Închide

Cum se prostitueaza sindicaliștii în campanie electorală

Actual de ClujPoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 13, 2014 0 318

Sindicatele n-au nici o problemă să intre în campanie electorală alături de politicieni. În cel mai natural mod cu putință, președintele BNS Cluj, Nati Ariton, a anunțat că s-a angajat să semneze un protocol cu PSD, pentru a-și arăta sprijinul față de partid.

IMG-20140513-00096

 

„Chiar dacă unii spun că sindicatul are altă politică, este corect să lucrăm pentru cei pentru care putem să facem ceva concret. Vrem nu vrem, PSD este un partid care este la guvernare. Se asociază cu ceea ce vrem noi, sindicatele”, a subliniat  sindicalistul Nati Ariton.

La ultimele alegeri eurparlamentare, dar și cu alte ocazii, tot BNS, prin Nati Ariton, își anunța sprijinul pentru membrii PDL. Sigur, acum Ariton se dezice de declarațiile lui de atunci, aruncând vina pe un fost coleg de-al său, Mircia Giurgiu. Acesta din urmă, fost sindicalist, apoi PRM-ist, apoi PDL-ist și acum tot PSD-ist, este certat la cuțite cu Nati Ariton.

„Pe atunci, ni s-a promis mult și am așteptat 8 ani degeaba. Colegul Giurgiu și-a văzut de interesele sale, iar sindicatul nostru nu s-a ales cu nimic”, s-a justificat Ariton. El a adăugat că sindicatele au suferit mult în utlima perioadă și că e normal să aștepte sprijin din partea partidului cu care crede că poate colabora.

El se așteaptă ca PSD să ajute BNS-ul în privința unor prevederi ce vizează contractul colectiv de muncă. N-a fost, însă, în măsură să explice, concret, ce așteptări are de la PSD. În prezent, în BNS Cluj sunt înregistrați peste 15.000 de sindicaliști. Ariton a explicat că nu le va spune oamenilor cum să voteze, dar că le va spune că PSD este partidul care ajută sindicatele.

 

 

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.