Dorel Vișan: românul nu mai știe să sufere

Cunoscutul actor clujean Dorel Vișan, retras la țară și preocupat în ultimii ani de spiritualitate, iar datorită acestei preocupări a scris și o carte de eseuri pe care a lansat-o aseară, spune că românii au ajuns să uite ce e suferința, ”nu știu că suferința îi înalță”.

Vișan și-a lansat aseară volumul de eseuri, ”Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte”, cu o prelegere pe care o redăm mai jos:

Nimic nu poți face important în lume, care să rămână ca semn peste vreme, decât dacă treci prin suferință. Se spune că nimic nu-l face pe om mai asemănător cu Dumnezeu decât suferința. Suferința este o experiență în spirit, care are dezvoltări pozitive și îl ridică pe om sau îl coboară, în cunoaștere, autocunoaștere și desăvârșire.

Nu te poți desăvârși numai dacă treci prin suferință. Suferința îl scoate pe om din mediocritate, îl spiritualizează. Shakespeare spune în una dintre piesele sale ”cine n-a avut nicio rană glumește pe seama cicatricilor”. Trebuie să treci prin această suferință, trebuie să accepți suferința și trebuie să o transformi. Dacă o accepți o transformi în creație sau o transformi în înțelepciune, prin cunoaștere. În partea Eclesiastului din Evanghelie (sic-n.red.) se spune că omul care își sporește cunoașterea își sporește și suferința și într-adevăr așa este.

Dar omul zilelor noastre, și românul, nu mai știe să sufere. Nu știe că suferința îl înalță. Și în momentul când intră în suferință devine rău, devine urât, devine resentimental, invidios și chiar îi urăște pe ceilalți oameni, care are el impresia că sunt fericiți. Vă dau cel mai proaspăt exemplu al anului trecut, când am fost obligați să ne restrângem activitățile și viața, să stăm în casă, să purtăm mizeriile astea care se numesc măști și care ne transformă în maimuțe. Numai un an, și după un an toată lumea a simțit nevoia să meargă în Corfu, în Turcia, în insulele Galapagos, să se distreze. Să se distreze. Ăsta era cuvântul de ordine la mare. ”Domn’e, am venit să ne distrăm. Am venit să ne distrăm”. Dar, spunea un mare pictor, care n-a vândut decât un singur tablou la viața lui, fratelui lui mi se pare, Van Gogh, și acum se vând cu sute de milioane de euro tablourile lui, că pentru ca să faci ceva important în viață trebuie să pilești toată viața la zidul de oțel care desparte ceea ce vrei de ceea ce poți. Trecând prin suferință poți mai mult, pentru că suferința este legată de credință. Și credința îl face pe om să-și depășească limitele, propriile lui necazuri, și să se deschidă spre revelația divină. Spațiul fără Dumnezeu este un spațiu absurd, asta spuneau filosofii vechi, dar și noi așa îi spunem. Dumnezeu este un termen relativ, dar Dumnezeu este de fapt acel con, con-știință, acest prefix, ”con”, înseamnă împreună cu cineva. Deci a ști, a con-ști. A ști împreună cu cineva. Seneca spunea că noi avem un duh în noi care ne urmărește toate acțiunile, și bune și rele, și atunci ce rost are dacă fac un lucru rușinos să nu-l știe lumea dacă eu îl știu? Cărțile mele de asta se ocupă. De omenesc. Asta a fost religia mea de când mă știu, și ca artist, omenescul. Tot ce este ne-omenesc este lipsit de valoare. O operă de artă care nu transmite un mesaj omenesc este inutilă, îți pierzi vremea.

Lume nouă, lume modernă, lume nouă, lume parșivă, lume nouă lume blestemată, lume nouă care vrei să spiritualizezi granițele, nouă care secole la rând am tânjit după un boț de mămăligă ne-ai adus într-o zi atâtea bunătăți că ne-am îmbolnăvit inimile și ficații. Bolnavi în clinicile tale supra-dotate, singurul medicament care ne mai poate salva e să ronțăim oasele bătrânilor noștri.

Nici un comentariu

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.