Închide

Din biserică despre: artă, modă, festival şi piaţă. Dialoguri cu designerii de la show-ul de modă din lăcaşul de cult

ActualitateTop News by Kristina Reştea - nov. 16, 2015 0 443

De departe, o vezi ca pe o elegantă bijuterioară de piatră învăluită în lumină caldă. De aproape, îl vezi pe Sf. Gheorghe învingând un balaur. De dincolo de zidurile ei, într-o duminică liniştită, poţi să auzi acorduri paşnice de muzică religioasă. Este vorba despre recent restaurata Biserică Reformată de pe strada M.Kogălniceanu, care vineri seara a devenit neobişnuita (şi prietenoasa) gazdă a unui eveniment desenat pentru lumea designului românesc: un show de modă, în cadrul ZAIN, festival care a adunat peste 60 de branduri locale pentru o primă ediţie de festival.

Foto: ZAIN, Cosmin Ignat

Foto: ZAIN, Cosmin Ignat

Irina Voinea şi Ovidiu Pop şi-au prezentat aici colecțiile de toamnă-iarnă, masculine și feminine. Accesoriile au fost propuse de INDEE, Prototip Studio Raluca Buzura, Meze Headphones, iar pantofii – creaţii ale Mihaelei Glăvan. Soprana Simona Băltog, acompaniată de Adela Bihari, au asigurat fundalul sonor, spectacolul aflându-se în regia artistică a Cristianei Avram.

După spectacolul ţinut cu sală (biserică) plină, le-am propus celor doi designeri, care ambii s-au întors în România din Europa Occidentală (Londra şi Paris), trei teme de discuţie: povestea colecţiilor, colaborarea cu ceilalţi (designeri şi organizatori) de primă ediţie de festival de design şi piaţa din România. Acestea, într-un oraş în care, mergând vineri seara spre defilarea de modă, poţi să vezi (de afară, uitându-de prin ferestre), pe străduţa care duce spre locaţie: o repetiţie a unei trupe, la parterul clădirii din stânga, şi o sesiune foto, dacă te uiţi spre dreapta.

(Foto: ZAIN, Cosmin Ignat)

 

Despre: concept şi povestea colecţiei

“Am plecat de la ideea locaţiei. Am vrut să facem ceva care să pună în evidenţă locaţia aceasta grandioasă şi frumoasă. Fiind un loc atât de nonconformist, putea fi interpretat uşor. Şi noi am vrut totuşi ca aceste creaţii ale noastre să pună în valoare în adevăratul sens al cuvântului locul, să se completeze reciproc cât mai bine. Cromatica cam de pe aici a plecat, şi, la fel, şi formele geometrice, într-o anumită măsură”, spune Irina Voinea. Pentru Ovidiu Pop este vorba despre legătura dintre artă şi spiritualitate – apar influenţe gotice la nivel de print. Ce înseamnă spiritualitate în modă? „Mă gândesc la o legătură cu ceea ce înseamnă Creaţie pentru artişti. În ceea ce priveşte cromatica, am vrut să merg pe ceva cât mai natural, de aceea machiajul a fost unul destul de discret, cu accente de argintiu. La vestimentaţie am mers pe oranj. Eu am lucrat foarte mult cu roşu, îmi place roşul, mă caracterizează. Dar acum am simţit nevoia de schimbare. Nu am fugit însă foarte departe, am mers la oranj şi am combinat oranjul cu nonculori”, arată designerul. Colecţia semnată de Ovidiu Pop e completată de picturi (da, în/pe vestimentaţie), fiindcă lucrările lui au şi rădăcini în copilăria marcată de aspiraţii artistice în familie. „Eu am crescut între picturi. Tatăl meu e artist plastic profesionist, am iubit de mic grafica, pictura, tot ce înseamnă artă vizuală. Când am decis drumul pe care urma să îl aleg, am decis să fac ceva care să îmi placă de două ori. Am adus în modă şi partea de pictură, de grafică. La partea de imprimeuri am încercat să tratez toate zonele diferit – unele pictural, unele grafic, pe fiecare manechin”, spune designerul. Cum arată procesul de creaţie? Începe cu forma sau cu desenul? „De multe ori, aceste procese merg în paralel, pentru că nu se poate unul fără celălalt; începi de la formă, siluetă, apoi adaugi printul, acolo unde se cere, pe urmă treci la execuţie. Nu toate piesele au printuri, îmi doresc ca toate colecţiile să aibă şi zone de respiro, nu trebuie să încarci la maxim totul. Există anumite piese, accente strong care potenţează colecţia”, explică Pop.

 

Despre: colaborarea cu ceilalţi din festival

„Foarte interesant a fost. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost organizat evenimentul. E primul eveniment din România la care particip care să fie atât de bine pus la punct şi în care designerii să fie atât de bine puşi în evidenţă. Şi puşi într-o lumină atât de bună. E o combinaţie interesantă (de designeri, n.red.), dar până la urmă toţi suntem artişti şi e interesant să vezi pocesul prin care se ajunge la produs”, spune Irina, cu referire la conceptul în jurul căruia s-a creionat expoziţia centrală ZAIN: revelarea paşilor prin care se ajunge de la idee la produs.

„A fost o colaborare de excepţie. Eu mi-a dorit de foarte mult timp să fac un shooting mai altfel, pentru care mi-am dorit ca locaţie o biserică. Nu am putut efectiv să obţin acest lucru, la vremea respectivă, aşa că am lăsat ideea. Apoi a venit colaborarea cu cei de la ZAIN, care iniţial a vizat partea de expoziţie, după care am zis să facem şi un show. Şi aşa am revenit la idee”, povesteşte Pop. De ce tocmai o biserică? „Locul se leagă cu colecţia, sunt elemente inspirate de arhitectura gotică, m-am îndreptat spre o zonă potrivită pentru colecţie”, completează Pop.

 

Despre: piaţă la Cluj şi în România

Există piaţă la Cluj pentru designerii locali? „Da, există o piaţă la Cluj, cu siguranţă. Produsele mele se vor vinde pe site şi multe dintre ele în magazinele Vestige. Se cumpără în România. Eu am studiat la Paris, am plecat de acolo şi m-am întors în ţară pentru că îmi doream foarte mult un brand personal. Şi am încercat să îl ridic de aici. Şansele pentru asta erau mai mari aici decât acolo. Era mai fezabil şi mai uşor să faci ast aici. Din punct de vedere financiar, e mai uşor, aici eşti mult mai flexibil, te poţi juca mult mai mult şi poţi să te ridici. Acolo e altceva”, arată Pop.

„Dacă există piaţă la Cluj eu nu ştiu foarte bine, eu nu vând aici, sunt stabilită în Bucureşti şi acolo îmi desfăşor activitatea. Însă, din câte am înţeles de la colegii mei de breaslă, este şi nu prea este. Dar ar putea să se dezvolte. Mie personal Clujul mi se pare un oraş foarte artistic, vin aici de fiecare dată cu plăcere şi de multe ori am impresia că oamenii se îmbracă mai bine decât la Bucureşti. Cred că piaţa se poate dezvolta mai mult, nu cred că este la apogeu. Dar piaţa are potenţial, mai ales dacă ne gândim că sunt atâţia designeri care ies de aici şi care sunt foarte talentaţi şi că există un interes cultural atât de mare”, crede Irina Voinea. De ce a fost interesantă participarea la un eveniment din Cluj, deşi piaţa ei e oricum în capitală? „Am participat la două evenimente în Bucureşti de când m-am întors în ţară şi niciunul dintre ele nu a fost organizat la potenţialul maxim. Întotdeauna e loc de mai bine. Dar important este să pui artiştii în valoare, dacă organizezi ceva care are în centru artişti. Aici mi se par oamenii mai calmi, mi se pare că lumea e profesionistă din multe puncte de vedere. Sau cel puţin eu am avut norocul să cunosc astfel de oameni”, spune Irina. Clujul se laudă şi în modă cu aşa-numita „şcoală de la Cluj”. Cum se văd însă lucrurile din afară? „Mie mi se pare că şcoala de aici e tare. Când mă uit la colecţiile scoase de la facultatea din Cluj, comparativ cu cea din Bucureşti, ceea ce se întâmplă aici (la Cluj), mi se pare mult mai aproape de internaţional. Dacă aş fi făcut facultatea în România probabil aş fi venit la Cluj. Majoritatea oamenilor cu care am vorbit sunt de aceeaşi părere”, completează Irina. Se vinde în România? „Piaţa încă se dezvoltă, însă am rămas foarte plăcut surprinsă de dinamica de aici. Venind din Londra, eu am fost reticentă. Chiar am fost. Se poate trăi din asta în România, nu e imposibil. Dar e loc şi de mai bine. Am încredere în România, de asta m-am întors aici, simt că aici e o creativitate neşlefuită. În afară lucrurile se plafonează tot mai mult, în momentul în care ai intrat în industrie, în horă, urmezi nişte paşi. Nu e neaparat vorba că nu sunt de acord cu asta, dar un astfel de sistem te limitează foarte mult. Am încredere în ceea ce se întâmplă aici”, conchide Irina.

 

Foto: Anca Istrate

Foto: Anca Istrate

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.