conferință Asigurarea calității pe programe publice și private la universitățile din România. Scrie un eseu despre succes. „La 40 de ani caut, cu temere, cu angosa că nu voi găsi. Semnele succesului sunt pentru mine ca pietrele kilometrice. Am muncit, am bifat le-am lăsat în urmă și am început un nou proiect. Am depășit totul cu străduință. Drumul în sine e cel important. Sunt un calător, sunt un călător atent, nu un călător rătăcitor, atent la oamenii din jur care îți arată drumul bun și cărora le arăți, fără să știi, drumul lor”, începe povestea lui Radu Catană despre succesul personal.
Și cum o poveste trebuie să aibă și personaje, alege să nu folosească clișee de genul, „dragi tineri”, „stimați tineri” sau “trebuie să munciți” pentru că, așa cum vorbea cu o colegă de-a sa de la București, profesorii nu sunt mentori și modele ci referinețe pentru generația tânără – unii mai exigenți, alții mai carismatici sau mai strângaci. „Succesul nu se imită, se crează, trebuie să improvizezi și să fii acolo pentru succes”, continuă firul epic profesorul de drept, din 2006 în Consiliul de Conducere al Universității Babeș-Bolyai, cu studii în țările bune unde se studiază – Marea Britanie, Germani sau Franța.
Omul cu bonetă de pe drumul călătorului Catană despre care nici fiica sa n-a aflat
În fața unor ochi de studenți, în fața propriei fiice, Radu Catană se oprește pe drumul său, în clasa a zecea, când în România, în Cluj, se asculta Europa Liberă. Cu mențiunea că niciodată n-a vorbit despre acest popas, copilului său. „21 decembrie 1989. De multe ori se începe așa o poveste. Eram acasă, seara târziu. Ascultam Europa Liberă. Știam pe ce lume mă situez, eram într-a zecea. Am profitat de neatenția părinților și am ieșit în centru la Cluj cu un prieten. Se trăgea. Am trecut pe lângă tancurile armatei a IV-a și am ajuns în fața catedralei ortodoxe unde zăresc o firavă, plăpândă doamnă albită de înțelepciune căreia îi căzuse o bonetă, o căciulă. M-am aplecat și i-am ridicat-o. Am primit cuvinde de mulțumire și binecuvântare. Am reținut imaginea. A doua zi, a treia zi Revoluția era în direct la TV și mă uit înspre el și recunoșteam personalitatea din fața catedralei. Mă întâlnisem cu Doina Cornea, un dizident cunoscut, cel mai cunoscut din Cluj. Mă întâlnisem cu un erou”, e amintirea elevului dintr-a zecea. A conștientizat acum ce s-a întâmplat la 16 ani – un moment în care a ajutat un erou pe care nici nu l-a recunoscut și în care a decis că trebuie să știe unde se situează și că trebuie să cunoască mai mult din lumea în care călătorește.
Să scrii olograf unor oameni mari
„După câteva luni se deschid granițele, niște prieteni îmi spun că vine o domnișoară din Belgia și că trebuie să mă ocupt de ea, să o ajut. Eu aveam o problemă că n-am fost lăsat să învăț franceza la școală, așa că mă apuc să învăț pe cont propriu. Trebuia să dau treapta a doua, care s-a scos ca efect al seismului din decembrie 1989. Eram bucuros așa că aproape am învățat dicționarul francez român pe de ros, am umplut caiete din dicționarul frazeologic. Nu țin minte experiența cu domnișoara din Belgia, doar străduința de a învăța limba franceză. Într-a XI-a i-am scris președintelui Franței, Francoise Mitterand că vreau să vin în Franța să studiez. Atunci voiam medicina”, marchează Catană firul epic al poveștii. A primit răspuns semnat de Cancelaria președintelui, a fost dezamăgit că n-a fost chiar de la președinte. Dar are și acum scrisoarea care trimitea cazul său autorităților din București, să urmeze calea administrativă firească.„Am continuat să citesc și să împărtășesc limba și cultura franceză alături de prietena mea care mai târziu mi-a devenit soție. În octombrie 1996, student fiind la drept, mă bucuram deja de o plimbare în jurul Panteonului, fiind admis la o bursă în Franța. Eram să zic că eram în Place Pigalle. Am întâlnit acolo oameni fantastici care au făcut istorie în dreptul francez și în cel european. Urma un doctorat în Franța sau să mă întorc în țară. I-am scris atunci decanului de la drept din Cluj că vreau să mă întorc. Ce-i drept terminasem al doilea sau al treilea din an facultatea și speram că mă ține minte. Culmea, în câteva luni mi-a zis, întoarce-te, urmează să te primim în facultate. Așa că în 97 am intrat la facultatea de drept. De atunci am avut rătăcirea mea. Trebuia să strâng burse, cercetări, articole, să merg în destinații exotice și mi-am construit cariera”, destăinuie personajul- om validat de sistemul public de învățământ superior.
Finalul-secret, bun de pus pe ecran
„Pildele începutului de drum au legătură cu ceilați oameni care ne croiesc destinul, ne arată opțiunile și ne potențează motivația. Dacă ei, ceilalți oameni din viața noastră, sunt de calitate, dacă ne înconjurăm de oameni de calitate atunci indicatoarele de pe drumul călătorului nostru, cele nevăzute energetice cuatice, ne transformă în oameni de calitate, de succes. Faceți bine în mod firesc, în mod natural, fără efort, atunci se poate intra într-o etapă superioară”, e un final potrivit pentru un erou dintr-o poveste de succes.
Actorul cu un scop
„Știți cum se spune că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Ocoliți-i dacă vreți să aveți succes, scrieți-i președintelui Franței”, sintetizează Bogdan Rădulescu povestea călătorului de la drept. E amfitrion, gazdă de evenimente, om care face show. Prezenta Epic Show. Acum e căutat de oamenii de business din Cluj care vor să îl contracteze pentru diverse acțiuni – evenimente, training-uri. E popular. Când era mic, Rădulescu spune că se trezea dimineața și culegea cireșe de pe Dealul Steluța. Pentru niște bani mici. Locuia cu părinții în Iris. Acum are 35 de ani și în ultimii cinci a reușit să-și construiască o casă. Acolo spune că sunt toți banii lui. Are o fată de un an și șapte luni și o soție care are grijă de copil, Irina. Sunt universul său. Nu are mulți bani ca un om de business, dar a făcut ce i-a plăcut – s-a făcut actor chiar dacă nu profesează pe scena teatrului. „Actorul acela pe care-l vedeți pe scenă are un scop, altfel nu poți să fii actor”, explică Rădulescu.
Revoluția și omul însetat
„Aveam zece ani și îmi amintesc perfect un moment de la Revoluție. Eram înfofolit în decembrie în fața casei părinților din Iris. Pe linia de tramvai veneau oameni, o mulțime, mergeau de la CUG spre gară. Acolo aștepta armata. Nu mai circula tramvaiul. Mulțimea mergea pe stradă. Un om s-a oprit la noi la poartă și m-a trimis în casă să îi aduc o sticlă de apă. Eram sticle din alea cu gura largă, de la lapte. I-am adus o sticlă cu apă. A băut din ea. Eu l-am întrebat, nenea da vă este sete? Mi-a răspuns. Da, îmi era sete de liberbate”, s-a raportat Rădulescu la Decembrie 1989. Actorul plânge teatral după ce povestește. Revine și explică succesul său. ”Nu am mulți bani, dar am libertate și tot ce contează este că sunt fericit așa”, e finalul poveștii lui Bogdan-actorul cu mocasini galbeni care și-a jucat succesul în aplauzele unei săli de studenți.
Primul „Cluj Heroes”
Lansat de Casa de Insolvență Transilvania, Cluj Heroes este un concept care vrea să aducă în fața tinerilor poveștile de succes ale câtorva clujeni. Aceasta în contextul în care, spun organizatorii, generația tânără este tot mai blazată și resemnată că trăiesc într-o țară mediocră, cu o imagine de țată proastă – a intereselor mercantile, a jocurilor politice, a agendelor ascunse, a corupției. O primă conferință a fost organizată în 26 noiembrie la Cluj, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj. Radu Catană și Bogdan Rădulescu au fost printre cei care și-au spus povestea.
