Închide

Două femei din Florești s-au luat la bătaie pe un loc de parcare, situația a ajuns la Tribunal

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iun. 18, 2022 0 3267

Două femei din Florești s-au luat la bătaie pe un loc de parcare, situația a ajuns la Tribunal, agresoarea a fost obligată la plata unei amenzi penale.

Faptele s-au petrecut în septembrie 2020 iar ieri Curtea de Apel a încheiat procesul iscat ca urmare a altercației, prin respingerea definitivă a apelului inculpatei la decizia instanței de fond, care o condamnase la plata unei amenzi penale.

În actul de sesizare a instanței s-a reţinut, în fapt, că inculpata, proprietara unui salon de înfrumusețare din Florești a amenințat partea vătămată din dosar, spunându-i că o va prinde în lift și o va agresa, folosind expresia ”te prind în lift și te calc în picioare”, iar ulterior a agresat-o fizic pe persoana vătămată – a prins-o de păr, a pus-o la pământ și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul feței, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de până la trei zile de îngrijiri medicale. Totul s-a petrecut din pricina că locul de parcare al persoanei vătămate era constant ocupat de clientele salonului de înfrumusețare, inclusiv în acel caz.

După o săptămână victima a depus plângere penală prealabilă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și a cerut tragerea la răspundere penală a agresoarei pentru comiterea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare.

Din probele administrate în cauză rezultă că persoana vătămată și inculpata locuiesc în același bloc, unde la parter funcționează un salon de înfrumusețare, denumit Neiva Studio, administrat de inculpată. În decursul timpului, urmare a ocupării locurilor de parcare din apropierea blocului de către clienții salonului, persoana vătămată a mai avut discuții contradictorii cu angajații salonului în cauză, referitoare la locul de parcare pe care persoana vătămată îl deține în zonă.

În acest context, în 3 septembrie 2020 după ce persoanei vătămate i-a fost ocupat din nou locul de parcare de către un client al salonului, aceasta s-a deplasat la salonul cu pricina, unde a solicitat să-i fie eliberat locul de parcare. Astfel, în parcare au apărut cea care parcase pe locul victimei, inculpata și fiica minoră a celei din urmă. În continuare, între inculpată și persoana vătămată s-a iscat o altercație în cadrul căreia inculpata i-a aplicat trei lovituri cu piciorul în piciorul său drept, după care inculpata a amenințat-o, spunându-i că o va prinde în lift și o va agresa, folosind expresia ”te prind în lift și te calc în picioare”, fapt ce i-a cauzat o stare de temere, după cum arată motivarea deciziei Curții de Apel Cluj, de ieri.

După epuizarea conflictului, martora, inculpata și fiica minoră a celei din urmă au intrat în salonul de înfrumusețare, timp în care persoana vătămată a rămas în zona parcării, pentru ca, după câteva minute, cele dintâi să iasă din nou din salon, îndreptându-se către supermarketul din apropiere. În drumul spre magazin, inculpata și fiica ei s-au intersectat din nou cu persoana vătămată, context în care, arată victima că inculpata i-a adresat din nou expresii jignitoare, la care persoana vătămată i-a răspuns, situație în care inculpata s-a întors spre persoana vătămată, a prins-o de păr și de mână, a pus-o la pământ și i-a aplicat două lovituri, una cu piciorul și una cu pumnul în zona feței, a ochiului stâng.

Ulterior evenimentului persoana vătămată s-a deplasat la Clinica de Oftalmologie, unde medicii au arătat că victima prezenta printre altele o contuzie oculară prin lovire, hemoragie subconjunctivală și hematom al pleoapei inferioare. Victima a obținut și un certificat medico-legal.

Instanța de fond a condamnat-o pe inculpată la plata unei amenzi penale de 2.850 de lei și la plata către victimă, constituită ca parte civilă în proces, în suma de 4.600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial. Inculpata a făcut apel la această decizie, care însă a fost respins ieri de către Curtea de Apel Cluj, astfel că decizia a rămas definitivă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu