Închide

Cum vrea primăria să facă primul drum nou cu 4 benzi din oraș

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 01, 2017 0 4486

Administrația locală a permis dezvoltarea orașului înainte să aibă un plan durabil pentru a oferi condiții de oraș oamenilor care au construit în extensiile acestuia. În fiecare an, riverani de o serie de artere de pământ, pline de gropi, dar străzi aflate în intravilanul Clujul cer asfalt primăriei. Este cazul celor care locuiesc pe artere ca Valea Fânațelor sau drumul Colonia Sopor. Ca să împace spiritele, încă de anul trecut, primarul Emil Boc a anunțat că amdinistrația va contracta un credit de 30 de milioane de euro și va pune la punct un nou program de modernizare străzi în care vor fi incluse și arterele din extensiile Clujului.

Ba, mai mult, Boc a estimat că asfaltul ar putea să ajungă în Valea Fânațelor sau pe drumul Soporului în 2017-2018.

Deocamdată, creditul pentru străzi n-a fost contractat. În plus, asfaltarea acestor drumuri este foarte complicată.

City managerul Clujului, Gheorghe Șurubaru, care a fost mandatat să se ocupe de proiectul de asfaltare al dumului Colonia Sopor, spune că acesta poate fi implementat doar etapizat. Acest drum de circa 4 kilometri între cartierul Gheorgheni și Someșeni este foarte încurcat din punct de vedere al situației juridice.

Șurubaru a menționat că într-o primă fază au demarat procedurile de descâlcire a situației terenurilor și s-au cerut certificat de urbanism și date de la Direcția de Patrimoniu despre proprietate.

Într-o primă fază va fi făcută doar o porține din drumul Soporului, până la intersecția cu strada Mentenanței, tocmai ca acesta să fie folosit ca o centură de ieșire din oraș spre Calea Someșeni. Cealaltă bucată care să lege artera de centura Vâlcele Apahida, legătura cu Borhanci are o situația și mai încurcată. Și din perspectiva rețelelor de utilități.

Șurubaru a mai precizat că asfaltarea acestei artere reprezintă o provocare pentru administrația locală, mai ales că în Planul Urbanistic General profilul acestui drum este de 32 de metri. De asemenea, city managerul a mai spus că asfaltarea arterei va merge mână în mână cu programele deținătorilor de rețele.

sursa: PUG Cluj-Napoca

Cetățenii furioși de pe artera Colonia Sopor tot cer de ani de zile primarului asfalt. Ba au și protestat că primăria nu-și întoarce fața spre noul Cluj de pe dealuri și nu toarnă asflat, deși primarul tot dă undă verde proiectelor imobiliare în această zonă, în calitatea sa asumată de președinte al comisiei de urbanism. Vorbim de o zonă unde terenurile de vând în prezent cu 60-100 de euro metrul pătrat. În 2013, oamenii s-au apucat să pună ei pietriș în gropile gigantice de pe stradă în care își rupeau mașinile. În 2016, riveranii din Sopor l-au convins pe primarul Emil Boc să iasă din birou, într-o zi cu ploaie, să le înțeleagă drama: primăria i-a uitat să locuiască într-o mocirlă și n-are nicio soluție. Atunci primăria a demarat lucrări de decolmatare a șanțurilor de scurgere a apei. Și Boc a promis asfalt.

În ceea ce privește strada Valea Fanațelor șiarterele adiacente înseamnă 10-12 kilometri de drum care trebuie asfaltat din care numai pe o porțiune, circa 800 de metri, există canalizare. Așa că lucrurile sunt la fel de complicate în privința asfaltării.

Managerul Gheorghe Șurubaru a făcut declarațiile în emisiunea „Dimineți în Realitate”, difuzată pe Realitatea FM Cluj. 

CITEȘTE ȘI:

FaceBOC: Cum vrea primarul să dea asfalt de la primărie pentru străzile din extensiile Clujului

Credit municipal pentru asfalt “cu lingurița” în extensiile orașului

Atenție, imagini din Cluj-Napoca! Culmea, culmilor în NOUL CLUJ. Inundații și jale mare fix în noua zonă de dezvoltare a orașului. Și primarul care se încăpățânează să le inspecteze, în pantofi

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare