Închide

De ce avem chioșcuri cumpărate prin licitație de primărie la suprapreț pentru centrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 03, 2017 1 1033

Oficiali ai Primăriei recunosc faptul că prețurile celor două chioșcuri de pe Bulevardul Eroilor sunt cu mult mai mari față de estimările inițiale, înainte de licitație, însă spun că ele sunt explicabile prin faptul că au fost achiziționate la pachet cu alte lucrări din Piața Unirii, pe criteriul prețului cel mai scăzut.
Așa primăria n-a pierdut niciun leu, spun aceștia. În plus, ei menționează că o licitație pe bucăți ar fi putut genera poate chioșcuri mai ieftine, însă, per total, primăria ar fi fost în pericol să plătească și mai mult pentru modernizarea pieței Unirii, iar achizițiile ar fi durat și mai mult.
 Inițial, după izbucnirea scandalului din Consiliul Local la ședința din 28 februarie, când un consilier PSD a cerut explicații cu privire la cheltuierea banului public pe două chioșcuri multifuncționale, fiecare de câte 9 mp și de 55.000 de euro cu TVA, care urmează să se pună în Piața Unirii, oficialii primăriei au spus că estimările sunt făcute de proiectanți.
Viceprimarul Dan Tarcea a indicat chiar că proiectanții de la Planwerk, cei care s-au ocupat de proiectul de reamenajare a pieței centrale, ar fi indicați să dea explicații. Primarul Boc a vorbit de standade de calitate, de prețul pentru centrul Clujului care merită ceea ce este mai bun.
Arhitectul Eugen Pănescu de la Planwerk a declarat pentru Actualdecluj.ro că ei nu au sugerat niciun fel de preț pentru respectivele chioșcuri.
„Costul implementării și al obiectelor sunt stabilite în oferta antreprenorului general, justificările prețului sunt în oferta lor, care se bazează pe caietele de sarcini. Chioșcurile sunt sugerate de noi ca poziție, profilul funcțional și specificațiile tehnice folosite sunt aceleași ca pe Bulevardul Eroilor (parametri, dimensiuni, dotări etc) pentru a rămâne un proiect unitar. Acestea sunt explicațiile noastre ca proiectant. Oferta generală a fost aleasă de primărie pentru că era cea mai mică dintre cele eligibile, dar astea sunt explicatii pe care trebuie sa le dea ei. Însă prețul nu e sugerat de noi, asta e clar. Apoi, prețul se recuperează din chirii. Depinde cum se stabilesc condițiile – să fie și atractiv și să se și recupereze într-o perioada aflata în relație cu durata obiectului. Iarăși nu e tema noastră. Detalierea prețului și justificarea lui nu poate veni de la noi pentru că nu noi am stabilit asta. Costul e alcătuit din mai multe poziții nu numai costul propriu-zis al obiectului. De exemplu TVA. Încă o dată. Chestiunile legate de prețul ofertat și acceptat trebuie clarificate de primărie și antreprenor”, a subliniat Pănescu.
 Liderii PSD Cluj și-au făcut campanie pe Facebook penalizând administrația clujeană că plătește pentru un chioșc de aproape 10 mp cât pentru un apartament cu 2 camere de 50 de mp. Ba că și în Elveția metrul pătrat este mai ieftin decât prețul pe care îl plătește primăria în centru per mp de chioșc.  Apoi, oficialii primăriei și-au reconsiderat punctul de vedere.

sursa: Facebook

Viceprimarul Dan Tarcea a invocat licitația la pachet a lucrărilor din Piața Unirii și atribuirea acesteia pe criteriul prețului cel mai scăzut.
Oferta celor de la ARL în care erau incluse și chioșcurile a fost selectată ținând cont de acest criteriu, per total, pentru toate lucrările scoase la licitație. Deci primăria nu a ieșit în pierdere și nici nu a cheltuit nejustificat bani publici. Potrivit oficialului, valoarea chioșcurilor a fost extrasă din această ofertă câștigătoare și raportat la aceasta s-a calculat garanția care se va percepe la licitația pe care primăria o va organiza pentru închirierea chioșcurilor.
sursa: primariaclujnapoca.ro

sursa: primariaclujnapoca.ro

Dacă s-ar fi licitat separat contractul pentru achiziționarea de chioșcuri, era posibil ca primăria să plătească un preț mult mai mare per total, pentru toate lucrările de modernizare din Piața Unirii, spune și Ovidiu Cîmpean, director în cadrul primăriei.
„Este dreptul unei firme să-și gândească oferta financiară ajustând prețurile articolelor din caietul de sarcini. Condițiile sunt aceleasi pentru toti participantii. Procedura de licitatíe pentru lucrări publice este următoarea: proiectantul transmite o estimare a cantităților și a prețurilor unitare ale articolelor pentru lucrare. Acesta, pe baza listelor de cantități, transmite și estimarea valorii totale a lucrărilor din cadrul unei licitații. Doar această valoare totală se face publică. Lista cu prețuri unitare rămâne la achizitor. Comisia de licitație se raportează la aceasta după ce firmele fac ofertele și se sesizează doar în cazul în care prețurile sunt sublicitate și doar atunci se cer justificări și clarificări ale acestora pentru a nu ajunge în situația în care se practică prețuri de dumping, iar mai apoi firma nu își poate susține costurile din ofertă, intră în insolvență și nu se poate achita de contract. În cazul în care anumite articole au prețuri mai mari, nu putem interveni pentru modificarea acestora. Este dreptul firmei să își calculeze profitul sau să-l repartizeze pe ce articole din caietul de sarcini dorește aceasta. Pe noi ca autoritate publică ne interesează la final să obținem prețul cel mai scăzut pentru intreaga lucrare. Așa a fost și în cazul Pieței Unirii. Peste tot în lume așa se fac licitațiile publice când se merge pe o lucrare, la pachet – de la refacere carosabil, pavaje, la bănci, coșuri de gunoi sau chioșcuri. Este posibil ca în cazul în care se licita pe bucăți proiectul din Piața Unirii să fi obținut un preț mai mare per total. De asemenea, un proiect integrat are avantajul de a elimina inconvenientele legate de corelarea lucrărilor din punct de vedere tehnic, dar și din perspectiva graficului de execuție”, a explicat Cîmpean. 
 Ceea ce nu au precizat cei din primărie a fost că la licitația pentru modernizarea Pieței Unirii, oferta câștigătoare a celor de la ARL a fost pe locul doi ca preț.
Pe primul loc a fost oferta Kiat Group care a fost descalificată pentru că nu respecta caietul de sarcini. Kiat ofertase 7.083.523 lei în timp ce contractul s-a atribuit pentru 7.943.756 lei către ARL (din grupul Strabag).
Cazul chioșcurilor cumpărare de Primărie pe B-dul Eroilor: 15.000 de euro bucata
În 2009, primăria a cumpărat același tip de chioșcuri și pentru pietonala Eroilor. Aici au fost prevăzute şase chioşcuri multifuncţionale, trei mici şi trei mari. Achiziția s-a făcut pe o procedură distinctă față de licitația care a vizat lucrările de amenajare. Chioşcul mare are dimensiunea de 9,45 mp, a costat 64.753 lei, iar chioşcul mic, 7,35 mp, a costat 57.135 lei. Chioșcurile s-au achiziționat de la Asteco Industria din Italia și pentru ele nu s-a plătit TVA.
 Deci pentru un chioșc de peste 9 mp ca cel din Unirii primăria a plătit la vremea respectivă circa 15.000 de euro.
Trebuie precizat că municipalitatea a decis să achiziţioneze chioşcurile după ce nu a reuşit să ajungă la un consens cu cele patru societăţi (Apex Editare, Frau 2003, Sarconis, Seracom), cărora le-a concesionat teren pe Eroilor pentru a amenaja pe proprie cheltuială acele chioşcuri.
Invocând faptul că societăţile nu şi-au respectat termenele de amenajare, Primăria a reziliat contractele la final de 2008. La acea vreme, reprezentanţii celor trei societăţi au acuzat faptul că proiectanţii pietonalei Eroilor, societatea Planwerk, le-ar fi impus să cumpere cu aproximativ 15.000 de euro chioşcuri tocmai de la societatea Asteco Industria din Italia, pe motiv că acestea sunt de calitate, se încadrează în peisajul urban, iar firma este “numărul 1 în Italia”.
Chiar Primăria a impus la şedinţele de urbanism nişte criterii generale pentru chioşcuri, condiţii care, reclamau atunci firmele, i-au pus pe concesionari în imposibilitatea de a le achiziţiona.

Surse ne-au informat că ARL a comandat chioșcurile pentru Piața Unirii tot din Italia, acestea având aceleași caracteristici ca celelalte chioșcuri de pe Eroilor. Furnizorul a dat prețul de 42.000 de euro, fără TVA, iar firma nu a făcut decât să-l includă în ofertă.

Singura problemă morală în cazul chioșcurilor recunoscută de primărie, se leagă de faptul că viitorilor chiriași li se cere o garanție raporată la o valoare exorbitantă, nereală.

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Un comentariu

  1. problema psd e doar cum sa scape de procurorii care ii opresc sa fure.
    ati vazut sa faca psd vreo evaluare la bugetarii de orice fel? politie, educatie, administratie publica, finante…..
    nu se evalueaza nimic
    dar se evalueaza procurori…. in rest tara merge ca pe roate.
    numa pesedist sa nu fi ca rade lumea de tine

Scrie un comentariu

Articole similare