Închide

Dică e mic copil pe lângă Conceicao. Clauza nemaivăzută din contractul antrenorului de la CFR Cluj

OpinieSport by Catalin Suciu - nov. 22, 2018 0 416

Contractul antrenorului de la CFR Cluj poate face obiectul unui studiu în fotbal. Un experiment care să ofere o imagine de ansamblu din fotbal, acolo unde, la nevoie, orice fărâmă de demnitate e aruncată la coșul de gunoi.

Portughezul  Conceicao (56 de ani) a venit la începutul acestui sezon  în locul lui Edward Iordănescu, dar contractul său conține niște clauze incredibile.  Fanatik.ro prezintă un foto-document cu angajamentul semnat de portughez, iar acesta are câteva paragrafe nemaiîntâlnite în fotbalul civilizat.  În contract scrie că acesta e obligat să facă echipa de start, inclusiv în meciurile amicale, cu șefii clubului.

Ceea ce la FCSB se petrece în văzul lumii, cu Gigi Becali care dictează schimbările în fața camerelor sau în direct la posturi de televiziune, la CFR Cluj se întâmplă la un alt nivel, prin contract. Practic, Conceicao are rolul ingrat asumat, desigur, de a-i da explicații lui Marian Băgăcean, de exemplu, președintele Consilului de Administrație, în privința echipei de start din fiecare meci. Sau din meciurile amicale.

Ne putem imagina o conversație între Băgăcean și Conceicao? Cum ar decurge ea? În biroul contabilului-președinte  de la CFR secretara primește indicații. Spune-i lu’ ăla să vină până la mine. Secretara dă de știre, iar Conceicao intră finalmente în birou.

Băgăcean: –  Mister, cum jucăm mâine? Cine joacă?

Conceicao: –  Marian, jocam mui bien, buon echipa, buon jocatori, atacamos bien, aparam, castigam.

Băgăcean: – Da spune-mi 11-le de start. Joacă ăla, zi, Toni, ăla blond?

Conceicao: – Djokovic?

Băgăcean: – Nu, Toni, ăla-i la tenis. Ala blond care-o mai fost la CFR și care-i în echipa națională. Cum îi spune, mă, ăla blond, cu D ceva.

Conceicao: – Deac? Jocat bien, atacam buon, accidentat putin da jocat bien,buon jucator, mui experminentat, nevoi  du el.

Băgăcean: – Și ăla, zi, acolo, ăla în apărare. Zi, Toni, cum îl cheamă, ăla, mă, Boli.

Conceicao: – Boli buon jocator, China plecat, buon contract, nu avem Boli.

Băgăcean: – Nu Boli, Toni, ălalalt, zi, ăla înalt. Cum le spune, mă? Ăla, Pinicius.

Conceicao: – Vinicius?

Băgăcean: – Da, mă, Pinicius ăla.

Conceicao: – Vinicius buon jocator, boun aparator, aparam bien, noi facem buon aparare, castigam, castigam, mister prezident, castigam.

Rămâne întrebarea ce fel de antrenor poate fi tehnicianul CFR-ului de-a semnat un asemenea contract?  În ce situație disperată poți ajunge să accepți așa ceva? Cum ai fi putea semna așa ceva? Dincolo de pretențiile absurde ale conducerii clujenilor, trebuie remarcată strădania lui Conceicao de a antrena CFR-ul.

Plus că a sosit la primul apel telefonic, când Iordănescu se află încă prin Cluj. Fără să cunoască echipa, fără să urmărească vreun meci. A fost sunat, a venit și-a semnat un contract unic, cel puțin în fotbalul românesc.

Clauze din contractul portughezului:

*se consultă cu Consiliul de Administraţie cu privire la formaţia care intră în teren la jocurile oficiale şi amicale;

* colaborează cu conducerea clubului formulând opinii din punct de vedere tehnic;

* participă ori de cîte ori este solicitat la sedinţele cu administraţia;

* face propuneri conducerii clubului pentru aplicarea de sancţiuni disciplinare jucătorilor;

* trebuie să restituie integral echipamentul primit la încetarea contractului!

* preşedintele are dreptul de a exercita controlul asupra antrenorului, de a evalua performanţa activităţii acestuia;

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.