Închide

Diana Calfa, managing partner Morphoza: despre politică în Bucureşti, afaceri în familie la Cluj şi lecţia gramelor de aur

EconomieRecomandarea redacției by Kristina Reştea - dec. 15, 2014 0 4115

 

S-a mutat de la Iaşi la Bucureşti şi apoi a ajuns la Cluj. A lucrat, la început de carieră, într-o campanie alături de oamenii ex-preşedintelui Emil Constantinescu, a participat la naşterea unui partid nou, „al tinerilor”, care a eşuat rapid în România fără Facebook, apoi a ajuns în Clujul care a transformat-o în femeie de afaceri şi unde la început era, îşi aminteşte: „prietena celui de la Telezimex”. A lucrat într-un domeniu pe care l-a luat de la 0, într-un proiect imobiliar lansat de soţul ei, iar acum Diana Calfa conduce atelierul de interioare Morphoza, care „se joacă” în case de oameni sau case de companii, lucrând pentru branduri de Cluj, ca EnergoBit sau Farmec şi care se pregăteşte să ducă un business local în proiecte în afara ţării.

Diana e managing partner Morphoza şi, la început de discuţie, îşi aminteşte de cea mai recentă experienţă când a fost asociată cu termenul de „femeie de succes”: venea dintr-un şantier pentru un viitor spaţiu al Farmec, şi nu se simţea nici cu farmec şi nici de succes, când a sunat-o Andreea Esca pentru o invitaţie de eveniment. „Eram plină de praf, îmi era frig și somn. Am crezut că e o glumă”, îşi aminteşte managing partnerul Morphoza despre momentul în care Andreea Esca o căuta pe „femeia de succes” Diana Calfa.

Sunt două nume care revin constant în povestea prin care Diana îşi descrie parcursul: Zoli (soţul Nagy Zoltan, fondator Telezimex-Trustul CRE) şi Cosmin Alexandru (prieten si „coach”, fondator Wanted Transformation). Cum îşi descrie Diana Calfa parcursul, de la politică la business de Cluj şi familie:

 

DSC_0032_800x534

Foto: MIhai Hendea

 

 

  • Etapa „Emil Constantinescu”

 

Toate discursurile “inspiraţionale” despre creşterea de afaceri, care încep să iasă şi la noi în spaţiul public pe model american, au inevitabil componenta cu eşecuri şi greşeli. Ai şi tu greşeli în poveste?

 

Cred că… dintr-o greşeală am pornit. Eu am venit în Cluj în 2004, din Bucureşti, pentru campania electorală a Uniunii pentru Reconstrucția României (URR), şi atunci am intrat întâmplător într-un domeniu total diferit de ceea ce făcusem înainte. Când mi-a venit ideea Morphozei nu știam exact ce înseamna să fii antreprenor și, cum am lansat-o în același timp cu criza, ar fi putut fi cel mai mare eșec al meu. Însă nu s-a întâmplat așa și Morphoza e în acest moment povestea mea de succes. Dar vin dintr-un cu totul alt domeniu. Am terminat Sociologie/Ştiinţe Politice şi am lucrat în politică, vreme de 4-5 ani.

 

Ce făceai în aceste structuri de campanie politică?

Nu am fost membru de partid. Eu am terminat facultatea în Iaşi şi eram în liga studenţilor când a apărut un program al Preşedinţiei României, un program de monitorizare a zonei rurale, într-un efort de a înţelege care sunt problemele aici şi posibilităţile de dezvoltare. Pentru mine a fost un proiect interesant, pentru că a fost practică în Sociologie, nu doar teorie, aşa că am luat foarte în serios treaba şi coordonam proiectul de monitorizare în zona Iași. În felul acesta am ajuns să îi cunosc pe cei din echipa de la preşedinţie. Atunci a fost și prima mea interacţiune cu misoginismul. Ce nu înţelegeam eu atunci era că lumea asta politică e puţin altfel. Nu înţelegeam conceptul de interese şi interese personale în detrimentul celui general, frumos. Credeam în idealuri, eram sigură că e vorba de un efort comun, ca să schimbăm lumea în bine.

 

Câţi ani aveai?

Eram în anul II de facultate si aveam 20 de ani. În momentul în care am simţit că e o structură interesantă şi mi s-a părut că se pot face mai multe în Bucureşti, am încercat să discut cu cei care coordonau campania – era la momentul respectiv unul din consilierii prezidenţiali – am vrut să discut în eventualitatea de a mă muta la Bucureşti. Era prima avansare pe care mi-o doream. Voiam nu doar să colectez datele, ci să vad ce se întâmplă cu ele mai departe. La momentul respectiv mi s-a spus că nu neaparat se poate, „eşti destul de mică”, „aici sunt mai mult bărbaţi”. I-am crezut. Mi-am zis: asta e! oricum mai am facultatea… După care am primit un telefon prin care eram anunţată că vine cineva din partea preşedinţiei. Şi acela a fost momentul întâlnirii cu unul din cei mai buni prieteni ai mei de la ora actuală, persoana care mi-a influentat mult în bine creșterea. Era directorul GfK la momentul respectiv, Cosmin Alexandru. Primise rapoartele şi ar fi vrut să vadă unul, două cazuri de zone monitorizate. Am avut o zi în care am mers cu el cu maşina, ceea ce mi s-a părut un lux pentru că până atunci mergeam cu autobuzul. La câteva zile după această vizită, Cosmin m-a sunat să mă întrebe dacă nu vreau să merg să lucrez în Bucureşti. Ceea ce era cumva la polul opus faţă de ceea ce tocmai experimentasem. Sigur că m-a bucurat propunerea, dar m-a făcut şi să mă întreb de ce un om care m-a văzut două zile şi care nu mă ştie, care nu ştie că pot să trag sau cât pot să mă implic, de ce acest om îmi face propunerea asta, iar cealaltă persoană, care văzuse cum şi cât fac, dăduse cu totul alt răspuns. Atunci a fost primul moment în care mi-am dat seama că sunt oameni şi oameni şi că nu toţi oamenii sunt de iubit.

Şi am plecat spre Bucureşti.

 

Adică ai mers printre nişte oameni, dintre care unii nu te-ar fi vrut acolo.

 

Da. Şi mi-am dat seama că am ajuns într-un loc care teoretic avea un obiectiv comun, dar în care erau două tabere. Iar eu ajunsesem în cealaltă tabără decât cea în care activasem până atunci.

 

Ce făceai, mai exact, acolo?

Eram într-o structură gândită pentru campania electorală, un departament de analiză care strângea informaţii. Se pregătea campania pentru alegerile prezidenţiale. Şocul Bucureştiului a fost destul de mare. Era foarte diferit de Iaşi, nu cunoşteam pe nimeni, am fost ruptă dintr-un context în care mă simţeam bine. Am intrat într-un birou într-un ditamai sediu, eu, obișnuită să lucrez în patul de cămin. Nu ştiam ce e un calculator. Mă uitam la el şi mă întrebam ce să fac. Aproape că m-a buşit plânsul. Mă întrebam de ce am plecat de undeva unde era cald şi bine. Am avut noroc că împărțeam biroul cu doi oameni deosebiți, unul implicat în zona culturală în Ploieşti, un om foarte cult, şi o arhitectă, care erau amândoi oameni care îl îndrăgeau pe Constantinescu şi care benevol şi-au dorit să ajute la momentul respectiv. M-au primit bine și m-au făcut să trec mai ușor peste șocul Bucureștiului

 

Tu erai plătită?

Da, altfel nici nu aș fi avut cum să mă întrețin în București.

 

DSC_0022_800x534

Foto: Mihai Hendea

 

 

  • Etapa pentru Reconstrucţia României” și „MBA”-ul

 

Cât ai rezistat în structura politică?

În 2000, în vară, am ajuns şi am lucrat până in momentul în care a trebuit să alegem între Vadim Tudor şi Ion Iliescu la prezidențiale. Constantinescu a anunţat că nu mai candidează, a apărut candidatul Mugur Isărescu. Cele două tabere s-au scindat. Oamenii de bine s-au întors către matca lor, către mediul cultural; se vedea că Mugur Isărescu nu vrea să candideze şi că e cumva forţat de împrejurări să o facă. O echipă s-a dus către Mugur Isărescu, cealaltă înspre CDR 2000. Eu am ajuns să mă ocup de evenimentele de campanie ale CDR, unde Dorin Marian era şef de campanie.

Cel mai mare eveniment pe care l-am organizat a fost cel pentru lansarea candidaţilor CDR 2000, la Sala Palatului. Trebuia să urce toţi candidaţii pe scenă, vreo 70, nimeni nu garanta că îi ţine scena, trebuia să vezi cum îi faci să intre organizat, deşi fiecare dintre ei era o mică vedetă. Deși am învățat foarte mult, a fost o perioadă în care am văzut mocirla în toată splendoarea ei. Am văzut că majoritatea celor care ne conduceau nu aveau niciun respect pentru oameni, că sunt preocupaţi doar de propria persoană. A fost o dezamăgire pentru mine, care, cuplată cu momentul alegerii între Vadim şi Iliescu, a făcut ca finalul de campanie să ducă la o Diana destul de în derivă: nu știam pe ce drum să o apuc.

Însă m-a sunat Cosmin şi mi-a propus să ne întâlnim. Era a doua propunere, făcută după momentul de frustrare maximă în care mulți oameni de dreapta s-au văzut siliți să pună ștampila pe Ion Iliescu. Ne-am întâlnit şi a zis uite, noi (erau 4) vrem să înfiinţăm un nou partid, un partid al tinerilor. Vrei să fii parte din aceasta construcţie? Am zis Da! Și a început una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Mama păstrează încă Evenimentul Zilei din momentul în care ne-am lansat.

 

Sursa foto: arhiva personala Diana Calfa

Sursa foto: arhiva personala Diana Calfa

 

A crescut echipa?

Într-o primă etapă, grupul de inițiativă nu a crescut foarte mult. Creionam o propunere politică pe care doream să o adresăm celor ca noi. Eram între oameni care reuşiseră în viaţă, generaţia de antreprenori nepătaţi și care nu făcuseră afaceri cu statul. Lucrau în IT, în consultanţă, cercetare de piaţă și alte domenii. Interesant este felul în care a fost gândit acest partid, cumva ca o idee de business în care propuneam o Românie Altfel, a bunului simț. Am văzut cum creionezi o viziune, cum faci o strategie, ce faci ca să îți atingi scopul. Ce nu faci, ca să nu periclitezi ideea. Cred că a fost cel mai tare MBA pe care l-aş fi putut face vreodată. Dincolo de partid, eu eram într-o perioadă de formare și am învățat de la cei mai buni.

 

Din ceea ce spui acum pare că se crea premisa unui „business” bun. Care a fost atunci problema lui? De ce nu a funcţionat?

 

Resursele puține nu ne-au permis să ne atingem scopul. Nu am reușit să ajungem la cei care erau ca noi .

 

Cât a durat proiectul acesta?

 

4 ani. Momentul lui de maxim a fost momentul în care l-am lansat, într-o ediție specială Evenimentul Zilei, când am avut bucuria să vedem că mii de oameni ne-au scris și au rezonat cu propunerea noastă.

 

Şi nu exista Facebook.

Din păcate nu exista și în mass media nu am avut șanse.

 

Era ca şi cum în perioada asta am fi avut doar televiziuni..

Exact! Dacă acum erau doar televiziunile nici Klaus Iohannis, nici Monica Macovei nu ar fi avut aceleasi şanse. Interesant a fost şi felul în care gândisem financiar proiectul: era nu „mult de la unu, doi”, cărora să le devii aservit, ci „puţin de la mulţi”. Adică ceea ce a reuşit Monica Macovei acum.

 

Cine era Candidatul?

Cosmin era persoana pe care o creditam cu toții ca lider.

 

Unde a murit proiectul?

 

În 2004, după rezultatele de la alegeri. Chiar dacă am gândit atunci un produs electoral bun, nu am reușit să-l punem “pe raft “ și atunci clienții nu aveau cum să știe de existența lui ca să-l “cumpere “. Am rămas prieteni și ne-am văzut fiecare de drumul lui, cu conștiința împăcată că am încercat să facem ceva, nu am stat pur și simplu pe margine așteptând să ni se dea .

 

Acela a fost momentul când ai închis perioada politică?

Da. După URR, nimic în acest domeniu nu mi se mai potrivea.

 

DSC_0014_800x534

Foto: Mihai Hendea

 

  • Etapa „Şi m-am îndrăgostit”. Lansarea în imobiliarele de Cluj

 

Şi Cosmin a făcut o altă propunere…

 

Nu, nu a mai făcut o propunere. Ceea ce s-a întâmplat a fost că în perioada de campanie din 2000-2004 fiecare dintre noi a încercat să sprijine un anumit judeţ. Şi eu am fost în Cluj. Am mers în oraşele unde exista masă critică, de unde ne scriseseră oamenii după lansare şi acolo am înfiinţat primele filiale. Clujul era unul dintre poli. Şi m-am îndrăgostit.

 

Nu de Cluj.

Nu. Venind din Bucureşti, chiar mi se părea că mă sufoc, că nu se întâmplă nimic aici. Nu aveam prieteni. Nu ştiam pe nimeni. Nu aveam nume. Cel putin aşa mi s-a părut la început. Eram „prietena celui de la Telezimex”.

 

Te-a ajutat asta? Faptul că erai „prietena celui de la Telezimex”?

M-a ajutat. În primul rând fiindcă el avea experienţă în antreprenoriat şi avea şi dorinţa de a-mi împărtăşi din acea experienţă. Eu eram în perioada în care îmi doream să fac altceva. După campanie m-am mutat. Relaţia nu putea continua la distanţă. Oricât nu îmi doream să plec din Bucureşti, practic nu se putea altfel.

 

Deci ai venit la Cluj fără un business plan.

Am venit pur şi simplu. Fără planuri sau idei, doar cu dorința de a începe ceva nou, fără nicio legătura cu politica. Și întâmplător Zoli începea atunci împreună cu un fond de investiții american un proiect imobiliar. Îmi aduc aminte că povestea la o petrecere că nu știe cui să dea proiectul ca management. M-am oferit eu, chiar dacă nu cunoșteam domeniul. Inițial a fost mai mult în glumă, însă apoi a devenit ceva serios.

 

Tu ce făceai în perioada aceea?

Nu începusem încă nimic. A fost și întrebarea lui Zoli: ce ştii tu despre imobiliare? Nu ştiam nimic. Dar mi-am dat seama că de fapt nu ştiu nimic despre nimic. Sigur, ştiu generalităţi despre toate, am discutat şi macroeconomie şi foarte multe lucruri în perioada URR, însă concret nu ştiu nimic. Deci de orice domeniu m-aş apuca trebuie să o iau de la 0. Şi de ceva trebuia oricum să mă apuc. Politică nu mai vroiam. Îmi doream ceva concret. În politică nu am văzut finalitatea. Acum partea aceea de construcţie doream să o văd fizic.

 

Şi ai primit pe mână un proiect imobiliar, tu, care nu aveai nicio treabă cu domeniul imobiliar.

Exact! Era un proiect de 12 case. Şi am început să merg cu Zoli la întâlnirile legate de proiect. Una dintre primele a fost la un birou de proiectare, la Dico şi Ţigănaş. Nu înţelegeam nimic din ce se discuta. POT-uri CUT-uri, eram pierdută printre termeni pe care nu îi cunoșteam. Aşa că m-am apucat să învăţ. Atunci construiam casa unde stăm şi nici nu ştiam cum se ţine un plan. Şi am vrut să învăţ suficient de mult încât să înţelegi paşii, să văd care e firul – asta încercam să înţeleg: să am un fir logic. Cum ajungi la construcţia finală. Totul era nou, construcţii, instalaţii, intrasem în lumea construcţiilor, eu, care eram o persoană non-tehnică. Construcţii, cărămidă, tencuieli… mă depăşeau totalmente. Iniţial am avut o senzaţie de frică. Că e foarte greu și că nu o să reușesc.

 

Rolul tău care era?

Partea de business era, în mod normal, atribuţia mea, dar tendinţa inițială a fost să prind cât mai multe detalii tehnice şi m-am pierdut în ele. Am avut un flash la un moment dat, când am spus „Stop”. Aşa nu am cum să ajung unde trebuie, fiindcă oricâtă informaţie aş strâge nu e suficientă. Doar mă pierd şi mă panichez. Am făcut câțiva pași în spate… și m-am gândit: care poate să fie valoarea mea adăugată în această afacere? Zoli va înţelege totdeauna businessul, mai e şi fondul de investiţii care controlează lucrurile pe partea asta, ce pot să aduc eu? Mi-am amintit de perioada formării URR-ului. Şi mi-am dat seama că ceea ce nu se făcea în Cluj era partea de branding, nu se miza deloc pe dorinţa de apartenenţă la ceva. Nimic nu avea nume atunci. Noi am fost primii care am dat nume unui proiect. Deci aici poate fi valoarea mea adăugată! Sunt o persoană creativă, am experienţa dobândită în perioada construcţiei URR-ului şi fie că vinzi speranţa, fie că vinzi o casă, principiul de funcţionare este acelaşi. Atunci am decis să conving partenerii că trebuie să avem o identitate şi că ansamblul trebuie să se numească cumva. Eram însărcinată în perioada aceea şi mi-am dorit o fată pe nume Dora. Când am aflat că voi avea un băiat am decis să dam proiectului imobiliar numele care ne plăcea: Dora Park. Iar pentru firmă am ales numele Casa Real Estate.

Când am început Bella Park, provocarea era și mai mare, fiind vorba despre un proiect mare, cu peste 48 de case și apartamente. Nu m-am simțit confortabil să fac în continuare lucrurile după capul meu așa că l-am contactat eu pe Cosmin Alexandru și i-am făcut eu de data asta o propunere: să ne ajute să poziționăm firma și noul proiect în topul companiilor de profil din Cluj. Așa a apărut și primul proces de rebranding la care am participat: Trustul CRE. Toată lumea avea extensia „real estate” în acel moment, așa că noi am decis să renunțăm la ea. În acea perioadă dezvoltatorii imobiliari nu investeau foarte mult în serviciile de arhitectură și majoritatea ansamblurilor erau simple. Noi am decis să mizăm pe creație, atât în arhitectura ansamblului, cât și în identitate. Inițial aveam un arhitect nu foarte creativ, care lucra pe principiul „cum vreţi dumneavoastră” şi singura lui valoare adăugată era că autoriza repede proiectele. Eu pot să spun dacă îmi place sau nu, pot să fiu beneficiar, dar nu arhitect. Simțeam că lucrurile nu merg bine.

 

Cum ţi-ai dat seama că nu merg? Nu te mulţumeau rezultatele sau începuse să apară concurenţa?

Nu, nu era asta, interes exista pe piață. Dar am simțit că facem lucrurile așa cum le face toată lumea și asta nu mă mulțumea. Stii, sunt câteva lucruri care mi-au determinat creșterea – unul ţine de bun-gust, care mi-a fost cultivat de mică. Îmi amintesc şi acum cum o prietenă a mamei, care era vitrinieră, mi-a spus o dată: aurul se vinde la gram, nu la kilogram. Mi-a rămas această sintagmă. Iar în perioada URR-ului mi-am format nişte principii. Unul din ele e că întodeauna trebuie să faci lucrurile diferit. Nu are niciun sens să faci lucrurile cum le fac toţi. Şi trebuie să adaugi în fiecare zi ceva peste. Iar felul în care mă obișnuisem să fac lucrurile era ca și cum le-aș face pentru mine personal. Şi aici eram la al doilea proiect şi mi-am dat seama că eu nu m-aş fi mutat acolo, că nu îmi plăcea cum arăta. I-am zis lui Zoli că nu mergem în direcţia bună cu proiectarea şi că ar trebui să găsim un arhitect creativ.

 

Cine lua deciziile atunci?

Împreună le luam. Dar mă bazam mereu pe flerul lui, eu nu aveam experienţă de business. Atunci l-am cunoscut pe Remus Maruşciac, prietenii noştri îşi făceau casa cu el şi mi-a plăcut cum gândea. El a ezitat la început să preia lucrarea, fiindcă nimeni nu e bucuros să intre peste proiectul altcuiva. Dar ne grăbeam, era vorba de investiţii şi credite bancare şi până la urmă a venit cu nişte proiecte de case foarte frumoase. Nu era proiectul care se vede acum, primele case propuse erau mult mai frumoase. Pentru că nu era tipicul de acum, cu strada în mijloc şi case/case, era un drum pe lateral şi alveole, cum văzusem în Olanda.

 

Şi de ce nu a ieşit proiectul aşa?

Ne-am trezit cu o problemă în momentul în care totul era aprobat şi chiar începuse şantierul. Terenul era format din trei parcele, iar cea din mijloc a intrat în proces de rectificare număr topo. Or, un proces din acesta era de durată, iar noi aveam investiția deja pornită. Eram practic în pragul falimentului înainte să începem. A fost o perioadă foarte stresantă și aparent fără ieșire, însă lui Zoli i-a venit ideea să schimbăm tot conceptul: punem pe mijloc strada, pentru că strada nu se vinde, şi punem casele stânga-dreapta. A fost o nebunie atunci, cu reproiectarea. Până la urmă s-a reproiectat, s-a depus documentaţia pentru autorizare. Şi nu primeam autorizaţia. Din tot felul de motive, printre care şi cel că varianta anterioară era mult mai bună. Cea pe care de altfel ne-am fi dorit-o şi noi. În timpul ăsta, în şantier începuse lucrul, era nevoie de bani, era angajat credit bancar, iar eu eram la început cu primul copil. Şi în tot acest context aveam programat evenimentul de lansare. Totul era pregătit. Dar nu aveam autorizaţie. Până la urmă am reuşit să ajung în audienţă la primarul Emil Boc şi i-am explicat care e situaţia. Răspunsul a fost că se va interesa. Aşa că de fapt am început Bella Park fără să ştim dacă vom reuşi să mergem mai departe. Noi aveam autorizaţie, dar pentru vechea formă de proiect. Şi aşa am avut evenimentul de lansare, când trebuia să zâmbim ştiind că avem un proiect despre care nu eram siguri că se va concretiza până la capăt. Până la urmă, primarul a zis că avem dreptate şi au venit şi autorizaţiile.

 

10859748_897559553607932_615991799_n_800x533

Foto: Mihai Hendea

 

După acest episod a urmat momentul conceperii Morphozei. Paralel cu Bella Park făcusem o entitate care să gestioneze ansamblul, care să se ocupe de întreţinere, de iluminat – era primă celulă de facility management. Practic, ideea Morphozei a venit pentru că începeam să mă plictisesc. Se lucra atunci la proiectul de extindere a ansamblului Bella Park, piața mergea foarte bine, aveam o notorietate foarte bună. Simțeam ca trebuie să fac mai mult. Şi am zis să încercăm să creăm un produs complet de amenajări interioare, în care cineva să își asume responsabilitatea întregului. Primul pas a fost cu un brand de electrocasnice. Le-am scris despre ideea noastră celor de la Ariston, a căror adresă de contact o găsisem de pe Google. În două ore m-a sunat un reprezentant al lor.

 

DSC_0023_800x534

Foto: Mihai Hendea

 

 

  • Etapa Morphoza. Criza, duşul rece şi primii clienţi: din Bella Park şi din familie

 

Aveai planul cu ceea ce vrei să faci?

Nu, aveam doar ideea și nevoia de mai multe informații. Bogdan, reprezentantul firmei de electrocasnice mi-a spus că îi cunoaște pe cei de la Class Living şi a propus să ne pună în contact. Am zis că merită să testăm. Aveam clienţii din Bella Park care începeau să îşi amenajeze casele, aşa că am făcut cu ei o primă întâlnire în care le-am propus să ne ocupăm noi și de amenajarea interioară.

Atunci a mai fost un punct critic: 4 oameni cheie şi-au dat demisia, inclusiv şeful de şantier, iar ceilalţi au pornit să deschidă o gogoşerie. Eram siderată, nu ştiam unde am greşit, aşa că am vorbit cu Cosmin. Şi el mi-a zis că ar trebui să fiu mândră de acest moment, că asta înseamnă că am creat un mediu bun, din care oamenii se pot dezvolta. Şi mi-a mai zis că nu ar trebui să le tai aripile. Păi cum aşa? Rămân fără oameni. Între timp, clienţii din Bella Park au început să vrea produsul nou: de amenajări interioare. Și noi tocmai rămăsesem fără echipă. Nu a fost ușor, ne-am descurcat și mai târziu s-a întors Sonia Gecan, du ce afacerea lor cu gogoșeria s-a dovedit nerentabilă. Acum este unul dintre acționari în Morphoza.

 

Diana&Cosmin Alexandru (arhiva personala Diana Calfa)

Diana&Cosmin Alexandru (arhiva personala Diana Calfa)

 

De la acea primă propunere de amenajări interioare făcută clienților din Bella Park a apărut și s-a dezvoltat Morphoza. Și de la observația că, în procesul de amenajare interioară a unei case, toată lumea dădea vina pe toată lumea. În plus, aveam şi experienţa de la mine de la casă. Aşa că ideea a fost să creăm un loc unde cineva să îşi asume întregul. Am greşit, îmi asum! Nu ştiam exact în ce mă bag, dar deja pornisem în mai multe experienţe de la 0 şi nu mai aveam frica de necunoscut. Nu am experimentat un eşec serios, nici mari greutăţi, chiar dacă au fost şi momente cu lucruri care nu au mers, trustul CRE mergea bine, piaţa duduia. Aşa că am început Morphoza bombastic, cu un show-room în care am investit 500.000 de euro din credite bancare. Şi de fapt noi ne-am lansat în acelaşi timp cu criza. Care a lovit puternic în piaţa construcţiilor. Nu mai aveam bani de marketing, de pliante, de site. Am mai avut clienţii din Bella Park, care au mai spus şi altora de noi. A fost o perioadă de 5 ani în care trebuia şi să rezişti pe piaţă şi să plăteşti rata la bancă. A fost crunt! A fost şi cel mai puternic duş rece continuu pe care l-am făcut. Am experimentat la început un parteneriat cu cineva, care însă nu a mers. Am ajuns iarăşi la un moment critic, în care simțeam că Morphoza nu merge pe drumul cel bun, așa că am luat decizia să renunț la toți angajații și să repornesc totul de la 0. Am reconstruit Morphoza pornind de la 3 persoane: eu, Zoli și Sonia, care facea parte din echipa de la Trustul CRE. Am revenit la conceptul original, care se cam pierduse în timpul parteneriatului. Și am reușit să rezistăm și să ne creem un nume bun în piață.

 

DSC_0028_800x534

 

Cum arată ca business Morphoza?

În 2013 aproape am dublat cifra de afaceri faţă de anul precedent; iar in 2014 am stabilizat creșterea. Dar avem lucruri pe care nu le-am avut până acum: avem perspective, avem proiecte mari la care lucrăm, clienţi care revin cu noi proiecte şi ne-am dezvoltat si pe segmental amenajărilor interioare de birouri și magazine. Iar portofoliul de clienți este tot mai interesant: Energobit, STC – a Daimler Company, Aegon, Farmec, Fortech, Emerson. Iar în 2013 am mai deschis încă un showroom: Miele Boutique – The Perfect Kitchen, care merge bine și are perspective de creștere.

 

Sursa galerie foto: proiecte portofoliu, Morphoza, arhiva personala Diana Calfa

 

Abordarea acestui segment de piaţă, cel de Office, a venit natural sau a fost strategie?

Natural. Cei cărora le făcusem case aveau business-uri sau erau în business-uri şi au venit la noi. Primul proiect de birouri a fost cel al EnergoBit, în 2007. Întâmplător, a fost relativ uşor să intrăm pe el, fiindcă unul dintre patroni era prieten de familie, avea încredere în noi şi mi-a dat o şansă.

 

 

Sursa foto: arhiva personala Diana Calfa

 

Morphoza e businessul tău, de-acum. Te ajută afacerea soţului, reţeaua de prieteni de familie?

Bineînțeles că m-a ajutat. Dacă aş fi venit eu în Cluj, fără să-l cunosc pe Zoli, probabil nu aş fi avut tupeul să mă lansez în antreprenoriat. Prin el am cunoscut o parte din antreprenorii de succes ai Clujului şi am beneficiat de transferal de încredere și de sanse. EnergoBit a fost o şansă.

 

Pe care nu ai primit-o ca business, ci fiindcă vă cunoşteaţi. A fost mai mult preluare de proiect de familie decât de business.

Ne cunoşteam, da. A fost, cred, vorba de încredere în persoană, care s-a transferat de la Zoli la mine. E drept şi că dacă nu confirmam… Le-am luat pe toate personal: dacă m-am băgat într-un proiect am făcut tot ce pot ca să iasă lucrurile bine.

 

Trebuia să confirmi, să nu fii „nevasta lui”…

Trebuia să confirm pentru că altfel i-aș fi dăunat imaginii personale. Zoli e o persoană introvertă, e un alt stil decât mine. Şi nu e o persoana care să spună „vezi că nevastă-mea face nu ştiu ce” tuturor celor pe care îi cunoaște. Norocul nostru a fost Bella Park, aş zice. Pentru că acei oameni au început să lucreze cu noi şi apoi au „dat” mai departe, ne-au recomandat. Și pentru asta le mulțumesc! Apoi bulgărele s-a rostogolit, iar acum lucrăm şi în zona de business şi retail şi avem proiecte în afara Clujului şi urmează anul viitor și în afara ţării. Majoritatea câştigate în concursuri de amenajări interioare.

 

FOTO: MIHAI HENDEA

 

 

Ce spune soţul şi antreprenorul-partener de business

La întrebarea „Cum se face că i-aţi dat pe mână un business despre care nu ştia nimic?”, „Zoli”, care are biroul lângă cel al soţiei, răspune simplu: „Nu era singură. Şi era descurcăreaţă”.

 

 

Morphoza de business

E o afacere de familie care operează prin două entități juridice:

 

SC Morphoza SRL

2012: Cifra de afaceri: 1,75 milioane de lei. Profit 61.192

2013: Cifră de afaceri: 2,97 milioane de lei. Profit: 431.288

 

SC C.I.B.C.O. SRL (Complete International Business Consulting)

2012: Cifra de afaceri: 1,67 milioane lei. Profit 497.955

2013: Cifra de afaceri: 2,54 milioane lei. Profit: 500.173

 

 

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

CIBCO

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, finanțat cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

 

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare