Închide

Domino gigantic la Cluj, cu 2.000 de piese de câte 6 kg. Ce urmărește proiectul artistic

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 17, 2015 1 588

Un proiect spectaculos, cu mai bine de 2.000 de bolțari de BCA ce formează un domino gigantic, va fi implementat la Cluj.
dominoesPiesele de domino trebuincioase au o greutate de aproape două tone, ce formează o sculptură în mișcare, adaptată  pentru contextul fiecărui oraș în care este prezentată – căci aceasta a mai fost prezentată și în alte orașe în afară de Cluj. Căștigător al premiului Bank of America Merrill Lynch, proiectul a fost deja creat și prezentat în mai multe orașe: Londra, pentru Jocurile Olimpice 2012 în 2009,  Dijon în 2010, Ljubljana  în 2011, Helsinki în 2012, Copenhaga și Bailleul-Poperinge un an mai târziu și Marsilia anul trecut. În 2015 proiectul Dominouri are loc în Mons, Rennes, Stockholm și Cluj. Traseul, designul instalației și conceptul momentelor performative sunt stabilite de directorul artistic al proiectului, Julian Maynard Smith, împreună cu fundația AltArt la Cluj, astfel încât să spună o poveste despre oameni, comunități și locuri care fac parte din oraș.

Un șir de piese de domino format din câteva mii de cărămizi parcurge diferite spații ale orașului: străzi, parcuri, clădiri sau chiar un fir de apă. Piesele de domino se înlănțuiesc într-o mișcare dinamică, întreruptă uneori pentru momente performative sau mici ritualuri urbane, pentru a conecta fizic și simbolic diferitele spații și comunități ale orașului. Ca să fie pus în practică, proiectul implică peste 100 de voluntari și un public de câteva mii de locuitori.

Piesele de domino utilizate în construcția instalației sunt cărămizi BCA, de 6 kilograme fiecare. Odată încheiat parcursul, cărămizile vor fi donate unor familii din Pata Rât.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare