Închide

Doi artiști francezi vin la Cluj ca să realizeze o pictură monumentală pe 40 metri pătrați în centrul orașului

Cultură by Actual de Cluj - oct. 21, 2021 0 866

Doi artiști francezi vin la Cluj ca să realizeze o pictură monumentală, pe care o inaugurează săptămâna viitoare.

La 30 de ani de la înfrățirea orașelor Cluj-Napoca și Nantes, în orașul francez au mers doi artiști clujeni ca să realizeze o pictură murală de amploare, iar în această săptămână doi artiști francezi întorc vizita.

După lucrarea monumentală realizată la Nantes de echipa clujeană de artiști stradali Kero Zen și Ocu la finalul lunii iulie la Cluj vin artiștii de la Studio Katra, Antoine Gripay și Camille Pansard, pentru două săptămâni, iar săptămâna viitoare inaugurează pictura murală pe care o realizează pe strada Constanța, pe un zid aparținând Eparhiei Reformate din Ardeal. Lucrarea imaginată de Studio Katra ia forma unui acordeon colorat desfășurat pe cei 40 de metri ai peretelui și celebrează diversitatea celor două culturi, franceză și română, precum și legăturile dintre acestea. Lucrarea integrează ”referințe specific franțuzești, precum vinul roșu sau simboluri heraldice bretone, cât și elemente românești precum ia, ursul, liliacul, munții Carpați sau minele de sare. Numeroasele treceri dintre elementele frescei fac referință la noțiunile de pasaj, de retransmitere și întâlnire, iar elementele naturale, precum albina sau ursul amintesc de importanța biodiversității, în timp ce trunchiul de copac retezat este o referință la exploatarea excesivă a pădurilor”, după cum arată Institutul Cultural Francez.

Inaugurarea publică a lucrării va avea loc marți seara la ora 19.30, pe strada Constanța, cu o proiecție de videomapping realizată de artistul clujean Virgil Puiac. ”Publicul este binevenit să ia parte la acest moment festiv, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară în vigoare”, mai transmite institutul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu