Închide

Cum și-a așteptat Primăria cei 1000 de oaspeți la Startup Europe Summit

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 23, 2019 0 678

Un scaun de VR și o plimbare ”la înălțime” prin centrul orașului, cu ajutorul ochelarilor speciali a fost la dispoziția celor  peste 1000 de invitați la Startup Europe Summit, organizat la Cluj de Comisia Europeană în parteneriat cu administrația centrală și cea locală.

Standul pregătit de Primărie invitaților români și străini a mai avut fete frumoase îmbrăcate în costume populare (voluntare de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării) dar și pahare de pălincă de la Asociația Meșterilor Populari servite de un robot făcut în Danemarca și comercializat în țară de o firmă cu sediul în comuna Florești.

Tema standului a fost să îmbine tehnologia cu tradiția și să ofere o experiență inedită invitaților, dar pe gratis, după cum a indicat directorul adjunct din Primărie, Călin Forna. El a precizat că împreună cu mai mulți colegi, au ales să meargă pe varianta tururilor virtuale și au dorit și să uzeze de o altă propunere pe care au primit-o privind utilizarea unui robot colaborativ care să servească oamenii cu celebra pălincă din Ardeal. Deja Primăria avea un scaun VR și o aplicație de realitate virtuală la Centrul de Informare Turistică, după ce ele au fost dezvoltate de o firmă clujeană pentru municipalitate – mai întâi aplicația de Zilele Clujului 2018 și apoi scaunul, în toamnă.

”Am adus scaunul și turul virtual pentru că nu e puțin lucru să ai așa ceva. Alții cer bani grei pentru astfel de tururi pe care noi le-am primit gratis, la pachet cu scaunul special. Fetele de la stand au fost voluntare de la Facultatea de Științe Politice”, a indicat Forna.

Din cele trei tururi pe care le conține aplicația botezată ”Experience Cluj”, la summit s-a mers cu vizita prin centrul Clujului care se face de la înălțime, dintr-o parpantă dusă de vânt spre principalele atracțiile turistice. Alina Cepoi, director la Avangarde Software, firma tânără care a dezvoltat pe gratis aplicația de VR pentru Primărie a explicat că, fiind la început, doar de trei ani pe piața clujeană, a ales să meargă înspre Primărie și să ofere în anul centenarului respectiva aplicație, gratis, ca o formă de a se implica în comunitate.

”Este adevărat că o astfel de aplicație este foarte scumpă. Cu câteva elemente adiționale ajunge și la 45.000 de euro. Fiind un domeniu încă la început în România, cel al aplicațiilor de VR, am ales această formulă, să mergem înspre primărie cu un produs și așa să ne implicăm în comunitate, dar și să ne și promovăm. Inginerii noștri au făcut ulterior și un scaun special care să simuleze mișcarea în timpul tururilor virtuale pe care, de asemenea, l-am oferit Primăriei. Este primul produs de genul acesta, n-am putea estima un cost. De obicei apelăm la firme care oferă această componentă de Hardware. Noi suntem interesați doar să dezvoltăm aplicații. Chiar acum urmează să lansăm o aplicație de VR pentru a face vaccinurile mai prietenoase pentru copii. Am luat feedback de la foarte mulți medici din țară și am venit cu această aplicație, am testat-o și urmează să o lansăm și putem să o personalizăm pentru spitalele de stat, pentru cele private, pentru medici de familie. Este ca un fel de joc unde, odată ce copilul își pune ochelarii speciali, își va învinge frica de ac. Adulții, la fel. Și sunt foarte mulți în situația aceasta”, a menționat Cepoi.

Aplicația ”Experience Cluj” mai conține două tururi – unul pe Pârtia Feleacu și celălalt pe Cetățuie, dintr-un balon purtat de vânt, spre principalale biserici monument din centru, marcate cu informații pentru vizitatorii virtuali.

Marius Oprea, de la Centrul de Informare Turistică al Primăriei, a menționat că de la mijlocul săptămânii viitoare, instalația de VR poate fi încercată de oricine dorește la sediul de pe B-dul Eroilor.

Viceprimarul Dan Tarcea a testat scaunul și turul VR în ultima zi a sumitului și s-a mărginit doar să zâmbească, întrebat fiind dacă a încercat și pălinca servită de robotul colaborativ.

Despre acesta, Mircea Arion de la CMAT Industry, cei care îi comercializează în România a spus că, de obicei, roboții sunt integrați în industrie sau în domeniul medical. ”Am vândut sute până acum în România”, a completat el.

„E undeva la 38.000 de euro un robot, fără pălincă. Am înțeles că cei de la firmă se ocupă de integrarea lor și fac adaptări de soft. Dar la stand s-a descurcat foarte bine”, a mai spus Oprea.

Dacă vicele Tarcea a fost rezervat față în față cu tehnologia, primarul Emil Boc s-a jucat mult mai natural cu robotul colaborativ.

Peste 1000 de persoane au participat în 20-21 martie la evenimentul Comisiei Europene, Startup Europe Summit, care s-a desfășurat pentru prima dată în România la Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului, mai multe companii locale, naționale și internaționale de renume au prezentat variate tehnologii, care utilizează Inteligență Artificială, Realitate Virtuală, Internetul Lucrurilor, Big Data și alte concepte inovative.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare