Închide

Două dintre cele mai frecventate obiective turistice din județ – Piatra lui Lucaci și vârful Vlădeasa, stâlpi noi de marcare a vârfului

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 11, 2022 0 361

Două dintre cele mai frecventate obiective turistice din județ – Piatra lui Lucaci de deasupra lacului Tarnița, devenită emblematică în ultimii ani datorită panoramei ce se deschide sub ea și vârful Vlădeasa, cel mai înalt masiv montan din județul Cluj – au fost echipate, la finele săptămânii, cu stâlpi de marcare a vârfului și plăcuțe toponimice noi.

Stâlpii și plăcuțele au fost montate de salvamontiștii clujeni, ajutați de voluntari, iar acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, la nivel național. Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România a încheiat un parteneriat cu o cunoscută companie farmaceutică pentru marcarea celor mai populare zone. Campania urmărește amplasarea de plăcuțe toponimice pe 60 de vârfuri montane, mai mult sau mai puțin cunoscute, circulate de turiști, dar care nu au un astfel de însemn sau cel existent este deteriorat, după cum arată Dispeceratul Naţional Salvamont. Pentru Cluj au fost alese cele două locații, pentru popularitatea de care se bucură în rândurile amatorilor de turism montan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare