Din maximele lui Adrian Falub
Opinie by Catalin Suciu - sept. 20, 2018 4 670
Universitatea Cluj dezamăgește. Șapte etape, 4 victorii, 3 înfrângeri și începi să te uiți cu invidie spre vârful clasamentului.
Dacă la nivel administrativ, conducerea e împărțită în tabere, și fiecare parte are păreri care nu converg, la nivel sportiv n-ar trebui să existe divergențe. Fiindcă „U” își respectă jucătorii; le achită salariile fără întârziere, le oferă condiții greu de oferit de vreun club din liga a doua, le oferă o galerie, care, de bine, de rău, e acolo meci de meci. Ce primește în schimb? Mediocritate.
Ceva e rupt în vestiar, iar antrenorul principal nu are nici un alibi. Se supără, caută vinovati după fiecare înfrângere, iar jucătorii își pierd încrederea. Iar când se întâmplă asta, nu mai ai nici o șansă să salvezi nimic. Degeaba înjuri, te agiți și încerci să apelezi la povești parfumate precum „Universitatea e un club greu, e presiune, jucătorii poate nu știu ce înseamnă U Cluj, jucați cu sufletul” și altele. E simplu în ziua de azi și asta trebuie să știe orice antrenor, conducător și acolit: toți joacă pentru contract. Dacă cineva crede altceva, e un naiv visător cramponat în trecut.
Pațurcă, de la Clinceni, de exemplu, pentru ce joacă? Pentru tradiția Clinceniului? Joacă cu sufletul? Sau Huiban, de la Snagov. Diferența e făcută pe teren, de un joc mai coerent, de organizare, de coeziunea dintre antrenori și fotbaliști. Când un antrenor nu poate comunica și își dă seama că a pierdut contactul cu vestiarul, ar trebui, firesc, să facă un pas în spate. Adrian Falub nu face asta și nici nu are de gând. „Lucrez cu Ioan Ovidiu Sabău, un om de fotbal care știe ce înseamnă să antrenezi. Nu mi-e frică de nici o demitere.”
Bine, bine, dar câtă răbdare să mai ai? Sabău riscă acum, așa cum riscă Falub să sfârșească în huiduieli pe stadionul unde, nu-i așa, trebuie să se joace cu sufletul, și unde el -Falub- a pus mereu suflet ca jucător și antrenor. „Muncește foarte mult, de dimineață până seara”, îl descriu cei din club. E ca și cum un inginer ar munci de dimineață până seara la proiectul unui baraj, dar nu l-ar termina niciodată, oricât și-ar dori și oricât de bine intenționat ar fi.
Falub a făcut toată pregătirea, a avut un lot stabilit înainte de plecarea în cantonament. „Nu știm ce înseamnă liga a doua”, e o altă remarcă a antrenorului, una de pus în ramă.
Practic, Goga, Florescu, Cordoș, Sepsi, Giurgiu, Gavra, Abrudan au jucat până recent doar la sate, în competiții de amatori și acum s-au lovit de nivelul ligii a doua, o competiție greu de gestionat, spre imposibil. Liga a 2-a e o veritabilă constelație de superfotbaliști, nu alta. E atât de greu în liga a doua, încât nimeni nu își dă seama de complexitatea competiției în afară de Adrian Falub.
Luați jucătorii in parte, individual. Comparați, obiectiv, dacă se poate, valoarea acestora cu fotbaliștii oricărei alte echipe din liga a doua. Diferența e mare. Ahh, nu se înțeleg între ei, nu au relații de joc? Păi le rezolvi astea, dar nu în etapa a șaptea, ci în pregătire, că ai avut,tot vorba lui Falub, „cea mai lungă pauză din cariera de jucător și antrenor” la dispoziție. Ce să mai faci acum? Învingi iar neconvingător acasă, Petrolul, iar apoi pierzi lamentabil cu Mioveni, unde mai joacă celebrul Roberto Ayza, mai celebru decât statuia care îl înfățișează pe Elvis Presley, de la intrarea în Mioveni.
Mai e o variantă. Conducerea să-l țină în brațe pe Falub, să-l sprijine în continuare fiindcă e „U”-ist crescut aici, unde pune mult suflet, dar să își asume și oficial schimbarea obiectivului din promovare, în ceva mic, neînsemnat, de necontabilizat.
Total de acord cu cele scrise mai sus, ca mine cred ca gandesc 99% dintre suporterii Universitatii. Riscam sa mai stam inca un an in B pentru Falub, tot respectul pentru el dar omu trebuia schimbat de mult timp. E inadmisibil sa ne prezentam in halul in care o facem, avem cel mai bun lot din divizia B de departe si ajungem sa jucam la retrogradare, baietii astia au facut cantonament in Italia, lotul si l-a format Falub dupa cum a vrut el. E un om care trebuie respectat, e unul dintre noi, dar omul nu stie sa comunice cu jucatorii, nu stie sa-i motiveze, sa creeze un grup unit in vestiar, sa scoata maximum din niste jucatori talentati gen Ursu,Hordouan,Greu,Hatiegan,etc.
Uitati-va putin in clasament la echipele din fata, stiti oare sa-mi spuneti vreun jucator de care sa fi rupt gura targului la viata lor?
Prin faptul ca ii acorda atata credit, Sabau risca sa intre in gura fanilor chiar el, omu trebuia schimbat, sunt sigur ca echipa va arata mult mai bine cu alt antrenor.
mai tin minte o remarca facuta de Mister Falub cum ca n.ar fi treaba lui in legatura cu relatiile din vestiar dintre si intre fotbalisti si stafful tehnic pentru ca ei vin la job nu sa lege legaturi de prietenie. acuma nu o fi el vreun Klopp, Guardiola sau Simone dar nici nu pare sa vrea.
cat despre ideea de Universitatea lui Hatieganu „Nu record, ci armonie, nu ura, ci camaraderie, nu victorie personala, ci victoria natiunii, nu speculă, ci jertfa”, se pare ca amurit deodata cu falimentul. acum pare sa fie exact opusul.
Daca tot ai vrut sa ataci subiectul era bine sa il ataci nu doar sa il mangai. Falub e vinovat dar pana la el principalii vinovati sunt Sabau si Cojocaru! Dupa 2 ani de zile in care au avut conditii de pregatire bune pentru fotbalul din Romania,cei doi au adus clubul in situatia in care „U” nu are in clipa de fata niciun jucator de viitor! Plus ca nu are juniori iar struto-camila cu Luceafarul nu e demna de „U”! In doi ani de zile nu esti in stare sa cresti un jucator macar de nivelul ligii secunde??! Faza asta cu e de-al nostru, e uist ar trebui sa dispara! Sa vina profesionisti straini(fiindca niciun „antrenor” roman nu se pricepe la fotbal!!).
deci sa-l parafrazez pe Caragiale,”echipa noastra e sublima dar,rezultatele lipsesc cu desavarsire”
S-au adunat o mana de oameni din „Ex toto orbe Romania” si se dau mari academicieni in fotbal numai pe simplu motiv ca au ajuns la U. Pana acuma din motive de clara mediocritate a adevarsarilor,U a reusit sa promoveze in fiecare an. Deci sa fie clar,nu echipa noastra a fost buna ci,adversarii foarte slabi. Sa obtii rezultate usoare si rapide la nivel inferior(liga 4-a si a 3-a) nu confirma sau nu inseamna ca ai creat si o baza solida la nivel de club. RebelU a pus bine punctul pe „i”
Sabau e un fost mare jucator cu un potential de mare antrenor. Dar Cojocaru asta cine e? Sa te lasi condus de anonimi precum un Limoniu a lui Walter,duci clubul in faliment. Sa lase Sabau anonimii sau lipiturile si sa se inconjoare de profesionisti nu de metodisti cu gura mare. De altfel „metodist” inseamna sa fi avut in spate o cariera excelenta si o experienta vasta care sa iti permita sa dai sfaturi utile. Dar asa e peste tot cand cineva se lipeste la o bucata de ciolan,nu mai scapi de el.Realitatea este, la U nimeni nu e capabil sa faca o echipa competitiva.S-au adunat ca sa nu fie imprastiati, sa duca vezi Doamne „traditia” mai departe. Dar ma intreb ce traditie??? Sa te falesti cu ce au facut altii inaintea ta ,asta numesc ei traditie? De la formidabila echipa din bejenie si pana la echipa care a castigat Cupa Romaniei,nu s-a facut nimic.Sa nu se mai laude nimeni cu trecutul la U,sa se laude cu ce pot face ei in prezent.Promovarea in prima liga cu un lot mediocru nu trebuie sa fie un tel. Telul clubului ar fi sa aduca iarasi spiritul studentesc,academic, in tribune.Sa auzi cantece studentesti de la UBB pana in Parcul Mare. Apoi vor aparea si rezulatele.