Discursul urii, din aulă în stradă

Discursul urii şi al fricii, promovat de elitele acreditate de opinia majoritară, a început să dea roade în afara spaţiului virtual. De luni bune, reţelele de socializare mustesc de ieşirile colţuroase ale unor personalităţi care au acumulat deja capital de autoritate în lumea culturală, dar şi în faţa omului de rând, graţie vehiculelor mass-media. De sus în jos, intoleranţa şi xenofobia se manifestă tot mai acut, cea mai recentă pildă fiind discursul ţinut de poeta Ana Blandiana în aula Universităţii Babeş-Bolyai, (reper, până mai ieri, al multiculturalismului). Ironia face că UBB continuă să îşi afirme caracterul multicultural, citând pe site o altă personalitate (de această dată din mediul politic) care a primit, de asemenea, prestigiosul titlu de Doctor Honoris Causa: „Universitatea Babeş-Bolyai este un exemplu excelent pentru ceea ce urmărim să realizăm în Europa: o cooperare între popoare, culturi şi limbi, indiferent de origine și de confesiuni”. Acestea sunt cuvintele cancelarului Angela Merkel, care a primit distincţia din partea UBB în anul 2010.
Sub aceeaşi cupolă, la distanţă de şase ani, Ana Blandiana s-a prezentat cu un discurs întors cu 180 de grade, şi a fost aplaudată (!): “Pentru că de fapt zecile sau sutele de atentate cu sutele sau chiar miile lor de morţi nu reprezintă nici pe departe un pericol comparabil cu cel al înaintării lente şi insiduoase a milioanelor de emigranţi ferm hotărâţi să nu se integreze şi care vor dizolva prin interior cultura şi mentalităţile Europei de secol XXI, înlocuindu-le cu convingeri de tip medieval”. Mai grav este că aceleaşi cuvinte pot fi folosite de cei cu simpatii legionare pentru a acumula capital electoral. Iar când politica îşi bagă coada, se stârnesc reacţii în masă.
Şi acum să coborâm puţin în stradă. “Duşmanul” atât de bine conturat de unele voci publice, a primit miercuri, 31 martie, o ‘corecţie”, în chiar centrul Bucureştiului. “Duşmanele” au fost două tinere musulmane care au îndrăznit să iasă pe Calea Moşilor cu vălul pe cap. A insulta, a lovi pe cineva pentru că poartă sau nu un articol vestimentar, indiferent că simbolizează sau nu ceva (cu excepţia unor însemne interzise de lege pe bună dreptate, dar şi atunci sancţiunile intră în atribuţiile autorităţii de stat), mi se pare similar cu a îmbrânci o femeie pentru că poartă năframă. Oare are rost să vorbim despre atitudini de tip medieval?!
La aşa o lecţie de “democraţie şi civilizaţie europeană” nu pot decât să mă gândesc, cu spaimă şi tristeţe, că genialul scriitor Bruno Schulz a fost împuşcat de un ofiţer german în plină stradă, într-o zi de noiembrie, în anul 1942. Pentru că era evreu.

Opinie scrisă de: Nicoleta Nap, fost jurnalist, în prezent consilier în Parlamentul României

Nici un comentariu

Actual de Cluj