Închide

Dana Rogoz la Cluj: „Principalele ingrediente ale fericirii se găsesc în familie”

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 19, 2015 0 270

Cunoscuta actriță Dana Rogoz vine la Cluj ca să se întâlnească cu fanii și să susțină un mic spectacol de teatru – iar la întâlnirea cu clujenii spune, între altele, că pentru ea cel mai important lucru e să fie mamă. „Principalele ingrediente ale fericirii se găsesc în familie”, a spus ea.

Dana Rogoz a venit sâmbătă la Cluj ca să pună în scenă un mic spectacol de teatru, „Adam și Eva”, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TiMAF. La Cluj actrița s-a întâlnit și cu fanii, pe pietonala Eroilor, unde Rogoz și-a prezentat evoluția profesională, dar și viața personală – de exemplu, Rogoz lansează o nouă colecție de genți, dar între timp pentru ea „cea mai importantă meserie e cea de mamă”. „Ingredientele principale ale fericirii se găsesc în familie”, a spus actrița, adăugând că, deocamdată, evită zona televiziunii, chiar dacă a fost abordată de diverse echipe de producție. „Erau mai mult spre zona mondenă și nu cred că se potrivesc cu stilul meu”, a explicat ea.

Rogoz a susținut sâmbătă seara la Cluj piesa de teatru „Jurnalul lui Adam și al Evei”, un promotor al noului concept de teatru de cafenea care a avut loc „La Cizmărie”, un local din centrul Clujului.

„Piesa „Jurnalul lui Adam și al Evei” este un spectacol simplu care te face să reflectezi sincer despre lucruri elementare care ne privesc pe toți. Odată cu niște animăluțe numite Adam și Eva, spectatorii redescoperă lucruri banale, lucruri cunoscute, lucruri cotidiene, cu ochii celor care au dat nume acestor lucruri. Poate acesta ar trebui să fie sensul oricărui act artistic, să își schimbe puțin perspectiva”,  spune regizorul Eugen Gyemant.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu